Descinderi la companii din domeniul IT

Poliţiştii fac, miercuri dimineaţă, 24 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, pentru destructurarea unor reţele specializate în evaziune fiscală în domeniul prestării de servicii de monitorizare prin GPS şi IT, potrivit unui comunicat transmis de IGPR.

Conform sursei citate, din cercetări a reieşit că, în circuitele infracţionale sunt implicate 2 mari companii care desfăşoară activităţi în domeniile vizate, care s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, prin evidenţierea unor operaţiuni comerciale fictive cu alte 6 societăţi comerciale din România şi 3 firme străine.

„În acest mod, în perioada 2008-2012, bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu aproximativ 35 de milioane de euro”, precizează Poliția.

Vor fi puse în aplicare 12 mandate de aducere, se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit unor surse, sunt vizate societăţile RHS, Compasi, Rom Soft şi Scop Computers.

Dosarul este instrumentat de poliţişti sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.