Deputatul Ion Stan – alte 25 de declaraţii politice acuzatoare

14 martie 2006

1. „România – de la statul de drept, democratic şi social spre statul republică prezidenţială, autoritară şi poliţienească”

Preşedintele României ar avea toate motivele să nu permită nici stalinizarea (…) principalelor instituţii ale statului de drept şi nici subordonarea personală a activităţii acestora încălcând în mod repetat Constituţia României.

Încercările disperate (…) de a politiza Armata, Justiţia şi Serviciile de Informaţii produc efecte dizolvante.

Armata se compromite în scandal după scandal – achiziţii dubioase, dotări proaste, dar scumpe, anchete şi condamnări pentru corupţie, indisciplină iar, mai nou, grave scurgeri de informaţii dublate de manifestările publice de incompetenţă şi iresponsabilitate ale celui ce ocupă din întâmplare funcţia de ministru al apărării naţionale.

Justiţia se afundă în demagogia politică de duzină, transformând nobilele şi universalele principii ale dreptului care au călăuzit ordinea socială a omenirii, de la romani şi până în zilele noastre, în sloganuri propagandistice, pe care o femeie-comisar atârnată de fotoliul din care au vegheat la buna facere şi aplicare a legilor jurişti iluştri ai neamului, le transformă, peste noapte, în legi despotice, imorale şi antinaţionale.

În actuala conjunctură, când în Parlamentul României nu mai funcţionează pluripartidismul, când conştiinţele individuale ale parlamentarilor sunt topite în creuzetele grupurilor de interese ale unor partide polarizate în jurul unor centre de putere economică dubioase, al căror ţel este eludarea legii şi fuga de răspundere în faţa acesteia, pentru fărădelegile prin care au jefuit banul public, democraţia moare, iar statul poliţienesc i se substituie.

Poliţia a fost dezorganizată, iar în locul ei capătă puteri discreţionare şi se afirmă o jandarmerie brutală şi supermilitarizată care, sub oblăduiri înalte, se insinuează în toate celelalte structuri de forţă ale statului.

Ministerul Public a devenit un instrument de nedreaptă represiune şi înscenări judiciare, un redutabil simbol al poliţiei politice asmuţite împotriva adversarilor, după principiul „cine nu cotizează la noi este împotriva noastră”.

Magistratura batjocorită şi supusă oprobiului public, tocmai prin declaraţiile celor obligaţi să vegheze la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, se revoltă şi, fapt fără precedent, protestează public împotriva siluirii ei de către garantul suprem al funcţionării statului de drept.

Sunt tot mai evidente şi căile constituţionale ale abolirii actualei ordini constituţionale: promovarea Parlamentului unicameral, modificarea cadrului legal pentru organizarea referendumului, pregătirea opiniei publice pentru un regim prezidenţial, îngrădirea câmpului de mişcare al partidelor politice în ţarcul unei singure camere legislative şi înlocuirea rolului partidelor cu „consultări directe cu poporul”, în stradă, cu prilejul vizitelor de lucru.

Concomitent, o adâncire a divizării presei, inclusiv prin schimbările de proprietate asupra acesteia va facilita şi mai mult reuşita eforturilor de modificare a raporturilor constituţionale dintre instituţiile statului.

În toată această evoluţie către o nouă dictatură, cei care au acaparat canalele de comunicare publică le alimentează cu otrava manipulării cunoştinţelor, făcând loc tot mai mult confuziei şi haosului, din care o putere nevolnică şi fără repere ideologice şi axiologice naţionale se alimentează însetată de intrigi politice, adâncindu-şi dezbinarea.

Şi o tabără şi cealaltă au, însă, foarte bine conturată importanţa informaţiei în menţinerea şi consolidarea puterii.

Dacă toate celelalte instrumente de forţă au fost mai uşor obligate a se subordona şi servi politic, intervenind şi oportunismul unor avizi de funcţii şi cariere nemeritate, serviciile de informaţii continuă să fie, în continuare, obiectul unor aprige dispute ale căror izbucniri publice sunt pe punctul de a le periclita raţiunea de a fi.

În opinia noastră, serviciile de informaţii reprezintă, în acest moment, cea mai importantă redută a bătăliei unor forţe politice profund dezbinate, în care fiecare din părţi mizează pe supravieţuirea prin controlul acestor servicii.

La serviciile de informaţii se află secretele măririi şi decăderii lor, iar conştiinţa acestui adevăr îi face, şi pe unii şi pe alţii, să arunce totul în joc. Dacă nu au reuşit să-şi aservească serviciile, atunci preferă să le împingă spre sinucidere, împlicându-le pe unele cu – pe altele – fără voia lor, în dispute politice.

Construcţia statului naţional-poliţienesc avansează clipă de clipă, ceas de ceas, zi după zi.

9 mai 2006

2. Raportul de activitate al Consiliului pe anul 2005 este un document inacceptabil, care are un singur mare merit, acela de a se constitui în dovada supremă a pericolului major în care se află democraţia în România.

Această dovadă este autentică şi poartă semnătura celui mai credibil factor – consilierul prezidenţial şi şef al Departamentului Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Acest raport vine şi ne arată cum o clică militaristă şi-a subordonat, prin intermediul unei instituţii anacronice, de sorginte răsăriteană Guvernul României.

Personajele cheie ale acestui organism au avut şi au, la rândul lor, fără excepţie, antecedente dintre cele mai interesante prin poziţiile ocupate în istoria confruntării bipolare din perioada războiului rece. Aceasta ar putea fi una dintre principalele cauze ale ofensei pe care mostra de raport o aduce Parlamentului României, care riscă, la rândul său, dacă nu-l va respinge, să se ataşeze drept remorcă la un sistem politic care se anunţă ca o ameninţare majoră la adresa Constituţiei şi a democraţiei.

