Delir electoral al lui Traian Băsescu. A reluat tema „loviturii de stat”

Traian Băsescu a ieşit cu o declaraţie publică, după ce liderii USL au dat publicităţii scrisoarea pe care au primit-o de la Cotroceni şi care conţinea elemente ce nu erau de competenţa premierului, a şefilor celor două Camere, dar nici în fişa postului preşedintelui.

Băsescu, nemulţumit de devoalarea scrisorii

Traian Băsescu se consideră – din nou – singurul deţinător al adevărului absolut, singurul care ştie ce trebuie făcut în diverse situaţii şi domenii. Formulări de genul „ce credeam eu” şi „dacă ar fi ţinut cont (liderii USL – n.a.) de sugestiile mele” sunt edificatoare în acest sens.

Intervenţia de la Palatul Cotroceni a venit în urma faptului că premierul Ponta şi şeful Senatului, Crin Antonescu, au respins „sugestiile” preşedintelui exprimate în scrisoarea adresată celor doi plus preşedintelui Camerei. Băsescu i-a acuzat pe cei în cauză că au utilizat scrisoarea pentru „dezinformarea populaţiei”. O acuzaţia fără nicio acoperire. Ponta şi Antonescu au declarat doar că tot ceea ce a solicitat preşedintele fie nu era de competenţa lor, fie nu intra în atribuţiile preşedintelui. În prima parte a declaraţiei, Traian Băsescu a readus în discuţie tema nocivă şi mincinoasă – şi care a făcut mult rău României – a „loviturii de stat” din iulie 2012.

Băsescu a reluat „temele” din scrisoarea de sâmbătă

Traian Băsescu a considerat că replicile lui Ponta şi Antonescu referitoare la ce a scris el în scrisoarea trimisă au „fost necinstite”.

Dar iată ce a cerut Băsescu, ce răspunsuri a primit şi ce acte normative a încălcat:

1. „Desemnarea (până pe 3 martie – n.a.) candidaţilor pentru ocuparea poziţiilor de Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.” Aici, atât Victor Ponta, cât şi preşedinţii celor două Camere au dat un răspuns simplu: nu este de competenţa lor desemnarea şefilor Parchetelor. Competenţa ţine doar de ministrul Justiţiei, care este independent şi evident nu există vreo legătură cu Parlamentul.

2. „Îndepărtarea imediată din Guvern a miniştrilor care au dosare penale pe rolul instanţelor precum şi asigurarea că niciun ministru declarat incompatibil de ANI nu va fi menţinut în Guvern.” Premierul Ponta a precizat foarte clar că, în momentul în care o primă instanţă pronunţă o condamnare la adresa vreunui ministru, atunci acesta nu va mai face parte din guvern. Evident, referirea era la Relu Fenechiu şi Liviu Dragnea. Totuşi, trebuie să precizăm că în acest caz Traian Băsescu, prin intervenţia sa, nu a ţinut cont de ce spune Legea răspunderii ministeriale la art. 24:

(1) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoanele prevăzute la art. 6 sunt considerate nevinovate.

(2) Hotărârea definitivă de condamnare a unui membru al Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Membrul Guvernului, condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, va fi demis din funcţie de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru.

Deci, după cum se vede, legea prevede negru pe alb că ministrul îşi pierde postul abia atunci când este condamnat definitiv.

3. „Încetarea/suspendarea a mandatelor parlamentarilor care fac obiectul unor hotărâri negative în materie de incompatibilitate sau ale unor condamnări pentru acte de corupţie.” Pentru acest punct, Traian Băsescu nu ţine cont de faptul că un parlamentar îşi pierde oricum mandatul când primeşte o condamnare cu suspendare. Iar în ceea ce priveşte încetarea sau suspendarea mandatelor în cazul unei hotărâri negative în materie de incompatibilitate, iarăşi Traian Băsescu nu ţine cont de legislaţia în vigoare care prevede încetarea sau suspendarea mandatului doar prin decizie judecătorească, nu prin hotărâre ANI.

4. „Rediscutarea în Parlament a Statutului deputaţilor şi senatorilor.” Aici Traian Băsescu confundă actualul Parlament cu cel condus de Roberta Anastase, când, dacă votul nu ieşea cum dorea PDL, se încerca reluarea lui. Dar, atenţie, Traian Băsescu nu ţine cont de art. 69 (alin. 2) din Constituţie: Orice mandat imperativ este nul. Cu alte cuvinte, NIMENI nu poate da indicaţii parlamentarilor ce şi cum să voteze.

Băsescu ameninţă cu arma preferată: vocea străinătăţii

Reţeta, de fapt arma sa cea mai teribilă, cea care l-a scăpat de demitere în 2012, „vocea străinătăţii”, este utilizată şi acum sub formă de ameninţare.

„Minciuna trebuie să înceteze. Declaraţiile de zilele acestea au fost urmărite de toate ambasadele. Nu ştiu cum îşi imaginează cei doi lideri majori ai USL că aceste mesaje în care ei nu recunosc ce acceptă în Consiliul UE că nu se ia nota de acest limbaj dublu, unu la UE şi altul acasă. Vă asigur ca această abordare face foarte mult rău ţării şi ne plasează tot mai mult în zona unei ţări impredictibile”. Suntem în faţa unei manipulări de zile mari. Repetăm, cei doi, Ponta şi Antonescu, nu au declarat nimic „belicos” faţă de „sugestiile” lui Traian Băsescu. Nu reiese din tot ce au zis în ultimele zile Ponta şi Antonescu că nu ar recunoaşte ce acceptă Consiliul UE. Dar Traian Băsescu utilizează „sperietoarea” numită străinătate, şi pentru a câştiga puncte, nu atât pentru el, cât mai ales pentru PDL. Şi aici se înscrie şi prezicerea unui „eşec” pe linie Schengen. Pentru că asta urmăreşte preşedintele: să pregătească vinovaţi pentru un eventual eşec privind aderarea la spaţiul Schengen. Şi doar vinovaţi din tabăra adversă, deşi marea responsabilitate revine celor care au guvernat Românie în 2010 şi 2011.

