Denunţ penal împotriva lui Grindeanu şi Iordache

Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei ”Iniţiativa România”, anunţă că au depus un denunţ penal la DNA împotriva premierului şi ministrului justiţiei.

Sorin Grindeanu şi Florin Iordache sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

”Împreună cu colegii şi prietenii Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, am depus ieri (marţi – n.r.) la Direcţia Naţională Anticorupţie un denunţ penal împotriva lui Sorin Grindeanu, Prim-ministru al Guvernului României, şi Florin Iordache, ministru al Justiţiei în Guvernul României, pentru comiterea următoarelor infracţiuni: 1. Favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin (1) din Codul penal – «Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate […]» 2. Prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială”, a anunţat Mihai Poliţeanu pe pagina sa de Facebook, potrivit news.ro.

În opinia semnatarilor, ”demersurile lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache de promovare a graţierii şi modificării Codului penal şi Codului de procedură penală prin ordonanţe de urgenţă au avut loc cu încălcarea legii şi cu scopul de a zădărnici tragerea la răspundere penală şi executarea unor pedepse, în folosul unor colegi de partid, prieteni sau sponsori politici condamnaţi, trimişi în judecată sau anchetaţi penal în ultimii ani”.

Autorii denunţului acuză ”caracterul conspirativ al iniţierii şi redactării ordonanţei de urgenţă privind graţierea”, ”încălcarea cu bună ştiinţă a prevederilor constituţionale privind obligaţia adoptării unei legi organice în cazul graţierii”, că nota de fundamentare este redactată ”dintr-o sumă de susţineri false sau parţial adevărate, cu scopul de a induce în eroare opinia publică”, şi că Guvernul a justificat oportunitatea graţierii în România ”pe baza acestor falsuri”, de exemplu ”s-au inventat aşa-zise măsuri reparatorii cu caracter financiar la care state europene ar fi fost obligate prin condamnări CEDO”.

Conform semnatarilor, Guvernul a extins graţierea la condamnările cu suspendare, dar şi la toate infracţiunile, inclusiv de corupţie sau cu violenţă, în cazul deţinuţilor peste 60 de ani, în contradicţie cu afirmaţiile din nota de fundamentare.

”Credem că există indicii temeinice pentru declanşarea unei anchete penale în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de favorizare a făptuitorului şi a celei prevăzute la art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999. Mai credem, aşa cum am mai menţionat în denunţ, că este necesar să se verifice circuitul de iniţiere şi avizare de la emitent (în speţă Ministerul Justiţiei) şi să se afle cu exactitate împrejurările iniţierii şi redactării ordonanţelor, având în vedere informaţiile publice că cel puţin ordonanţa graţierii nu a fost iniţiată şi redactată la Ministerul Justiţiei şi că direcţiile de elaborare şi/sau de avizare acte normative ar fi fost puse în faţa unui proiect redactat în altă parte şi că li s-ar fi ignorat punctul de vedere”, mai precizează sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.