Raportorul are obligaţia stabilită prin lege ca, anual, să dea seama Parlamentului de activitatea pe care a desfăşurat-o. Activitate care trebuie să acopere o paletă de competenţe şi atribuţii cu geneza în art. 119 al Constituţiei şi detaliate în propria lege de organizare şi funcţionare.

Problemele cardinale ale acestui „raport” sunt două:

prima, că instituţia raportoare ignoră legea, de vreme ce una prevede aceasta că trebuie să facă şi de cu totul altceva rezultă că s-a ocupat;

a doua problemă este aceea că legea instituţiei raportoare este desuetă, fiind una dintre reminiscenţele cazone ilustrative pentru imobilismul şi spiritul revolut care sufocă sistemul securităţii naţionale a României.

Nu este lipsit de importanţă nici modul în care presa, chiar dacă selectivă în abordări, reflectă cum C.S.A.T. a derogat de la atribuţiile sale, reţinând că acesta a organizat şi coordonat unitar activităţile din domeniul de competenţă prin:

stabilirea persoanelor care au drept de a ordona sau de a aproba executarea focului de avertisment în spaţiul aerian al României;

restructurarea comandamentelor Jandarmeriei;

aprobarea cifrei recruţilor;

predarea dosarelor Securităţii la C.N.S.A.S.;

suplimentarea efectivelor S.I.E.;

predarea la arhivele naţionale a documentelor Tratatului de la Varşovia şi ale C.A.E.R.-ului;

modificarea de trei ori a regulamentelor reţelelor telefonice din administrarea S.T.S.-ului;

cooperarea cu Azerbaidjanul pe linia învăţământului militar;

aprobarea negocierii de acorduri militare şi tehnico-militare cu Marocul, Algeria şi Egiptul (nişte ţări exotice, pe unde, în anii ’80, generalul Stănculescu şi emisari speciali ai Departamentului Securităţii Statului se simţeau „acasă”);

nu mai puţin de 14 (patrusprezece) modificări şi completări în anexele Hotărârii C.S.A.T. nr. 0186/2004 (Halal previziune! Nu ni se spune despre ce este vorba şi, pe cale de consecinţă, nu este cazul să aprobăm raportul de activitate, în lipsa informaţiilor necesare. Este de suspectat că tot atâtea mişcări greşite au fost repuse în „legalitate”. Mai întâi se face şi apoi se adoptă norma!)

Nu am regăsit, nici în raport şi nici în anexe, referiri care să ateste îndeplinirea funcţiilor vitale ale C.S.A.T., expres prevăzute de lege, cum sunt:

evaluarea stării de securitate naţională;

stabilirea direcţiilor de activitate şi aprobarea măsurilor generale obligatorii pentru înlăturarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale;

stabilirea modalităţilor de valorificare a informaţiilor referitoare la securitatea naţională;

analiza de rapoarte şi informări referitoare la modul de aplicare a legii privind siguranţa naţională;

execuţia cotelor bugetare destinate cheltuielilor operative pentru siguranţa naţională.

„Quod erat demonstrandum!”

10 octombrie 2006

3. „Un viceprim-ministru al Guvernului României recunoaşte public că U.D.M.R. este o conspiraţie împotriva Constituţiei României”

Sâmbătă, 23 septembrie 2006, s-a înscris ca o pagină neagră în istoria României post-trianonice. Viceprim-ministrul Guvernului român, Marko Bela, avea să-şi renege jurământul de parlamentar şi de membru al Guvernului, recunoscând cu incomensurabil cinism că, în pofida numeroaselor aparenţe anterioare de loialitate, ţelul din totdeauna al U.D.M.R. este autonomia teritorială, în care scop ţinteşte pe termen foarte scurt, de câteva luni, la modificarea Constituţiei României.

Dar cum Constituţia României nu poate fi revizuită în ceea ce priveşte caracterul unitar al statului, declaraţia viceprim-ministrului Marko Bela nu poate fi altfel interpretată decât drept un atentat la adresa acesteia şi, în acelaşi timp, o încălcare cu premeditare a îndatoririlor sale de cetăţean, devenind astfel incompatibil cu calitatea de membru al Guvernului.

Întreaga opinie publică românească se dovedeşte solidară în faţa sfidării U.D.M.R. care a cerut, prin vocea preşedintelui său, autonomia teritorială pe criterii etnice în Ţinutul Secuiesc.

Anterior acestui moment, o entitate fără statut legal explicit autointitulată „Adunarea Naţională a Secuilor” a adoptat rezoluţia privind stabilirea hotarelor viitorului stat desprins din statul român, prin violarea celui dintâi paragraf al Constituţiei României. (…)

Consecvenţa şi capacitatea de adaptare a politicii şi mijloacelor revizioniste în evoluţia mediului internaţional nu trebuie să scape observaţiilor şi sancţiunii autorităţilor statului român. Neputincioase în a contrapune măsuri şi acţiuni secrete de contracarare, autorităţile României, în măsura în care ele mai pot fi numite astfel, asistă pasiv la escaladarea conspiraţiilor neorevizioniste în spaţiul comunicării publice considerând – în naivitatea lor condamnabilă ori în complicitatea lor inconştientă – că libertatea exprimării opiniilor este admisibilă chiar şi atunci când devine un atentat nedisimulat la temelia statului naţional român. Cei care cred că Europa Unită va fi altfel decât o Europă a statelor naţionale sunt nedemni să mai gestioneze problemele de stat ale României şi, pe cale de consecinţă, invitaţi să părăsească demnităţile guvernamentale pe care le-au dezonorat.

