La Muzeul Naţional de Artă este deschisă, până în aprilie 2015, o expoziţie cu titlul mai curând programatic: Modele de comportament în secolul al XVIII-lea.
157 de lucrări, gravuri şi câteva picturi, retrasează pentru privitorul de astăzi istoria unui gen care a căpătat în Secolul Luminilor şi, mai ales, al rococoului, un loc important în artele plastice: scena de gen. În funcţie de viziunea artistului şi de momentul anume din această sută de ani care a revoluţionat percepţia asupra relaţiilor interumane, lucrările etalate ar putea fi incluse sub semnul moralităţii, sub cel al libertăţii, fără a ocoli de multe ori libertinajul, sub cel al eleganţei căutate, al jocului social sau amoros…
Nicolas de Launay, Julie şi Claire ascultă muzică, după Jean Michel Moreau
Un amestec de gingăşie, pe care am fi tentaţi astăzi să-l taxăm drept kitsch, de amuzament şi ironie caracterizează acest gen atât în Franţa, unde cunoaşte cea mai semnificativă evoluţie, dar şi în mai puritana Anglie, în Germania sau în Ţările de Jos, unde el urmează unei tradiţii bine cunoscute din secolul anterior.
Curatorul expoziţiei,Mălina Conţu, specialist în cadrul Biroului de Artă Europeană şi Arte Decorative al MNAR, alege ca temă a manifestării educaţia, socotind că „… lucrările sunt relevante pentru normele de conduită în spaţiul public şi domestic al secolului al XVIII-lea şi, într-o anumită măsură, pentru contextul educaţional actual”.
Vizitând expoziţia, privitorul este încântat de seria gravurilor, în alb-negru sau colorate, realizate în diverse tehnici – acvaforte, acvatintă etc. –, multe dintre ele după picturi ale unor artişti de marcă ai epocii sau numai ai genului, cum ar fi Chardin, cu Binecuvântarea, transpusă în gravură de François-Bernard Lépicié, sau Şcoala din mediul rural (L’école champêtre), semnată de Jean Daulle după Antoinre Le Nain.
Louis Le Coeur, Promenada din Parcul de la Palais Royal
Un portret al lui Mozart copil semnat de unul dintre artiştii la modă ai epocii, Jean Baptiste Greuze, oferă un exemplu relevant al căutării expresiei angelice în portretele de copii, pe care nu numai Greuze o urmărea, cu mai mult sau mai puţin succes…
Operele cuprinse în secţiunea Modele de comportament social atrag cu deosebire atenţia. Scene de interior, mai ales din casele înstărite, embleamaticul A Tea Garden (Ceai în grădină), marcă a vieţii englezeşti, grupuri elegante şi colorate în plimbări prin parcuri, fie în St. Jame’s Park, fie în Parcul de Palais Royal, reţin atenţia prin mulţimea de detalii, de atitudini ale personajelor, de descriere a veşmintelor, ce pot servi de document pentru o istorie a modei perioadei respective, prin ştiinţa artiştilor de a surprinde mii de nuanţe ale reacţiilor personajelor. În Balurile elegante sau la un Concert dintr-o casă nobiliară, la un Supeu, ca în seria semnată de Louis-Marin Bonnet după Jean Baptiste Huet şi după Jean Michel Moreau, sau, pentru Anglia, de Gerard Vidal, defilează prin faţa vizitatorului o întereagă epocă, cu moravurile şi personajele ei relevante pentru mediul cultura, artistic şi social.
Louis Philibert Debucourt, Cele doua săruturi
Evident, cele mai savuroase sunt cele legate de dragoste sau de nuntă. Ele sunt uneori romanţioase, ca Portretul Louisei Hammond de Francesco Bartolozzi, după pictura Angelicăi Kauffman, sau Cifrul iubirii al lui Nicolas De Launay, după Fragonard, alteori, de o ascuţită ironie, ca în cazul Celor două săruturi, de Louis Philibert Debucourt, în care proiecţia în oglindă a galanteriei soţiei devine materializarea visului bătrânului soţ înşelat, sau al Comparaţiei de Jean François Janinet, în care două elegante îşi compară frumuseţea sânilor.
