Depășiri ale valorilor limită la poluanți în urma accidentului de la Petromidia

Dispersiile de substanțe poluante în atmosferă, atât în perimetrul rafinăriei Petromidia, cât și în zona localităților limitrofe, sunt în limite admise după incendiul de luni, a anunțat Agenția de Protecție a Mediului (APM) Constanța, care a efectuat în noaptea de 22 spre 23 august analize ale calității aerului, transmite AGERPRES.

Potrivit directorului executiv Monica Zaharia, în urma incendiului din data de 22.08.2016, ora 18.03, produs la SC Rompetrol Rafinare SA, APM Constanța a efectuat monitorizarea calității aerului atât prin prelevări momentane (prelevări de probe din teren), cât și prin intermediul stațiilor automate de monitorizare a calității aerului CT1, CT7, din cadrul Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA), amplasate pe teritoriul Județului Constanța, determinările fiind realizate atât în timpul incendiului cât și ulterior momentului stingerii acestuia.

„Rezultatele monitorizării efectuate în perioada incendiului, în zona de siguranță permisă, au indicat o ușoară creștere la compușii organici volatili (COV), față de valorile înregistrate în mod obișnuit. Datele înregistrate de stațiile automate, cele mai apropiate de zona incendiului, nu au indicat depășiri ale valorilor limită orare la poluanții monitorizați: dioxid de sulf (SO2), dioxid și oxizi de azot ( NO2 și NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), particule în suspensie (PM10). Totuși, în intervalul orar 18.00-23.00 s-au înregistrat ușoare creșteri ale valorilor indicatorilor monitorizați, dar care s-au situat în permanență sub valorile limită impuse de legislația privind calitatea aerului înconjurător, iar începând de la ora 23.00, pe data de 22.08.2016, valorile au revenit la cele obișnuite”, a precizat Monica Zaharia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.