Parlamentul României se află într-un moment în care trebuie să facă dovada că este cel dintâi şi suprem apărător al Constituţiei în care sens – în numele cetăţenilor care m-au ales să îi reprezint – cer imperativ:

Analiza de urgenţă în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi adoptarea neîntârziată a hotărârilor şi măsurilor necesare pentru apărarea Constituţiei României şi sancţionarea exemplară, potrivit legii, a înalţilor demnitari ai statului care sunt, direct sau indirect, răspunzători de această escaladare periculoasă a ameninţărilor extremismului revizionist la adresa securităţii naţionale.

Prezentarea de catre primul-ministru al României, în faţa Parlamentului, a situatiei date, pentru a-şi preciza poziţia faţă de acţiunile anticonstituţionale ale viceprim-ministrului Marko Bela, precum şi demiterea neîntârziată a acestuia.

Sesizarea de către Guvernul României a Curţii Constituţionale cu privire la caracterul actiunilor extremiste ale U.D.M.R., fiind de notorietate publică internaţională faptul că această organizaţie se foloseste în mod abuziv de dreptul la asociere pentru a milita împotriva suveranităţii şi integrităţii României, devenind astfel neconstituţională prin efectul art. 40, alin. (2) din Constituţie.

Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public să declanşeze imediat procedurile necesare constatării ilegalităţii fiinţării Uniunii pentru Ţinutul Secuiesc, Consiliului Naţional Secuiesc, Uniunii Civice Maghiare şi a Consiliului Naţional al Maghiarilor din Ardeal.

Ministerul Public să ia act de acţiunile împotriva ordinii constituţionale (art. 1661 Cod Penal) desfăşurate de cetăţenii români Marko Bela, Gazda Zoltan, Csapo Ioszef, Fodor Imre şi ceilalţi, asigurând restabilirea legalităţii grav încălcate.

Ministerul Administraţiei şi Internelor să dispună măsurile necesare pentru ca preconizata „mare adunare naţională a secuilor” convocată pentru data de 4 noiembrie 2006 şi referendumul anunţat pentru 3 decembrie a.c. să nu fie posibile înainte de pronunţarea Curţii Constituţionale asupra legalităţii statutului organizaţiilor iniţiatoare anterior numite: Uniunea pentru Ţinutul Secuiesc, Consiliul Naţional Secuiesc, Uniunea Civică Maghiară, Consiliul Naţional al Maghiarilor din Ardeal şi pretinsele entităţi teritoriale în numele cărora s-au autolegitimat.

Ministerul Administraţiei şi Internelor să raporteze Parlamentului contextul şi împrejurările în care a fost posibil ca o parte a administraţiei publice locale, de al cărui caracter unitar pe teritoriul României este principalul răspunzător, să promoveze secesiunea statului naţional unitar român, iar preşedintele U.D.M.R. şi viceprim-ministru al Guvernului să săvârşească într-o aşa numită consfătuire a primarilor din Ţinutul Secuiesc un atentat odios la adresa României cerând constituirea Asociaţiei Administraţiei Publice din Ţinutul Secuiesc, în fapt Ministerul Administraţiei şi Internelor al viitorului stat secesionist.

Comisiile permanente de specialitate ale Parlamentului însărcinate cu controlul sectorului de securitate să analizeze şi să stabilească responsabilităţile fostelor şi actualelor conduceri provizorii ale serviciilor de informaţii în legătură cu escaladarea pericolelor extremist revizioniste la adresa securităţii naţionale a României.

Serviciul Român de Informaţii să investigheze posibilele legături de afaceri stabilite între actuali şi foşti membri ai Guvernului, începând din 1990 până în prezent, cu persoane din Ungaria a căror apartenenţă la securitatea maghiară – inclusiv sub acoperirea serviciului diplomatic îndeplinit în România – este fapt de notorietate, pentru a fi înlăturate sau dimpotrivă confirmate suspiciunile conform cărora în numele unui astfel de interes comun importante centre de decizie politico-statală au devenit vectori de influenţă şi acţiune împotriva Constituţiei României.

13 februarie 2007

3. Monica Macovei ministrul anti-justiţie al Puterii portocalii continuă seria atentatelor la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în vederea consolidării statului poliţienesc

4. Preşedintele Traian Băsescu şi poliţia politică – autorii crizei muncitorilor români arestaţi de poliţia militară americană”

5. „Războiul dintre palatul Cotroceni şi palatul Victoria blochează elaborarea şi legiferarea legilor din domeniul securităţii naţionale”

20 februarie 2007

6. „Interesele oligarhilor din spatele marionetelor politice portocalii şi dependenţa acestora de mafia resurselor energetice încurajează statul de tip mafiot în România”

7. „Îngropaţi securea războiului, domnilor democraţi!”

8. „Războiul blocurilor oligarhice din culisele puterii a depăşit cota de alertă portocalie. Victime sigure – serviciile secrete”

9. „Diversiunile, provocările, presiunile şi terorismul împotriva instituţiilor fundamentale ale democraţiei – constantele condiţiei cetăţeanului – preşedinte Traian Băsescu”

6 martie 2007

10. Pasivitatea Guvernului Tăriceanu şi lipsa de reacţie a înaltelor autorităţi ale statului român, sesizate asupra pericolului acţiunilor secesioniste ale revizioniştilor extremişti, se constituie într-o înaltă trădare a intereselor naţionale

13 martie 2007

11. „Comisia morală a foştilor securişti – o nouă diversiune lansată de „ofiţerul de serviciu” al puterii”

12. „Fără o politică şi strategie de securitate naţională viabilă şi în absenţa unei diplomaţii responsabile şi active, România riscă repetarea, în forme adaptate noului context geopolitic, a unor evenimente tragice ale istoriei”

27 martie 2007

13. „Singurătatea primului bărbat al ţării – o angoasă molipsitoare pentru sănătatea vieţii politice şi prosperitatea naţiunii”.

