Deputatul Dorinel Ursărescu, trimis în judecată

Acuzat de sprijinirea unui grup acuzat de evaziune cu motorină, deputatul Dorinel Ursărescu a fost trimis în judecată.

Potrivit procurorilor anticorupţie, parlamentaru ar fi acceptat să primească 100 de euro pentru fiecare tonă de motorină vândută, acesta urmând să fie judecat pentru folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid.

În acelaşi dosar, au mai fost trimişi în judecată Valentin Grosu, şef al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău (DJAOV) la data faptelor, Răzvan Andrei, inspector în cadrul Serviciului coordonare echipe mobile şi supraveghere produse accizabile – Direcţia supraveghere accize şi operaţiuni vamale din Autoritatea Naţională a Vămilor la data faptelor, ambii acuzaţi de trafic de influenţă, şi Marius Crăciun, acuzat de două infracţiuni de cumpărare de influenţă şi instigare la folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid.

Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2011 – aprilie 2013, Marius Crăciun, aflat în arest, a iniţiat un grup infracţional organizat, urmărind să deruleze ample operaţiuni de achiziţii intracomunitare de combustibili, pe care să îi comercializeze pe piaţa internă, fără a plăti TVA şi accizele datorate bugetului de stat.

În acest fel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste un milion de euro, fapt ce face obiectul unui alt dosar penal, în care Crăciun a fost deja trimis în judecată, precizează DNA.

„Mecanismul viza în esenţă achiziţia intracomunitară (din Bulgaria) de produse petroliere (motorină) scutite de plata TVA şi comercializarea acestora pe piaţa internă, colectând TVA aferentă livrărilor”, au precizat procurorii anticorupţie.

În activităţile desfăşurate, Crăciun ar fi beneficiat de „sprijinul şi bunăvoinţa unor persoane influente politic sau funcţionari din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV)”. Astfel, deputatul Ursărescu ar fi intervenit în numirea unor persoane agreate de Crăciun la conducerea Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Neamţ.

Deputatul Dorinel Ursărescu a plecat din PNL în septembrie, în prezent activează în grupul parlamentar Liberal Conservator (PC-PLR).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.