Statul român dă în judecată Enel

Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), aflată în subordinea Departamentului pentru Energie, dă în judecată Enel la Tribunalul Arbitral de la Paris, pentru nerespectarea obligațiilor contractuale.

Este vorba despre Opţiunea -Puţ-, conferită Electrica prin contractul de privatizare semnat pentru Electrica Muntenia Sud, potrivit HotNews, care citează Departamentul pentru Energie.

Grupul ENEL ar fi trebuit să cumpere până la sfârşitul lui 2012 încă un pachet de 13,57% din acţiunile pe care le mai deţinea Electrica SA la Electrica Muntenia Sud, conform contractului de privatizare al Electrica Muntenia Sud.

Enel nu a respectat prevederile referitoare la vânzarea acţiunilor, susținând că nu este de acord cu preţul pre mare calculat de KPMG. Chiar şi după o nouă evaluare, la un preţ ceva mai mic, ENEL nu a dat semne însă că va cumpăra acţiunile.

Mai mult, în urmă cu două săptămâni, ENEL a anunţat că vrea să vândă acţiunile deţinute în România. Vânzările ar putea include 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia SA şi Enel Energie Muntenia SA, 51% din Enel Distribuţie Banat SA, Enel Distribuţie Dobrogea SA şi Enel Energie SA, dar şi 100% din compania de servicii Enel România Srl (deţinută de Enel prin Enel Investment Holding BV).

În aceste condiţii, dacă tot nu poate să vândă ce are de vândut către ENEL, statul român se gândeşte să cumpere el ce are ENEL de vândut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.