10 aprilie 2007

15.”Atacurile de presă la adresa persoanei prezidenţiale ameninţă şi destabilizează ordinea constituţională şi securitatea naţională?”;

8 mai 2007

16. Raportul privind activitatea desfăşurată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2006 confirmă blocajul şi deriva anticonstituţională a sistemului de securitate

Ideile politice ale Comandantului Suprem suspendat Traian Băsescu şi experienţa acumulată în decursul mandatului ţin loc de Constituţie şi lege în adoptarea hotărârilor C.S.A.T.

Potrivit Raportului, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării aprobă legile, substituindu-se puterii legiuitoare, iar blocajul provocat procesului de reformare legislativ-instituţională a domeniului securităţii naţionale este calificat drept o contribuţie la clarificarea conceptelor fundamentale în materie, în timp ce realitatea confirmă intenţiile de manipulare terminologică având ca scop interpretarea şi aplicarea legii după liberul arbitru al deţinătorilor privilegiaţi ai puterii. Nu reprezentanţii serviciilor au propus legi confuze şi lipsite de previzibilitate. Maltratarea proiectelor a fost impusă de înalţii consilieri ai Administraţiei Prezidenţiale.

În încercările de a nu mai repeta gafele din raportul de activitate pe anul 2005, în raportul pe anul 2006 sunt deschise noi abordări nu numai incompetente, dar şi ilustrative pentru lipsa de respect pentru Parlament, prin neglijenţele crase în structurarea conţinutului şi redactarea raportului, care descalifică C.S.A.T.-ul şi pe preşedintele acestuia.

Adoptarea Raportului de către Parlament ar legitima o concepţie profund dăunătoare privind securitatea naţională, precum şi abuzurile, ilegalităţile şi autoritarismul antidemocratic, care sunt încurajate sub această Cupolă Sacră Coroana Unită a Securităţii Naţionale, în care s-a transformat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prezidat de Traian Băsescu.

Declaraţiile de război corupţiei se dovedesc a fi doar fumigene de acoperire a noilor mari corupţi din zona partidului care şi-a ars arhivele compromiţătoare după trecerea în opoziţie. S-au distrus mii de documente secrete despre opoziţie, dar şi despre foştii aliaţi, furnizate de persoane din structuri de informaţii care şi-au pătat onoarea, încălcându-şi îndatoririle de neutralitate şi neaservire politică, precum şi dovezi privind finanţarea ilegală a partidului, subvenţionarea atacurilor din presă împotriva adversarilor politici şi a dezinformării populaţiei, racolărilor practicate în administraţiile centrale, judeţene şi primării.

Ca şi în anul 2005, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi-a desfăşurat activitatea cel puţin la fel de haotic şi lipsit de selectivitate în alcătuirea programului anual şi a ordinilor de zi ale şedinţelor Consiliului.

În legătură cu raportul de activitate a C.S.A.T. pe anul 2005, am făcut, la momentul respectiv, o declaraţie în care am concluzionat ca documentul prezentat Parlamentului, deşi era inacceptabil, avea totuşi meritul de a se constitui în dovada pericolului major reprezentat de Consiliu pentru viaţa democratică şi ordinea constituţională din România.

Raportul de activitate al C.S.A.T. pe anul 2006 este aceeaşi mostră de exerciţiu al autoritarismului antidemocrtic pe care Consiliul îl impune cu consecvenţă în raporturile cu Parlamentul.

Dacă derapajul anticonstituţional al C.S.A.T.-ului este atât de grav pe cât îl exprimă aserţiunile raportului transmis Parlamentului de către Preşedintele României, atunci este imperios necesar ca, în temeiul prevederilor art. 2 al Legii nr.415/2002, Parlamentul să procedeze la o examinare şi verificare a activităţii C.S.A.T., care să se bazeze pe accesul la şi controlul tuturor documentelor şi hotărârilor Consiliului, inclusiv stenogramele şedinţelor acestuia, pentru a nu mai credita activitatea unei autorităţi constituţionale de asemenea importanţă, învestită cu organizarea şi coordonarea securităţii naţionale exclusiv pe baza a ceea ce ni se livrează prin intermediul unor rapoarte atât de inconştient şi iresponsabil întocmite şi asumate încât abuzurile şi ilegalităţile funcţionale sunt raportate legislativului drept „realizări remarcabile”.(…)

29 mai 2007

17. „Priorităţile cetăţeanului preşedinte, priorităţile lui Dumnezeu!”

Motto: „Poporul român a exprimat voinţa lui Dumnezeu pe 19 mai” – Traian Băsescu

În vacanţa prezidenţială ce i-a fost impusă, Traian Băsescu a avut, se pare, ceva mai mult timp şi pentru înnoirea registrului tactic de aplicare, fără milă, a strategiei sale de distrugere a partidelor politice neprietene.

Recidivând în practica blasfemică de compromitere a Bisericii Ortodoxe Române, el s-a folosit de prezenţa sa la Sfânta Slujbă a Rusaliilor de la Catedrala Metropolitană a Ardealului, pentru a-şi pune revelaţiile politice pe seama lui Dumnezeu, impunând, în acest fel, agenda sa proprie partidelor chemate la ordine la Cotroceni, căci de consultări, împotriva voinţei lui Dumnezeu, nu mai poate fi vorba.

Ameţit de rezultatele năucitoare ale unui referendum fraudat, Traian Băsescu are convingerea intimă că a fost graţiat de demitere pentru a se putea proclama împărat.

Aplaudacii din elita societăţii civile s-au şi grăbit să liniştească poporul, cum că declaraţia celui care se vrea rege la Cotroceni ar aparţine unei alte epoci, coborând din tradiţia voievozilor Ţării Româneşti şi ai Moldovei, care se declarau domni prin voinţa divină.

