Despre cum ”nu vor simți bucureștenii” majorarea cerută de RADET

Solicitarea RADET de a se majora taxele de transport și distribuție a dat fiori reci bucureștenilor care se gândesc cu groază la facturile de întreținere. De teamă ca oamenii să nu se debranșeze de la sistemul centralizat, primarul general îi minte din nou. Gabriela Firea, a dat asigurări că factura la apă caldă şi căldură nu se va majora.

„Îi asigur pe toţi bucureştenii care sunt racordaţi la sistemul centralizat de termoficare că nu vor avea sub nicio formă de suferit, deci factura nu se va majora la întreţinere, la apă caldă şi căldură, ca urmare a faptului că regia de termoficare a municipiului a solicitat Consiliului General o majorare a tarifului cu 32%, tarif care nu a mai fost ajustat din 2011, regia aflându-se în procedură de insolvenţă”, a precizat Firea, în discursul său de la începutul şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Primarul general a adăugat că RADET Bucureşti a solicitat majorarea tarifului cu 32%, pentru că au crescut preţurile la materiile prime şi la utilităţi. Ea susține că municipalitatea va majora subvenția pentru RADET, iar bucureștenii nu vor resimți majorarea tarifelor la agentul termic.

„În perioada care s-a scurs din 2011 şi până acum, de când nu a mai fost ajustat acest tarif, care nu se va resimţi în buzunarul cetăţenilor pentru că Primăria Generală va majora subvenţia, au crescut preţurile pentru materiile prime. De asemenea, au crescut exponenţial preţurile la utilităţi. Nu putem lăsa în continuare ca o regie să suporte, prin costurile proprii şi în preţul de exploatare, toate aceste majorări care s-au făcut din 2011 până acum”, a susţinut Firea.

Edilul crede că oamenii nu știu că subvenția este plătită tot din taxele și impozitele lor, ca și toate ajutoarele sociale acordate de primărie.

Interpelare publică

Consilierul liberal Cătălin Deaconescu i-a reproșat Gabrielei Firea că nu a respectat prevederile Legii 52/2003 care obligă Primăria să dezbată public posibilitatea majorării tarifelor agentului termic. De asemenea, a spus liberalul, trebuia să existe o consultare cu asociațiile de proprietari, beneficiarii serviciului. În plus, scumpirea îi implică și pe cei care nu sunt conectați la RADET, dar din taxele și impozitele lor PMB plătește o subvenție mai mare.
Deaconescu i-a reproșat primăriței că nu și-a respectat promisiunile de anul trecut, când a decis intrarea în insoolvență a RADET.
”În urmă cu 10 luni, o data cu solicitarea insolvenței la RADET, doamna primar a venit în fața noastră cu un biblioraft plin de legi şi reglementări, susținând că îi cunoaște conținutul din scoarță-n scoarță, mai ceva decât cunoaște Daddy programul de Guvernare. Vă întreb, doamna primar, în ce act normativ, în care articol din celebrul biblioraft scrie că noi, Consiliu General, avizăm <de principiu> o actualizare a tarifelor de transport şi distribuție a energiei termice? Cu siguranță nu îmi veți răspunde, pentru că un astfel de text de lege nu există! Înțeleg din raportul de specialitate că această <avizare de principiu a tarifelor> și am citat exact, poate remarcați până la urmă diferența între avizare şi aprobare, această avizare este solicitată de către ANRE. Deși am solicitat insistent documentul prin care ANRE v-a cerut așa ceva, până la ora aceasta colegii dvs. nu au reușit să-mi pună la dispoziție un astfel de document. Şi mai e ceva: pentru dvs. care schimbați guverne şi evaluați miniștrii, nu cred că era o problemă să respingeți o solicitare în afara cadrului legal din partea unei autorități, fie ea şi autonomă şi independentă!”, a spus consilierul liberal.

Lecția legislativă
Cătălin Deaconescu și-a continuat dizertația predându-i practic primarului general lecția legislativă în privința prețului local al energie termice. ”În primul rând, ANRE aprobă, prin decizie, prețul de livrare al energiei termice produsă în cogenerare, pe fiecare producător, lucru care s-a întâmplat la sfârșitul lunii iunie. În al doilea rând, operatorul, fundamentează prețul local al energiei termice şi obține avizul ANRE. Nu de principiu, aviz conform (pct 20 al art. 5 din L 325/2006). În al treilea moment, Consiliul General aprobă: prețul local al energiei termice, prețul local de facturare către populație, nivelul pierderilor tehnologice, (având în vedere o documentație, elaborată pe baza bilanțului energetic, întocmită de operatorul care are şi calitatea de furnizor şi avizată de autoritatea competentă), şi, mai ales, nivelul subvenției, astfel încât să se acopere diferența între prețul local şi prețul local de facturare. O ajustarea a prețului local al energie termice este absolut necesară pentru că doar iresponsabilitatea lui Sorin Oprescu a condus la situația pe care o avem astăzi la RADET, atrăgând după sine şi insolvența ELCEN”, a spus liberalul.

Solicitare nefundamentată
Deaconescu a afirmat că solicitarea RADET este insuficient fundamentată și neserioasă. El i-a reproșat primăriței că nu a scos nicio vorbă despre creșterea fondului de salarii în ultimii 7 ani (cele mai mari din țară-n.r.), chiar dacă numărul angajaților a scăzut.
”Toată lumea a vorbit în ultimele 6 luni despre creșterea alarmantă a prețului energiei electrice, cum poți să afirmi că nu există influențe? (pagina 2 a raportului de specialitate) Eu nu știu cine sunt specialiștii care au scris o asemenea grozăvie, dar pentru ei am extras de la OPCOM prețurile la energie electrică din zilele de 25 august 2011 şi 2017, iar situația este următoarea: • preț PZU august 2011 – 215 lei preţ mediu cu un maxim de 319 lei • preț PZU august 2017 – 376 lei prețul mediu cu un maxim de 570 de lei. Constatăm practic o dublare al prețului de achiziție a energie electrice. Ce înțelegem din acest proiect de Hotărâre este că, o dată cu ajustarea prețurilor de livrare a energie termice, RADET şi-a recalculat pierderile din transport şi distribuție şi a ajuns deja la impresionanta sumă de 200 milioane de lei anual, asta în condițiile în care cantitățile de energie transportate și distribuite se reduc de la an la an! Cantitățile se reduc- valoarea pierderilor creşte, valoarea subvenției crește – confortul bucureșteanului scade! Acestea sunt ecuațiile, aceasta este soluția miraculoasă pe care ne-o propuneți astăzi, doamnă primar!”, a comentat Deaconescu

Unde este planul de redresare

”Două lucruri mai am de întrebat, profit de prezența doamnei primar, la punctul de interpelări. Nu am văzut-o până acum: Care este planul de reorganizare al RADET, că de 10 luni îl așteptăm pe viteazul administrator să îl întocmească si ce măsuri luaţi pentru urgentarea adoptării acestui plan? Ce se întâmplă cu cumpărarea acțiunilor ELCEN, vă mărturisesc că de două luni aștept să ne convocați în ședință de urgență sau de îndată să ne dăm acordul. Sigur, nu o să fie la valoarea nominală şi nici cu o perioadă de grație, ba mai mult cu avans de 30%, dar ce mai contează? Şi acea hotărâre, tot de principiu a fost”, a concluzionat consilierul liberal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Gabriela Dinescu 208 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.