Descoperire istorică în tratarea leziunilor ce provoacă paralizia

Un bărbat paralizat de la brâu în jos poate să mearga din nou, în urma unui transplant de celule nervoase efectuată în premiera de medicii britanici.

Darek Fydka, fost pompier, a fost atacat cu un cuţit în urmă cu patru ani, iar măduva spinării i-a fost secţionată. Medicii au folosit celule nervoase din nasul pacientului, pe care s-au dezvoltat apoi ţesuturile secţionate. Această tehnică, descoperită de oamenii de ştiinţă din Marea Britanie, nu mai fusese folosită decât în laborator, cu excepţia cazului unui pacient american soldat un eşec.

“Credem că această proceduă este o descoperire capitală care, dacă este dezvoltată, va aduce o schimbare istorica pentru persoanele care suferă in urma leziunilor la coloana vertebrala”, spune doctorul Geoffrey Raisman, de la Institutul de Neurologie al University College din Londra. “Este mai impresionant decât primii paşi pe Lună”, spune el.

“Operaţia oferă un punct de sprijin pentru dezvoltarea fibrelor nervoase secţionate. Pacientul este capabil acum să-şi mişte picioarele şi a constatat o îmbunătăţire a tonusului muscular. Poate ca nu va reuşi sa danseze, dar este oricum un om foarte fericit”, spune Raisman.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.