Demisii din Parlament, nu, grevă parlamentară, da

Ideal pentru Opoziţie ar fi declanşarea unei greve parlamentare, cuplată cu o grevă în administraţia publică locală şi organizarea unei „pieţe” proprii unde să protesteze public.

Ideea demisiei în bloc a Opoziţiei, considerată ca fiind o soluţie extremă de către liderul PNL Crin Antonescu, este inutilă. De ce cred eu că este inutilă? Răspunsul este simplu. Ce se va întâmpla dacă senatorii şi deputaţii PNL, PSD şi PC îşi vor da demisia în bloc din Parlament? Aproape nimic. Va vui presa în România şi în străinătate, vor fi ceva luări de poziţie virulente în Parlamentul European, organismele internaţionale vor bate obrazul actualilor guvernanţi, după care rămânem cu Roberta Anastase, Ioan Oltean, Alin Popoviciu, Gheorghe Tinel, Mircea Toader, Gelu Vişan, Micky Şpagă, Culiţă Ţărâţă şi restul colegilor lor. Chiar şi fără Opoziţie în Parlament – o situaţie atipică, dar nu singulară în lume -, actuala Putere îşi va trece fără probleme legile proprii. Şi ne-o spune aritmetica, nu analiştii politici sau moderatzorii tv. În Camera Deputaţilor, PDL + UDMR + UNPR + Minorităţile au 177 de mandate. Pentru a trece o lege organică este nevoie de 164 de voturi. În Senat, PDL + UDMR + UNPR au 71 de mandate, cu două mai multe peste cvorumul necesar trecerii unei legi organice. Deci nu vor fi probleme pentru ca Puterea să-şi treacă legile. Când cuţitul le-a ajuns la os, guvernanţii s-au mobilizat exemplar (inclusiv prin anularea unor deplasări oficiale în străinătate) şi au devenit maşină de vot. Fără Opoziţie, este suficient ca o zi pe lună să se sune mobilizarea generală şi cvorumul va exista, implicit şi voturile pentru trecerea legilor organice.

Din acest punct de vedere, o demisie în bloc a Opoziţiei se dovedeşte că va fi inutilă.

Dar problema este mult mai complexă. Deja am primit informaţii că pentru actuala Putere demisia Opoziţiei reprezintă mană cerească. Deja în laboratoarele din Modrogan s-au pronunţat nume de candidaţi pentru alegerile parţiale din colegiile eliberate de parlamentarii PNL, PSD şi PC. Parţiale care vor fi organizate în luna aprilie, iar actuala Putere va avea majoritate absolută în Parlament, fără a putea fi acuzată că a reînfiinţat Marea Adunare Naţională. Pentru că, în Parlament, vom avea PDL, UNPR, UDMR, probabil câţiva „dandiaconeşti” şi câţiva ecologişti, deputaţii minorităţilor, deci o varietate de culori politice. Iar „noul” Parlament va reîmpărţi teritorial România după poftele lui Traian Băsescu, va modifica şi Constituţia tot după gustul preşedintelui, iar legile vor fi făcute după chipul şi asemănarea PDL. Din acest punct de vedere, demisia Opoziţiei va avea consecinţe catastrofale pentru români şi România.

