Deputaţii Partidului Regiunilor din Doneţk le cer protestatarilor să depună armele

Deputaţii din cadrul Partidului Regiunilor din zona Doneţk le-au cerut concetăţenilor lor din să depună armele şi să părăsească clădirile administrative ocupate, relatează Interfax Ucraina, în pagina electronică.

„Ne adresăm tututor concetăţenilor noştri din oraşele din regiunea Doneţk şi vă cerem să depuneţi armele; nu puneţi în pericol vieţilor unor cetăţeni paşnici; părăsiţi clădirile administrative ocupate”, se poate citi în rezoluţia de urgenţă a congresului Partidului Regiunilor din Doneţk, potrivit Mediafax.

Textul rezoluţiei a fost citit de parlamentarul Mikola Levcenko. Acesta a declarat că blocarea activităţii agenţiilor executive va provoca haos şi va paraliza serviciile vitale pentru oraşele şi districtele din regiune.

Rezoluţia conţine şi prevederi privind necesitatea unei amnistii pentru protestatari.

Manifestanţi proruşi şi grupări armate care nu poartă însemne dar care sunt bine organizate ocupă de aproximativ zece zile clădiri publice în aproximativ şase oraşe din estul rusofon al Ucrainei, amintind scenariul care s-a desfăşurat în Crimeea înainte de alipirea acestei peninsule ucrainene de la Marea Neagră la Rusia, în martie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.