Nu lipsesc, la această secţiune, nici diferitele imagini ce pot fi subsumate Îmbarcării către Cythera, tema devenită faimoasă graţie lui Watteau, sau scenele galante în maniera aceluiaşi bine cunoscut artist.
William Ward, Vizitarea copilului la doică, după George Morland
În unele cazuri, scenele îşi pierd caracterul de generalitate. Stau mărturie în expoziţie trei lucrări de Louis Charles Ruotte, după Jean Frédéric Schall: Domnişoara de La Vallière în Pădurea Vicennes, Ludovic al XIV-lea îi face prima declaraţie de dragoste domnişoarei Lavallière şi Ludovic al XIV-lea în dormitorul domnişoarei Lavallière, trasând mersul „firesc” al unei celebre poveşti de amor regal.
O altă secţiune a expoziţiei urmăreşte Modelele culturale clasice, literare, dramatice. Este secţiunea care cuprinde şi ilustraţia de carte din epocă, pe lângă reluarea în cheie „modernă” a unor teme istorice, precum cele cinci Simţuri, opoziţia Tinereţe-Bătrâneţe, alegoriile artelor şi ştiinţelor, fie că este vorba despre poezie, teatru sau istorie, majoritatea realizate după Boucher de Auguste Blanchard III, de scene moralizatoare, ca Frumuseţea privindu-se în oglinda Prudenţei de Francesco Bartolozzi după Giovanni Battista Cipriani, sau scene mitologice, mai ales figurându-l pe Cupidon în diverse momente ale ocupaţiilor sale şăgalnice…
Louis de Surugue, Sosirea comedianţilor în oraşul Le Mans
Şi exemplele pot fi continuate aproape la nesfârşit, dat fiind numărul de opere expuse.
Expoziţia reuşeşte retrasarea uneia dintre epocile din istoria socială şi din istoria artei care a deschis porţile modernităţii, cel puţin pe câteva direcţii. Şi o face cu o selecţie de lucrări de reală calitate tehnică şi de fantezie debordantă a autorilor scenelor, în care morala, bravada, libertinajul, dar mai ales ironia şi umorul oferă privitorului un adevărat regal estetic şi narativ.
Evident, fiecare privitor reacţionează în funcţie de propria concepţie asupra lumii şi asupra temelor abordate de artişti. Şi, dacă vrem neapărat, putem, din unghiul de vedere al pedagogului cu orice preţ, să tratăm toată această selecţie de minunate şi amuzante scene de gen drept modele de comportament, văzute prin prisma autorilor de manuale de educaţie din Epoca Luminilor. Probabil că, în mare parte, ele funcţionau ca atare şi la momentul în care au fost create. Dar cred că ironia, sarcasmul uneori, chiar dacă serveau de pedală de frână, ca să spunem aşa, nu depăşeau ideile de libertate a persoanei, de relaxare a moravurilor sociale, de nouă viziune asupra eleganţei lipsite de rigiditate, care au fost realmente trăsături ale secolului al XVIII-lea.
Francois Robert, Plimbarea de seară
Arta are, incontestabil, un rol educativ şi unul catartic, dar acestea funcţionează numai în măsura în care privitorul reuşeşte să dialogheze cu opera. Când vrem să evidenţiem cu orice preţ şi prin explicaţii aplicate aceste roluri subsecvente ale creaţiei artistice, mă tem că prima reacţie a privitorului este una de uşoară plictiseală.
Din fericire, colecţia de gravuri etalate în expoziţia de la Muzeu Naţional de Artă încântă vizitatorul, dincolo de materialul informativ, ce a presupus evident o muncă de cercetare excepţională. La urma urmei, libertatea individuală funcţionează şi în modul de percepere a operelor de artă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.