Este bine să le împrospătăm memoria celor care vor să repete greşelile istoriei, că şi în genealogia politică a lui Nicolae Ceauşescu au fost urcaţi toţi domnitorii legendari ai neamului, iar „meşter cârmaciul” a sfârşit strivit de povara lor.

Transformarea, de către Traian Băsescu, a Bisericii Ortodoxe Naţionale în chibiţ electoral, îl aşează pe acesta nu la dreapta Tatălui Ceresc, ci la dreapta Ciobanului din politica românească, adică exact pe acea extremă a eşichierului politic unde orice Curte Constituţională a unui stat de drept ar opera cu măsurile de ecarisaj necesare eradicării pericolelor extremiste.

Falia profundă, de netrecut, dintre Traian Băsescu şi partidele politice, sursa constituţională a democraţiei, a fost, oare, chiar involuntar exprimată de acesta (?!), prin crezul ce l-a rostit în Catedrala Metropolitană a Ardealului, potrivit căruia el „trebuie să vă servesc (n.n. pe voi, românii) atât timp cât sunt pe pământ”, în schimb, însă, „(…) Politicienii trebuie să deservească poporul (…)” (n.n. Adică să-i aducă deservicii?!). Erare veritas oratio! Sau, altfel, pe româneşte spus, Băsescu doar din greşeală spune adevărul!

La ce tratament se pot aştepta partidele politice parlamentare convocate la ordine la Cotroceni? Pe acolo s-au perindat mai mult instrumentele de forţă ale puterii, serviciile secrete, parchetele şi înaltele autorităţi ale magistraturilor supreme, pe care Preşedintele-Jucător le-a confiscat, setos fiind de putere şi măcinat de ambiţii autoritare? Care dintre liderii de partide se va consulta cu Băsescu, adulându-l cu: „Să trăiţi, am înţeles! Mai aveţi ceva de ordonat?”

Dacă un asemenea scenariu devine realitate, proverbul „Capul plecat sabia nu-l taie” nu se va adeveri. Partidele care vor da crezare bunelor intenţii ale priorităţilor prezidenţiale de inspiraţie divină, cu excepţia Partidului Democrat, îşi asumă riscul de a fi crunt umilite, dacă nu măturate, la proximele alegeri, de pe scena politică parlamentară.

Nu sunt puţini politicienii care au orgolii pe care şi le doresc împlinite peste interesele propriilor partide, pe care le-ar sacrifica oricând în schimbul fotoliilor din Palatul Victoria. Ruşine lor, căci Ţării nu-i va fi mai bine!

Propaganda pusă în serviciul actualului şef al statului (pe a le cui parale oare?!) este o propagandă periculoasă, ale cărei ţinte vizează o susţinere publică împotriva principiilor constituţionale privind separaţia puterilor şi rolul de mediator al Preşedintelui României.

Este regretabil că, în aproape două decenii, în România nu a fost posibilă afirmarea unei clase politice care să impună respect şi al cărui cuvânt să inspire încredere.

Vidul de conştiinţă politică naţională este tentant pentru planurile de mărire populist-autoritare ale veneticilor politici, oricare ar fi ei.

De aceea, luând seama că vom fi chemaţi în ceruri, pentru a da seama de faptele noastre de pe pământ, să spunem „Nu!” celor de teapa lui Rasputin sau a lui Petrache Lupu de la Maglavid care, în nemăsurata lor şarlatanie, îl coboară pe Dumnezeu pe pământ, pentru a-l amesteca în politică şi interesele personale.

Păcatul a fost săvârşit de Sărbătoarea Rusaliilor.

Păcatul a fost săvârşit în Catedrala Metropolitană a Ardealului, întâi veghetoarea la salvarea credinţei şi fiinţei naţionale a românilor din fostul Principat Autonom al Transilvaniei, ameninţaţi cu deznaţionalizarea, în lungile decenii de robie şi suferinţă impuse de dualismul austro-ungar.

Dumnezeu va alege şi da măsura păcatului.

Cu Dumnezeu înainte, cetăţene preşedinte!

11 septembrie 2007

18. „Conspiraţia anticonstituţională de la Neptun, compromiterea apostolilor lustraţiei şi contrarevoluţia portocalie a celor nouă intelectuali

19. „Traian Băsescu, permanent în contratimp cu interesele naţionale intră în jocurile periculoase ale extremismului maghiar antiromânesc

Întâmplător sau nu, cetăţeanul – preşedinte Traian Băsescu a început, mai nou, să lucreze împotriva intereselor naţionale în registrul extremismului maghiar antiromânesc.

Intr-un moment de vârf al vacanţei estivale, când vigilenţa publică este, din păcate, mai redusă şi moleşită, Traian Băsescu s-a lansat în consideraţii personale şi declaraţii publice cu substrat profund anticonstituţional, de sprijinire a unora dintre pretenţiile „Uniunii Civice Maghiare”, un partid al radicalilor maghiari care are înscris în program autonomia ţinutului secuiesc.

Miza autonomiei Ţinutului Secuiesc ar putea fi mult mai importantă decât ceea ce aparent se întrevede… apariţia şi multiplicarea acestui gen de revendicări, ca şi satisfacerea lor (precedentul deja există!) poate conduce la perimarea celei mai importante convenţii de după cel de-al doilea Război Mondial – respectarea cu sfinţenie a graniţelor naţionale.

Cultura politică istorică şi naţională a cetăţeanului – preşedinte pierdută undeva sub linia orizontului, oceanelor planetare, pare a fi nu numai lamentabilă ci şi profund contradictorie. El s-a pus de-a curmezişul planului Athisani pentru Kosovo, dar acceptă, ba chiar stimulează o asemenea soluţie pentru judeţene Covasna şi Harghita, redesenate în hotarele aproximative ale unui număr de „scaune secuieşti” care cresc de la o zi la alta.

