Demisii în PSD în semn de „solidaritate” cu Dragnea

Președintele Consiliului Județean Olt, Paul Stănescu, a anunțat joi că a demisionat din funcțiile de conducere deținute în PSD în semn de solidaritate cu Liviu Dragnea, condamnat recent la un an de închisoare cu suspendare. Stănescu era președintele PSD Olt și vicepreședinte la nivel național.

De asemenea, Stănescu a susținut că au mai demisionat din funcțiile de conducere deținute în partid și președinții organizațiilor PSD din Giurgiu, Vaslui și Maramureș.

„Mi-am dat demisia din funcția de vicepreședinte al partidului la nivel național și președinte al organizației PSD Olt. Motivul, pentru că așa cum știți există o sentință, chiar dacă nu este definitivă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu vorbesc de nume, chiar dacă îl cheamă Liviu Dragnea sau îl chema altcumva, în care președintele executiv al PSD este condamnat cu suspendare un an de zile, motivul îl știți toți, referendumul. (…) Mai sunt din câte știu eu încă trei colegi de-ai mei, este vorba de președintele organizației PSD Giurgiu, domnul senator Bădălău (Niculae Bădălău – nr.), de președintele CJ și PSD de la Vaslui (Dumitru Buzatu – nr.), de domnul Zetea Gabriel, vicepreședinte CJ și președinte al PSD Maramureș. Deci care ne-am scris demisia și cei care am înregistrat-o, cel puțin din câte informații am eu până să plec de la sediul din Kiseleff, de ieri, unde s-a ținut Comitetul Executiv”, a declarat Stănescu într-o conferință.

Acesta a spus că demisia sa reprezintă un gest de solidaritate cu Dragnea.

„Eu vă spun că decizia în 2012 de a face referendum a fost o decizie colectivă a PSD, o decizie a Comitetului Executiv Național, decizia a fost în unanimitate, toți am fost de acord, nimeni nu a fost împotrivă. (…) Decizia luată în CEx Național al PSD a fost în comun acord cu colegii liberali de la acea vreme, exista USL, o idee bună la acea dată și colegii noștri liberali care astăzi critică aproape această acțiune eu spun că sunt lipsiți de demnitate, chiar spun că unii dintre ei au devenit penibili, în momentul în care critici președintele executiv al PSD că a coordonat campania USL la referendum în 2012 și bineînțeles că din acest comitet de coordonare a campaniei pentru referendumul de demitere a președintelui de atunci Traian Băsescu nu au fost numai membri PSD, au fost și foarte mulți membri marcanți ai PNL care astăzi au cu totul altă părere. (…) Liviu Dragnea nu a luat această decizie singur și nu mă feresc să spun că ceea ce a făcut Liviu Dragnea la nivel național am făcut noi toți președinții de organizații, membri ai Comitetului Executiv Național, au făcut și colegii liberali aceleași lucruri” a spus Paul Stănescu.

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, indicat de Stănescu ca fiind demisionar, a declarat pentru gandul.info că de fapt nu îşi va depune demisia din fruntea filialei pe care o conduce.

”Staţi oleacă, măi! Dar ce am spus eu? Că s-ar putea, dar nu înseamnă că am făcut treaba aceasta, era înaintea unei discuţii în care trebuie găsită o soluţie pentru Dragnea. În cee ce priveşte hotărârea mea, era dacă nu se găseşte nicio soluţie pentru Dragnea, să ocupe de activitatea organizatorică din partid, de proiectul politic al partidului, atunci plecăm cu toţii şi asta este toată povestea. Nu mi-am dat demisia, că nu m-a ales nici X, nici Y, nici altcineva. Nu îmi voi da demisia„, a declarat Buzatu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.