Descoperirea care zguduie creştinismul. Vezi cum s-ar putea schimba Biblia

Atât în tradiţia creştină, cât şi în cea iudaică, Moise este considerat autorul Torei, care cuprinde primele cinci cărţi ale Sfintei Scripturi (Geneza, Exodul, Levitic, Numeri şi Deuteronom).

Însă oamenii de ştiinţă din SUA au găsit dovezi potrivit cărora nu Moise ar fi cel care a scris Pentateuh-ul. Cercetătorii au ajuns la concluzia că mai mulţi oameni au fost implicaţi în scrierea primelor cinci cărţi ale Vechiului Testament, algoritm matematic ce se aplică şi altor cărţi ale Bibliei, scrie site-ul AFTAU.org, citat de antena3.ro.

Profesorul Nachum Dershowitz de la Universitatea Blavatnik din Tel Aviv, împreună cu fiul său Idan, de la Universitatea ebraică şi doi doctori în cunoaşterea Bibliei, susţin că algoritmul realizat de ei pe calculator recunoaşte anumite indicii lingvistice, care împart textul biblic în părţi ale unor autori care au conceput scrierea iniţială.

Aceşti cercetători s-au concentrat pe stilul scrierii, nu pe subiectul dezbătut sau genul acesteia. Acest algoritm matematic caută şi compară detalii pe care alţi savanţi nu le-au luat în considerare. Spre exemplu frecvenţa folosirii cuvântului „funcţie” sau sinonimele lui.

Aceste descoperiri au fost prezentate la cea de-a 49-a Conferinţă a Asociaţiei pentru Lingvistică, ce a avut loc la Portland, Statele Unite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8499 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.