Dezbinând cu premeditare, deopotrivă pe români şi pe maghiari, Traian Băsescu atacă unul dintre din fundamentele constituţionale ale statului – unitatea României pe care a jurat să o apere.

A accepta ca in România să se reproducă evenimente asemănătoare celor din Kosovo, Ţara Bascilor, Scoţia, Corsica, Catalania, Lombardia etc. asta presupune a fi părtaşi şi la tot ceea ce ar putea deveni un posibil faliment al „ideii europene”.

Dar, până la eşecul proiectului paneuropean, Traina Băsescu trebuie să dea socoteală poporului român ale cărui speranţe le riscă la masa marilor cacealmale şi trădări politice.

Politicianul român care se rătăceşte prin jungla naţionalistă îşi asumă riscul să fie scufundat în mlaştina trădătorilor de ţară.

Întoarce-te la popor, cetăţene-preşedinte şi comandă un referendum naţional în chestiunea autonomiei Ţinutului Secuiesc şi predării limbii române ca „limbă străină” în şcolile statului român

25 septembrie2007

20. „Nimic nou în politica externă a României” – o concluzie surprinzătoare a preşedintelui Traian Băsescu la întâlnirea anuală cu ambasadorii şi consulii generali ai României”;

La întâlnirea anuală cu ambasadorii şi consulii generali ai României, cetăţeanul-preşedinte s-a prezentat cu un „discurs de serviciu”, încropit parcă pe loc, fără logică structurală, conţinutul şi rigoarea specifice atât autorităţii funcţiei sale, dar mai cu seamă aşteptărilor auditoriului.

Traian Băsescu a rostit un discurs anost, dezlânat şi fără o tematică de idei care să exprime poziţia României faţă de realităţile vieţii politice internaţionale. Era, de asemenea, de aşteptat ca un astfel de moment să nu se epuizeze fără analiza tendinţelor noilor centre de putere şi a provocărilor generate de adresa mediului internaţional de securitate.

Mai mult chiar, anticipându-şi intenţia expedierii întâlnirii în derizoriu, cetăţeanul-preşedinte a concluzionat, de la bun început, că faţă de discursul său anterior de politică externă, rostit la începutul anului, „(…) nu a intervenit, în principal, nimic nou”.

Credem că memoria a început să-i joace feste cetăţeanului-preşedinte.

Doar cu numai câteva zile înaintea întâlnirii cu ambasadorii, Traian Băsescu a ieşit pentru întâia oară la scena declaraţiilor belicoase la adresa puterii de la Chişinău, declarând ameninţător: „Este ultima agresiune la adresa României orchestrată şi vom răspunde extrem de dur, de data asta. S-a mers prea departe”.

Peste numai două săptămâni, acelaşi vehement Traian Băsescu îi compătimea pe Voronin, pe primul său ministru şi pe ministrul de externe de la Chişinău, găsindu-le scuze şi spunând că nu ar dori să fie în locul lor sub presiunile Moscovei şi ale Tiraspolului, care i-ar determina, chipurile, să-şi piardă uzul raţiunii şi să vadă negru în faţa ochilor numai ce aud de români şi România.

Dar până să se ajungă la ultima agresiune, în fapt cea mai recentă din partea pigmeilor de la Chişinău, la adresa României, relaţiile româno-moldave au înregistrat evoluţii extrem de sinuoase, condimentate cu grave ofense şi atacuri la demnitate, ajungându-se până la provocări pe care România le-a suportat cu o resemnare pe care Voronin, după mintea şi instructajul Moscovei, ar fi putut să o interpreteze ca vinovăţie.

S-a acrit vinul de dar al neamului Voronin şi nimic nu-i nou în relaţiile externe ale României, cetăţene-preşedinte?

Aproape concomitent cu reuniunea ambasadorilor, Rompetrolul a devenit kazah.

Consilierii şi generalii din preajma cetăţeanului-preşedinte au încasat perdafuri grele. Putin şi Bush ştiau că Kazahstanul va cumpăra Rompetrolul, Băsescu, nu.

Aşadar chiar nimic nou în politica externă a României?!

Nu fiindcă ar fi lipsit evenimentele, ci pentru că sistemele informativ-analitice diplomatic, al Serviciului de Informaţii Externe, şi cele al Direcţiei Generale de Informaţii al Armatei ori nu mai există, ori nu mai lucrează pentru Preşedintele României. Dar pentru România?

La Washington, Londra, Uniunea Europeană şi Moscova, cetăţeanul-preşedinte nu a numit ambasadorii României. Vacanţa la conducerea acestor misiuni diplomatice semnifică oare sictirul prezidenţial faţă de „Axă”, Uniunea Europeană şi faţă de misiunea cap de pod şi punte de legătură încredinţată de prietenul Bush?

Cu asemenea notabile absenţe de reprezentare diplomatică, chiar că s-ar putea să nici nu mai avem o politică externă serioasă.

În materie de reprezentare diplomatică a României, în locul diplomaţilor de carieră, cetăţeanul-preşedinte a încercat să trimită să reprezinte România în „Axă” o garnitură de lăudaci prezidenţiali, binecunoscuţi vectori de influenţă, al căror partizanat politic era incompatibil cu exercitarea funcţiilor diplomatice.

Nu era aceasta, oare, o noutate în evoluţia gândirii traian-băsesciene asupra probităţii şi condiţiei de profesionalism a Corpului diplomatic al României?

Nu înţelegem de ce prilejul întâlnirii cu ambasadorii nu a fost folosit pentru a fi fixate coordonatele strategice ale relaţiilor României cu ţările vecine din partea cărora întâmpinăm frecvent ostilitate.