Logodna cu „piaţa” poate fi una cu năbădăi

Crin Antonescu îşi argumentează ideea de a propune demisia întregii Opoziţii pe faptul că rezonează cu revendicările „pieţei” şi că numai prin acest gest extrem se poate ajunge şi la îndeplinirea doleanţelor „pieţei”. „Putem da de gândit oamenilor (din „piaţă” – n.a.) că nu suntem toţi la fel”; „Noi am spus ce spune şi strada, că vrem anticipate”, spune Antonescu. Principial şi moral, Crin Antonescu are dreptate. Multă. Numai că de foarte multe ori se moare cu dreptatea în mână. „Piaţa” sau „strada”, chiar dacă va protesta la nesfârşit, nu va putea să-i determine pe exponenţii Puterii să aleagă calea normalităţii şi a onoarei. Mitingurile tip Hyde Park sunt o expresie majoră a democraţiei, dar cum actuala Putere nu are nimic în comun cu democraţia, cererile îndreptăţite ale străzii nu vor avea şanse de reuşită. Eventual, „strada” va primi câteva „firimituri” gen demisia lui Baconschi sau retragerea vreunei legi absurde, făcută special pentru a fi retrasă în cazul în care spiritele sunt încinse. Crin Antonescu crede că PNL, PSD şi PC, din afara Parlamentului şi în colaborare cu „strada”, vor reuşi să provoace căderea Puterii. Calcule eronate. Actuala Putere a ajuns la un aşa grad de nesimţire încât pentru ea nu contează nimic din ce se află în afara zonei ei de interes. În plus, Crin Antonescu ar mai trebui să nu se bazeze prea mult pe „logodna” cu „piaţa” sau cu „strada”. Pentru că nu toată „piaţa” îl iubeşte, iar dacă ea, „piaţa”, mai este şi infestată cu viruşi diversionişti, atunci divorţul este mai aproape, nu nunta. Iar în Bucureşti – punctul forte în ceea ce priveşte mediatizarea in extenso -, „piaţa” este, la orele de vârf, deja puternic virusată la „fântâni” şi parţial în faţa Teatrului Naţional. Şi asta a fost vizibil în ultimele două-trei zile, chiar şi în absenţa „suporterilor”, un alt cal troian al Puterii implementat cu succes în „piaţă”.
Bun. Dacă tot am criticat varianta demisiei, asta nu înseamnă că nu există şi alte soluţii pentru ca Opoziţia să încerce să rezolve obiectivele pentru care se „bate” şi „strada”.

Grevă şi Hyde Park propriu

Dacă aş fi în locul lui Crin Antonescu, aş alege varianta grevei parlamentare, cuplată cu greva USL-iştilor din administraţia locală. (Să ne înţelegem, o grevă în care nimeni să nu încaseze vreun drept bănesc.) O astfel de grevă parlamentară ar avea acelaşi ecou ca şi demisia, dar are marele avantaj că nu va da posibilitatea Puterii să-şi facă de cap după parţiale cu o majoritate absolută. Iar dacă greva va fi asezonată şi cu un Hyde Park propriu (în Parcul Izvor, să zicem), cu participarea tuturor parlamentarilor şi consilierilor municipali şi de sector ai PNL, PSD şi PC – caz în care neexperimentatele reporteriţe TV de la posturile de ştiri care stau şi prost cu aritmetica şi reporterii de la TVR şi B1 TV aflaţi în „misiune” nu vor mai putea spune că sunt „în jur de 100 de protestatari”, pentru că numai parlamentarii sunt peste 200 -, s-ar putea să fie convinsă Puterea că este mai bine să se organizeze anticipate. Pentru că dacă vor exista două „pieţe” doar în Bucureşti, abia atunci se va aprinde un beculeţ de alarmă la organismele europene şi PDL & Co. îşi vor risca propria supravieţuire. Nu exclud însă deloc ca şi această formă de protest să nu ducă la vreun rezultat. Ce se mai poate face în acest caz. Am un răspuns şi pentru această situaţie. Opoziţia se întoarce în Parlament, declanşează un război de gherilă parlamentară şi conlucrează în permanenţă cu „piaţa”, devenind un purtător de cuvânt al ei în Legislativ. Iar în acest caz, conlucrarea „piaţă” – Opoziţie va avea totuşi o finalitate: nu vom mai avea „recitaluri” tip Roberta Anastase şi nu vom mai avea angajări de răspunderi. Pentru că va fi riscant pentru Putere când va fi supravegheată de cuplul Opoziţie – „piaţă” sau invers. Iar dacă vremea va fi şi bună, atunci orice derapaj ar putea conduce la o temperatură de fierbere a „străzii” sau „pieţei”. Şi nici „viruşii” s-ar putea să nu mai poată acţiona în voie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.