Despre război, despre pace

KGB-ist providenţial, adică tot un om, dar cu un destin aparte, Vladimir Putin a pus capăt coşmarului economic trăit de ruşi în anii ’90 sub fostul Boris Elţîn. I-a luat de la un PIB atroce, de 1.330 dolari/1999, şi i-a dus la 14.162 dolari/2014, i-a motivat şi dinamizat, a refăcut industrii, în primul rând cea de exploatare a resurselor, comerţul, infrastructuri, prietenia şifonată a Kremlinului cu Biserica Rusă, o bună parte din imaginea şi prestigiul ţării sale în lume, armata, imnul naţional şi mândria naţională şi, înainte de toate, se spune, a refăcut lumea bipolară. Există de la frontierele ruseşti către Vest opinii că guvernează Federaţia Rusă ca un dictator, că şi-a intimidat, asuprit şi lichidat oponenţii, şi că este un pericol real pentru vecinii direcţi, mai ales est-europenii. Este un punct de vedere aparent rezonabil, dar multe lucruri din trecut şi, mai ales, recente sugerează că ar trebui să fie reevaluat. În prezent, Ucraina este dinamometrul pentru măsurat declinul, ascensiunea, slăbiciunea şi forţa lui Putin şi a Rusiei sale. Această ţară, de fapt o extensie a lumii veliko-slave către Apus, este vitală pentru Rusia, ca o zonă-tampon şi ca rută a gazelor şi petrolului rusesc spre clienţii occidentali. Sub fostul preşedinte Ianukovici, interesele Moscovei în Ucraina au fost asigurate, dar, încă de la revoluţia portocalie de la Kiev din 2004, ruşii au priceput că pacea din Est va cunoaşte, curând, vremuri grele, iar Putin a început să fie convins că Vestul euro-atlantic vrea să trimită Federaţia Rusă în cimitirul imperiilor, alături de defuncta Uniune Sovietică. Ostilitatea lui s-a accentuat, odată cu ea a crescut forţa militară a ţării sale. Războiul din Georgia, din 2008, a fost o demonstraţie pentru toţi din regiune şi îndeosebi pentru Kiev că garanţiile şi protecţia Americii nu au fost de mare folosinţă, abia după alţi 5 ani fostul lider georgian Saakaşvili, înlăturat de la putere, a beneficiat de ele şi s-a refugiat în Statele Unite. În 2009, Obama a încercat o ”resetare” a relaţiilor americano-ruse, o reîntoarcere la vremurile bune, ale păcii şi echilibrului ”terorii nucleare” din anii ’60-’90, dar cu amintiri amare din deceniul ’90, de după destrămarea fostei URSS, Putin n-a bătut palma întinsă de preşedintele american. În 2010, Ianukovici a devenit preşedintele Ucrainei, puţin mai târziu Moscova a luat faţa Washingtonului în criza din Siria, apoi sorţii i-au fost, din nou, potrivnici. În februarie 2014, Ianukovici a fost înlăturat de la putere după o lovitură de stat susţinută din Vest, Putin a dat jos milităria din pod, a readus Crimeea la Rusia, separatiştii ruşi s-au mişcat în estul ţării şi au proclamat independenţa regiunii lor etnice faţă de Kiev. Totuşi, după criza din 2008, redresarea oricum lentă a economiei ruseşti a devenit stagnare, şi creştere zero în 2014, din pricina sancţiunilor economice occidentale de după episodul Crimeea. Performând exact invers decât economia, popularitatea lui Putin a crescut mult şi a atins, după JO de iarnă de la Soci, cifre record, pricina a fost tocmai reputaţia pe care şi-a câştigat-o în faţa ruşilor printr-o politică externă dură şi agresivă. O vreme, vest-europenii au încercat să ţină pasul cu americanii în ce priveşte sancţiunile economice împotriva Moscovei, în ultimele luni au lăsat-o mai moale, iar recent la Bruxelles s-a spus că vor fi ridicate complet din iulie anul acesta, 7 ţări membre UE au renunţat deja la ele. Realitatea este că Uniunea Europeană este cel mai mare partener comercial al Rusiei, cu un volum al exporturilor de 123,5 miliarde dolari în 2012.

În concluzie, se poate spune că politicile lui Putin, de apărare tenace a intereselor naţionale de tot felul ale Rusiei – teritoriale, strategice, de securitate, politice, economice etc. -, sunt departe de a se fi încheiat. Acest om conduce Rusia de 15 ani cu o autoritate constantă, la fel popularitatea sa acasă nu a intrat în conuri de umbră, niciodată în acest răstimp de un deceniu şi jumătate. Va fi foarte dificil, crede George Friedman, ca acest lider rus să dea înapoi, vreodată, în faţa planurilor din Ucraina ale euro-atlanticilor. În Vest, unii spun despre regimul de guvernare internă şi de politici externe instaurat de actualul lider rus că este cel mai represiv şi agresiv din toată istoria modernă a Rusiei. Aceeaşi istorie ne aminteşte, însă, de Lenin şi de Stalin, pe lângă care, spunem noi, un Hruşciov, un Brejnev, un Andropov, un Gorbaciov sau un Putin par nişte liberali şi democraţi din Occident. Iar ultimul dintre cei enumeraţi, foarte popular acasă, în Rusia, este popular, înţeles şi acceptat şi în Vest, de oameni ai înţelepciunii şi păcii, ca partener de dialog în păstrarea ordinii mondiale. Spunea în 2014 venerabilul Henry Kissinger, 92 de ani, politician sub 10 preşedinţi americani şi, probabil, principalul artizan al politicii externe americane în acei 50 de ani, de la JFK la Obama: “Crimeea este un caz special. Anexarea ei (de către Rusia) nu a fost o mişcare către cuceriri globaliste. Nu este vorba de fosta intrare a lui Hitler în Cehoslovacia… Ucraina a avut întotdeauna o semnificaţie specială pentru Rusia, a fost o greşeală (a Vestului) că nu s-a înţeles acest lucru… Cred că reluarea Războiului Rece ar fi o tragedie istorică. Trebuie să ne amintim că Rusia este o parte importantă a sistemului internaţional şi că este de mare folos pentru rezolvarea unor crize… Pe de o parte, este important ca Ucraina să rămână un stat independent şi să aibă dreptul să se asocieze economic şi comercial cu cine vrea. Dar nu cred că este o lege a naturii ca fiecare stat să fie membru al NATO şi, de asemenea, ştim cu toţii prea bine că nici membrii NATO n-ar vota în unanimitate pentru primirea Ucrainei în această alianţă”. În sfârşit, adăuga, zilele trecute, influentul geostrateg american Zbigniew Brzezinski, alături de Kissinger unul din ”părinţii” doctrinari ai marelui Război Rece dintre SUA şi fosta Uniune Sovietică, din secolul 20: ”În loc să extindă sancţiunile împotriva Rusiei, din pricina Ucrainei, preşedintele Obama ar trebui să propună un acord cuprinzător, acceptabil pentru ambele părţi. În mod deosebit, SUA trebuie să dea Moscovei asigurări clare că NATO nu va încorpora niciodată Ucraina. Iar lui Putin ar trebui să i se vorbească pe un ton normal, calm, fără să se urmărească umilirea lui…”. Ce ştim sigur este că, la 28 martie, fostul consilier al Casei Albe pentru Securitatea Naţională a împlinit 87 de ani, la mulţi ani, domnule Brzezinski! Ce nu ştim sigur este dacă unii decidenţi actuali de politică externă de la Washington au auzit de proverbul românesc: cine nu are bătrâni să-şi cumpere…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.