„Demisia” lui Dragnea se amână

Pesediștii nu au fost de acord luni cu demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte executiv al partidului.

Dragnea a venit luni la partid să-şi depună demisia din funcţia de preşedinte executiv, însă ședinţa Biroului Permanent Național al PSD nu a mai avut loc, fiind convocat în schimb miercuri Comitetul Executiv, care ar urma să ia o decizie în cazul acestuia.

„Am avut o discuție cu colegii mei din BPN. Absolut toți n-au fost de acord cu demisia domnului Dragnea și atunci mergem miercuri și ne întâlnim în forul mai mare, în Comitetul Executiv Național, să vedem exact ce avem de făcut, pentru că e o situație extrem de importantă. Suntem sancționați tot PSD-ul pentru că l-am suspendat pe Băsescu și pentru referendumul din 2012. Cei de la PNL, în stilul lor obișnuit, s-au fofilat și nu mai știu nimic de Băsescu și de Referendumul 2012 și vreau să discutăm cu toții ce măsuri avem de luat”, a declarat Victor Ponta.

Potrivit lui Ponta, Liviu Dragnea și-a prezentat demisia din funcția de președinte executiv al PSD. „Liviu Dragnea și-a prezentat demisia și tot BPN-ul a spus că… Mă rog, am fost PSD cu PNL care l-am suspendat pe Băsescu, acuma PNL-ul s-a fofilat, a scăpat. Doar nu l-a suspendat Dragnea singur pe Băsescu”, a adăugat Ponta.

Întrebat despre decizia Consiliului Național din martie referitoare la faptul că pesediștii care au probleme cu justiția își pierd funcția, Victor Ponta a spus că aceasta se referă la cei condamnați pentru corupție. „Cred că dumneavoastră știți să citiți în limba română și cred că știți că acea decizie se referă la fapte de corupție”, a spus Ponta.

Liviu Dragnea a declarat la rândul său, luni, după şedinţa partidului, că mandatul său de preşedinte executiv a fost ”depus pe masa PSD”, dar ”absolut toţi colegii” au decis să discute această demisie în Comitetul Naţional, el spunând că se bucură că după 15 ani de muncă pentru PSD are asemenea susţinere.

Dragnea a anunțat vineri, după condamnarea la un an cu suspendare în dosarul Referendumului, că luni își va pune mandatul de președinte executiv al PSD pe masă.

Printre elogii, lideri ai organizaţiilor din ţară i-au cerut însă în weekend să nu renunțe la funcție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.