Foarte mulţi oameni, din ţară şi din străinătate, mă întreabă despre viitorul rector al Universităţii Babeş-Bolyai. După patru mandate de exercitare a funcţiei, ce au schimbat fundamental instituţia – care a atins maxima dezvoltare în istoria ei prin facultăţile, specializările, liniile de studiu, programele internaţionale, anvergura infrastructurii, veniturile personalului, calitatea vieţii studenţeşti, recunoaşterea internaţională, prezenţa în sistemul european etc. –, răspund întrebării prin evocarea problemelor majore ce se vor întâmpina în următorii ani şi conturarea portretului de rector adecvat.

În următorii patru ani, Universitatea Babeş-Bolyai va avea de înfruntat probleme neobişnuit de dificile. Este vorba de: asigurarea finanţării în condiţiile în care România va avea dificultăţi economice mari; reorganizarea studiilor în epoca post-Bologna; orientarea cercetării ştiinţifice spre descoperiri şi creaţie şi intrarea în Shanghai 500; ameliorarea premiselor materiale ale vieţii studenţilor; angajarea de personal şi sporirea veniturilor personalului didactic; dezvoltarea structurii multiculturale; consolidarea colegiilor universitare (extensiilor) din teritoriu; consolidarea structurii comprehensive (ştiinţe ale naturii, ştiinţe economice, ştiinţe sociale, ştiinţe tehnice, ştiinţe juridice, teologie, teatru); extinderea interacţiunii cu mediul economic, social şi cultural; continuarea prezenţei Universităţii în prim-planul sistemului universitar european; prezenţa Universităţii Babeş-Bolyai cu contribuţii în literatura internaţională.

Cine va putea acoperi evantaiul acestor probleme majore? Evident, o persoană cu experienţă administrativă, solid pregătită în specialitatea sa, dedicată instituţiei şi capabilă să înveţe, care nu are la activ măsuri care au malformat universităţile sau acţiuni defavorabile ţării, persoană care a rămas onestă şi neinstrumentată de grupuri, persoană care abordează cu sensibilitate şi civism problemele instituţiei şi ale comunităţii. Ar fi mai bine ca rectorul viitor să fi fost ales în cariera sa măcar o dată ca şef de catedră (departament), decan sau prorector. Să detaliez câteva trăsături.

Dificultăţile financiare vor marca în anii următori România, încât viitorul rector va trebui să ştie cum se generează resurse financiare (nu doar cum se redistribuie acestea!). Redistribuţia va trebui să folosească criterii, altfel nu va avea ce bani să împartă. Universitatea Babeş-Bolyai este o instituţie complexă, care nu se poate administra prin delegarea deciziilor. Rectorul însuşi trebuie să se implice în administraţie şi generarea de resurse. Altfel, veniturile personalului şi finanţarea studenţilor vor fi periclitate.

Universitatea Babeş-Bolyai este, în 2011, prima universitate din România care a fost luată în considerare pentru intrarea în Shanghai 500. Ocazia istorică trebuie folosită prin intensificarea cercetării ştiinţifice din departamente şi institute. Trebuie, însă, părăsită cercetarea trivială, ca scop în sine, care a proliferat în România în 2008-2012, ca urmare a schilodirii criteriilor de evaluare. Rectorul trebuie să ştie să promoveze o politică a cercetării orientată spre descoperire şi inovaţie.

Acoperirea cu personal a posturilor didactice a devenit problemă ca urmare a blocării de către guvern a concursurilor din 2009 încoace şi a eliminării de profesori de vârf prin legea din 2011. Viitorul rector trebuie să ştie să reunească resurse materiale şi umane pentru a reface structura didactică.

Se observă că unii propun abolirea organizării multiculturale. Interculturalitatea dă rezultate doar pe fondul multiculturalităţii. Cred că viitorul rector are a-şi asuma proiectul multicultural, iniţiat în 1995, ca o reuşită istorică recunoscută în lume a Universităţii Babeş-Bolyai.

Universitatea noastră a construit după 1997 cea mai extinsă reţea de colegii universitare din România. Colegiile (extensiile) vor trebui sprijinite pentru consolidarea prin autonomie. Viitorul rector trebuie să le cunoască bine şi să le orienteze spre dezvoltare în folosul comunităţilor locale şi al ţării.

Se mai observă că unii au luat parte la deciziile politicii universitare păguboase din România ultimilor ani. Înţelegerea de către ei a culturii (religie, filozofie, politică, drept etc.) are lacune izbitoare şi a avut urmări nefaste. Nu este nevoie de intrarea în cercuri oculte şi destabilizatoare, care au trezit deja reacţia unor ţări. Nu au rost ocupări de funcţii prin apel la serviciile secrete (ce au altă menire, desigur), din ţară şi din afară. Noul rector trebuie să nu aibă la activ măsuri de desfigurare a vieţii universitare, să aibă o abordare culturală firească şi să se susţină doar prin valoarea sa profesională, managerială şi civică.

Interacţiunea cu mediul economic, social, cultural înconjurător este vitală pentru orice universitate. Dar aceasta nu înseamnă aservirea faţă de firme, mai ales atunci când se încearcă manevrarea intelectualilor, în dauna intereselor României. Rectorul trebuie să nu fi fost subordonatul vreunei firme din acea categorie şi nici avocatul ei.

Universitatea Babeş-Bolyai a asigurat, în mandatele menţionate, cele mai mari venituri din ţară pentru personalul performant (în atragerea de studenţi, cercetare ştiinţifică cu impact tehnologic etc.) şi cele mai largi oportunităţi şi suporturi pentru studenţi. Noul rector trebuie să aibă priceperea păstrării acestui nivel.

Universitatea noastră a ajuns, în 1993-2012, la cea mai dezvoltată şi modernă infrastructură. Unii promit, deja, înstrăinarea de clădiri, de spaţii etc. Rectorul trebuie să fie primul gospodar al instituţiei şi să-i protejeze patrimoniul.

Universitatea noastră a ajuns centru de reflecţie şi idei recunoscut internaţional (prin volumele de reflecţie şi cercetare universitară pe care le-a produs din 1993 încoace). Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai a fost cel mai ales rector din România în organisme internaţionale, în 1993-2012. Noul rector are de coordonat păstrarea poziţiei Universităţii Babeş-Bolyai de centru de reflecţie şi de generare de idei noi de valoare internaţională.

În confuzia valorilor din România actuală, când criza se resimte pană şi în împiedicarea multor personalităţi reale să candideze, iar confuziile conceptuale în mentalitatea răspândită sunt evidente (de pildă, confuzia între universitate şi asociaţia civică, între rector şi preşedintele de şedinţă, între opinii şi cultură instituţională, între publicaţie şi contribuţie ştiinţifică etc.), este nevoie, ca rector, de o persoană onestă, care contează prin inteligenţa şi valoarea morală şi profesională, pe care le imprimă funcţiei.