A uitat ce a spus cu 20 de minute înainte

Traian Băsescu nu s-a dezminţit. A tras o minciunică pe la începutul discursului său, legat de cererea adresată liderilor USL privind şefii Parchetelor. „Ceream desemnarea, nu încheierea procedurii, pentru numirea procurorului general şi a şefului DNA şi menţionam că ar trebui să fie recunoscuţi din punct de vedere al competenţei profesionale, integrităţii şi rezultatelor în lupta anticorupţie. Nu ceream nici nume, nici prieteni, ci desemnarea unor oameni care să îndeplinească aceste calităţi.”

După nici 20 de minute, întrebat de un ziarist dacă i l-a propus lui Mona Pivniceru pe Daniel Morar, nu a mai avut ce să facă şi a recunoscut: „Am avut mai multe discuţii şi sigur că i-am sugerat, îl aveţi pe Morar, care are dreptul să crească în carieră, a avut rezultate bune, dar după eşecul primei desemnări nu am mai pomenit niciun un nume.” Din câte ştim, Traian Băsescu l-a propus pe Morar după ce a respins prima echipă de procurori şefi desemnaţi, iar ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, i-a spus clar, „niciodată”.

Niciun cuvânt despre evenimentele de la CSM

Traian Băsescu s-a ferit ca dracu’ de tămâie să facă vreo aluzie la evenimentele de la CSM. Nimic. Niciun cuvânt. Nicio aluzie. Într-un stat în care judecătorii ameninţă şi unii intră şi în grevă din cauză că şeful CSM nu ţine cont de deciziile câtorva mii de judecători, subiectul este unul de prima pagină. Când în premieră sunt revocaţi membri ai CSM, între care şi fostul preşedinte al acestui organism, propus iniţial pentru un mandat curent de conducere, subiectul este unul exploziv şi preşedintele putea să-şi exprime o opinie. Nu a făcut-o. De ce? Pentru că magistraţi aflaţi în culpă şi sancţionaţi cu revocarea erau dintre oamenii săi de încredere.

Update Băsescu vrea să spargă USL cu mâna lui Ponta

 

Una din „cheile” ieşirii publice a lui Traian Băsescu a reprezentat-o tentativa de a sparge USL cu mâna lui Ponta. Spre deosebire de ieşirile sale anterioare, şi chiar spre deosebire de formularea din scrisoarea trimisă sâmbătă liderilor USL, a existat o nuanţare clară. Până mai ieri, Traian Băsescu cerea scoaterea din guvern a lui Liviu Dragnea si a lui Relu Fenechiu. În scrisoare, exprimarea era la plural: „îndepărtarea imediată din Guvern a miniştrilor care au dosare penale pe rolul instanţelor”. Am arătat mai sus că Traian Băsescu nu are niciun drept să solicite aşa ceva, mai mult, am arătat că Legea răspunderii ministeriale se aplică abia după o condamnare definitivă.

Ce a spus însă marţi Traian Băsescu? S-a referit expres doar la eliminarea din guvern a lui Relu Fenechiu. Şi chiar a recunoscut că legea nu-i permite să-l demită pe ministrul transporturilor. De ce s-a referit doar la Fenechiu este simplu de explicat. Băsescu speră că în urma presiunilor pe care le face împotriva lui Ponta, acesta să nu mai reziste şi să-l schimbe pe Fenechiu. Cum liberalii nu vor accepta niciodată aşa ceva, o demitere a lui Fenechiu ar putea sparge USL. Să ne reamintim, în 2009, PDL a scăpat de PSD prin înlocuirea ministrului Dan Nica de către premierul Boc. PSD nu a fost de acord şi a părăsit guvernarea.

Acum Traian Băsescu a utilizat tot arsenalul din dotare pentru a face presiuni asupra liderilor USL şi în special asupra lui Victor Ponta: „Sigur ca nu o sa placa multor tari ca ministri care au dosare pe rol sunt in Guvern”, „au subordonat interesul national interesului politic”, „pun mai presus de interesul national interesele de partid”, „Credeti ca statele membre UE nu-si pun problema – ma frate, da din ce e facut ministrul ala al Transporturilor de sacrifica astia interesele tarii pentru el?” .

Pentru electoratul mai puţin instruit, pentru aliaţii din străinătate, aceste afirmaţii dau bine.

Dar Traian Băsescu uită că şi „Europa” în contrazice. Chiar luni seara, în parlament, Claude Mignon, preşedintele APCE a declarat (una dintre foarte puţinele afirmaţii corecte făcute – n.a.) a afirmat cu subiect şi predicat: Orice persoană care este condamnată trebuie să renunţe imediat la mandat”. Ori una este un demnitar cu dosar în judecată şi alta este un demnitar condamnat. Şi repetăm, legislaţia Română introduce sancţiunea revocării doar în cazul condamnării definitive. Dacă ar fi de bună credinţă, şi nu ar pune beţe în roate actualei guvernări, Traian Băsescu ar trebui să arate celor din străinătate pe care îi invocă, ce prevede legislaţia românescă în domeniu. Deşi, „ambasadele” trebuie să cunoască prevederile din legile româneşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.