Contenciosul cu Ucraina a fost iarăşi ascuns, precum gunoiul de către femeia puturoasă sub pat. Incapabil să-şi aleagă drumul, oscilând între est şi vest, puterea divizată şi extremiştii divizaţi ai Ucrainei găsesc ţapul ispăşitor în România.

Pentru cetăţeanul-preşedinte nu însemna nimic când mii de extremişti ucraineni ţineau un miting violent-ostil în faţa Ambasadei României de la Kiev, chiar în săptămâna când se întâlnea cu ambasadorii, iar sediul Consulatului României era ţinta unor acte huliganice.

Lumea cunoaşte o nouă dinamică a centrelor de putere. China, India, Brazilia sunt noile ţinte ale diplomaţiilor active.

Şefii statelor membre ale Grupului de la Shanghai, cu preşedintele Iranului observator, au asistat la prima aplicaţie militară ruso-chineză, declarativ şi aparent antiteroristă. Importanţa parteneriatului strategic ruso-chinez depăşeşte cu mult spaţiul asiatic, iar o eventuală cooptare a Iranului în Grupul de la Shanghai ar avea un greu impact asupra echilibrului geostrategic mondial.

De ce nu a abordat cetăţeanul-preşedinte asemenea subiecte?!

Deşi România este membră a Uniunii Europene şi o prezenţă activă în Alianţa N.A.T.O., politica sa externă nu dă semne că ar avea alte obiective decât cele de până la aderare şi integrare.

De ce? Se poate răspunde public la o asemenea întrebare, cetăţene-preşedinte?

Să încercăm să răspundem noi, prin ceea ce exprimă discursul Preşedintelui României la întâlnirea cu ambasadorii şi consulii generali?

Jalnic şi neavenit discurs! De la ideile-program ale alocuţiunii rostite după alegerea ca preşedinte, românii n-au mai auzit, de la Traian Băsescu, nimic interesant şi serios în materie de politică externă. A fost numai un foc de paie?!

Constatăm că nu avem strategie de relaţii externe, fiindcă în locul unor instituţii naţionale oficiale care să se ocupe de studiile strategice de politică internaţională, Guvernul finanţează un aşa-zis Institut Cultural Român, care se ocupă de imaginea externă a directorului sau şi a garniturii de aplaudaci ai puterii, a căror operă necunoscută în ţară este publicată în ediţii de lux peste hotare.

Patapievici, Pleşu, Dinescu, Liiceanu et comp. sunt livraţi ca hrană spirituală românilor de pretutindeni, în vreme ce la Chişinău nu se permite dezvelirea unui bust al clasicului Liviu Rebreanu.

Românii de pretutindeni sunt faultaţi de la Bucureşti, cetăţene-preşedinte, inclusiv prin blocajul şi lentoarea cu care „draga dumneavoastră Monica” a tratat proiectele legislative necesare apărării identităţii românilor din străinătate.

Unde sunt banii alocaţi sprijinirii comunităţilor româneşti de peste graniţe, cine, cum şi pe ce îi risipeşte?

De ce trimişii României peste hotare au o percepţie constant eronată în raport cu realităţile cu care se confruntă congenerii noştri de pe alte meridiane.

Fiindcă politica externă a României este o continuă şi nesfârşită improvizaţie! Iar dumneavoastră, cetăţene-preşedinte, sunteţi artizanul şef al acestei improvizaţii. Cea mai bună dovadă: execrabilul discurs, care nu merită nici măcar să facă obiectul unei atât de mari atenţii.

Nu putem să nu facem o comparaţie. O comparaţie care nici nu are termen de referinţă în discursul preşedintelui.

La reuniunea anuală a ambasadorilor români a conferenţiat, între alţii, şi Ministrul de Externe al Franţei, care a făcut un adevărat tur de forţă, abordând problemele cruciale ale vieţii internaţionale din perspectiva noii administraţii prezidenţiale franceze. A demonstrat că Franţa are politică externă, că Franţa are preşedinte, că Franţa ştie care-i sunt obiectivele şi aşteptările în relaţiile sale internaţionale.

Al nostru cetăţean-preşedinte s-a lansat într-un monolog mai mult interior şi retoric, mai mult administrativ şi de tutelă măruntă, sâcâitoare şi cazonă pe alocuri, cu indicaţii şi reproşuri din categoria caţavenciană „din puţul gândirii” repetat asezonate cu teza de început a discursului reiterat ca un refren: „Aşa cum v-am mai spus, nimic nou (…)”

Mai nou, nimic nou şi la Cotroceni, cetăţene-preşedinte…

23 octombrie 2007

21. Strategia de securitate naţională a României, ediţia „Traian Băsescu” – un pseudo program de guvernare anticonstituţional, un manifest politic neototalitarist, un atentat la ordinea constituţională democratică.

Preşedintele României, în ipostazele sale de Comandant Suprem al Forţelor Armate şi de preşedinte al C.S.A.T. – mult prea angajat în luptele politice partizane, în destabilizarea vieţii politice interne şi a partidelor democratice – nu a mai avut răgazul necesar să-şi îndeplinească şi atribuţiile constituţionale din domeniul apărării ţării.

Aceasta este o abdicare deosebit de gravă de la rolul preşedintelui Republicii, şi-l face pe Traian Băsescu nedemn de încrederea poporului. Pentru această iresponsabilitate, cetăţeanul-preşedinte trebuie chemat să dea seama, nu în Piaţa Universităţii, ci în faţa Parlamentului, ca unic şi suprem reprezentant al naţiunii suverane.

În al doilea rând, se impune a observa şi amenda faptul că informaţiile secrete pentru securitatea naţională, care constituie dintotdeauna şi pretutindeni în lume prima linie a apărării naţiunilor, sunt expediate, la propriu, undeva „la şi altele”, priorităţile fiind rezumate la copierea unor aserţiuni din hotărârea C.S.A.T. din 18 noiembrie 2005, prin care, sub pretextul unor măsuri de organizare şi coordonare a domeniului securităţii naţionale, a fost constituită Comunitatea Naţională de Informaţii, ca structură de putere prezidenţială.

În al treilea rând, nu poate scăpa neobservat şi nesancţionat faptul că, în contextul gravelor confuzii şi erori conceptuale referitoare la domeniul securităţii naţionale, S.S.N.R. este abordată ca un eseu asupra reperelor bunei guvernări, administraţiei publice profesioniste, a justiţiei democratice şi combaterii corupţiei, coborând orientările strategice la nivelul mult inferior al tacticii şi ingineriei politico-administrative.

În concepţia prezidenţială a securităţii naţionale, viciile terminologice fac casă bună cu ignoranţa şi amatorismul, care extrapolează domeniul securităţii interne asupra poliţiei veterinare, operatorilor agricoli, comerciali, vamali şi a administraţiei publice, în ansamblul său, fiindcă în acest fel, Comandantul suprem să-şi poată exercita nestingherit, sub creditarea generoasă a raţiunilor de securitate, o nu mai puţin odioasă dictatură personală, decât a predecesorului său antedecembrist.

Ambiguităţile rezultate din neprecizarea termenilor, redundanţele inutile, supradimensionarea expunerii, lipsa de sistematizare permit interpretarea şi aplicarea Strategiei potrivit intenţiilor de moment şi veleităţilor notorii ale preşedintelui, care, în mod repetat şi fără suport constituţional, s-a autoproclamat responsabil şi garant al securităţii naţionale.

În al patrulea rând, S.S.N.R., în loc să fie expresia unei viziuni integratoare, capabilă să adune energiile naţiunii deasupra graniţelor ce despart partidele, făcându-i clară destinaţia spre care se îndreaptă, şi să faciliteze un consens transpartizan asupra definiţiei unui destin comun şi a principalelor căi de a construi şi apăra, a devenit în concepţia prezidenţială, un program de guvernare sui generis şi un manifest politic.

Transformarea strategiei în program politico-administrativ îşi relevă, deopotrivă, semnificaţia şi periculozitatea atunci când observăm că sunt lăsate în ambiguitate echilibrul interinstituţional şi diviziunea competenţelor între instituţiile chemate să contribuie la realizarea şi apărarea securităţii naţionale.

Astfel, C.S.A.T., o instituţie într-o acută nevoie de reformare şi modernizare, deci revolută, ar urma să-şi extindă competenţele asupra unor domenii care ţin de funcţiile Parlamentului (îmbunătăţirea actului de guvernare), sau a Consiliului Superior al Magistraturii (independenţa şi funcţionalitatea justiţiei), pentru ca, în finalul documentului (pag.55), C.S.A.T.-ului să-i revină ca atribuţie „veghea permanentă la îndeplinirea obiectivelor strategice şi modul de punere în practică a strategiilor sectoriale”. Deci, totul!

Cu alte cuvinte, documentul prezidenţial ne propune crearea unei ordini paraconstituţionale, susceptibile a-l aşeza pe cetăţeanul-preşedinte deasupra tuturor celor trei puteri ale statului, în afara controlului democratic popular. Introducerea, prin intermediul S.S.N.R., a unei asemenea dezordini constituţionale, transformă acest demers strategic într-o sursă a insecurităţii naţionale.

În al cincilea rând, în planul relaţiilor externe, proiecţia strategică prezidenţială este de-a dreptul provocatoare şi periculoasă.

Definirea rolului României în regiunea Mării Negre, în care interesele americane predomină asupra celor europene, precum şi deplasarea politicii estice a României dinspre o logică unificatoare şi integratoare (integrarea într-un mare spaţiu cultural şi de prosperitate europeană) spre o logică a excluderii şi confruntării (bazată pe coaliţia celor buni împotriva forţelor răului), riscă să transforme România dintr-un stat de margine, într-un stat marginal, subsecvent transformării din stat-punte în stat-ţintă.

Autoidentificarea obstinantă a României ca stat din nesigurul est-european, sau aflat la marginea Europei, se poate dovedi o opţiune strategică perdantă, care să conducă la decuplarea României de Europa Centrală, decuplare cu atât mai periculoasă, cu cât Ucraina mizează foarte mult, probabil şi mai credibil, pe dubla vocaţie simultană – central europeană şi pontică.

Administraţia prezidenţială operează doar cu termeni exclusivi. În loc să fie în logica lui „şi-şi”, se plasează în logica lui „ori-ori”. Traian Băsescu a vizat un rol proeminent şi exclusiv în regiunea Mării Negre, pe care nimeni nu i-l recunoaşte, în timp ce a minimalizat problema regiunii Balcanilor de Vest, a cărei securizare este un obiectiv important al Strategiei Europene de Securitate.

22. Prefaţă la declinul supraguvernării lui Traian Băsescu”

23. Despre vinovăţiile românilor, nihilistul Traian Băsescu, doctrina dictaturii prezidenţiale şi un parchet politic excepţional în rol de arbitru electoral”

24. Liderul U.D.M.R. Marko Bela continuă seria atentatelor la Constituţia României. El invocă, înainte de a se fi produs, precedentul Kosovo drept argument pentru intervenţia Uniunii Europene în favoarea enclavizării şi bastuntanizării statului naţional unitar român”

15 aprilie 2008

25. „Summit-ul N.A.T.O. ca pretext de legitimare a statului poliţist. De la apogeul la declinul preşedintelui portocaliu al României”

Nota: Declaratiile politice in detaliu pot fi accesate pe site-ul Camerei Deputatilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.