×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 10 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Vineri, 22 septembrie 2017, 07:26
EUR (€)
-0.0002 ↘
4.5987 RON
USD ($)
+0.0318 ↗
3.8593 RON
• • •
De ce își ascund aleșii planurile de relaxare
Destinații de vacanță pentru politicieni

Majoritatea politicienilor au decis să-și păstreze secrete destinațiile de vacanță, deși nu se mai poate vorbi de mulți ani de o criză financiară în România. Totuși, mai există și parlamentari care, forțați sau nu de diverse întâmplări, au ajuns să-și devoaleze planurile de călătorie pentru sezonul estival.

La fel ca și elevii, politicienii se bucură de ultima sută de metri a vacanței mari. Mulți dintre aceștia încearcă să îmbine utilul cu plăcutul prin diverse întâlniri cu populația. Alții, în schimb, se refugiază peste hotare, ori fug de aglomerațiile urbane cel puțin pentru câteva zile, dacă problemele personale le permit. Indiferent de destinație, aleșii au cam ocolit paginile personale de socializare, pe care apăreau, anii trecuți, imagini cu ei în vacanțe mai mult sau mai puțin exotice. Oricum, programul flexibil de la Parlament le-a permis dintotdeauna diverse escapade în străinătate, pe lângă numeroasele deplasări oficiale, mai mult sau mai puțin oportune, în alte state.

În concediu, dar cu partidul

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a luat țara la picior. „În această perioadă, vizitez mai multe județe pentru a vorbi cu oamenii și a vedea la fața locului lucrurile bune care se întâmplă în fiecare localitate. Zi de zi, România progresează, fie că progresele se fac simțite în industrie, în agricultură sau în turism. Astăzi, am fost în județul Alba unde, printre altele, am vizitat și Muzeul Mineritului de la Roșia Montană. Am fost impresionat de modul în care comunitatea a organizat acest muzeu și vreau să îi felicit pe cei care zi de zi se implică pentru a oferi turiștilor o experiență plăcută“, a dezvăluit liderul ALDE. Din programul acestuia de vacanță a făcut parte și o vizită la peștera Scărișoara. Cel de-al doilea om în stat își va continua zilele acestea seria vizitelor prin diverse colțuri ale țării. Dacă Tăriceanu vrea să ia pulsul politic al românilor, liberalii profită de concediu ca să-și cimenteze și ei poziția pe scena politică românească. Și asta, mai ales că procesul de reorganizare al PNL nu este încă definitivat, deși a trecut ceva vreme de la congres. Deputatul PNL Costel Alexe susține că cea mai mare parte a verii și-a petrecut-o înconjurat de activul de partid. Liberalul spune că abia așteaptă începutul lunii septembrie, când vor avea loc, la mare, atât întrunirea grupurilor reunite ale parlamentarilor PNL din Camera Deputaților și din Senat, cât și Școala de Vară, pe motiv că numai așa va ajunge și el pe litoral, după numeroasele ședințe de partid.

PMP se relaxează cu muncă de recuperare

Pe principiul că dă bine în urechile electoratului să anunțe că își alocă întreaga vară muncii, tot mai mulți politicieni spun că nu pleacă nicăieri. Dacă recunosc totuși că familia îi „forțează“ să se și relaxeze, pun celebra „placă“ vetustă cu plaiurile mioritice și cu litoralul autohton. Și subordonații pe linie de partid ai lui Traian Băsescu dau asigurări că au tras din greu din punct de vedere politic vara aceasta. Senatorii și deputații PMP speră să reușească să fortifice partidul pe care îl reprezintă, dar și să depășească handicapul de capital politic pierdut din cauza disensiunilor cu cei de la UNPR. „Pentru că PMP nu are o filială foarte bine închegată în județul Vaslui, pentru mine vara aceasta este sortită muncii organizatorice în comune, orașe, municipii“, afirmă deputatul Corneliu Bichineț, președintele organizației județene a PMP Vaslui. Aceeași idee o lansează și colegul său de la Iași, deputatul Petru Movilă. Acesta a dezvăluit că la începutul vacanței parlamentare a fost plecat la niște prieteni, la mare, în Spania, iar restul timpului trebuie să și-l petreacă la birou, pentru că sunt în plin proces de redresare după ce au fost lăsați cu ochii în soare de către uneperiști. Deputatul de la Iași speră ca și colegul său de la Vaslui să mai vadă marea încă o dată, la școala de vară a PMP.

Buget mic vs. buget imens

Senatorul PSD Doina Federovici a stat cinci zile la Mamaia. Aceasta susține că pentru vacanța sa a alocat 4.500 de lei. Și colega sa de partid, deputatul Camelia Gavrilă, susține că nu se recreează pe bani mulți. Pesedista călătorește luna aceasta „puțin pe la munte, puțin pe la mare“, apoi va poposi și pe la mormântul părintelui Arsenie Boca, „pentru un moment de rugăciune și reculegere“, după luna iulie pe care a dedicat-o partidului. Finele lui august o va prinde în străinătate. Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, declară că nu are niciun buget de vacanță, pentru că nu pleacă în concediu. Singurele ieșiri ale senatorului PNL ar fi cele cu familia, de weekend, și o escapadă scurtă prin munții Apuseni. O altă liberală, senatoarea Iulia Scântei, s-a relaxat în Creta. De asemenea, Scântei a petrecut câteva zile și alături de cei zece studenți pe care i-a sponsorizat cu o vacanță la Râșnov pentru rezultatele bune la învățătură. Însă de departe cei mai mulți bani alocați sezonului estival i-a scos din buzunar deputatul ALDE Ștefan Băișanu. Acesta a fost plecat peste mări și țări, în Mexic, la Xcaret, Quintana Roo.

Laur EmrePublicat Vineri, 18 august 2017
711
 | 0
 | 0
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Recomandate
Reacția lui Iohannis în cazul Daniel Dragomir
Publicat acum 11 ore şi 30 minute
Trump, discurs ieftin, stupid
Publicat acum 16 ore şi un minut
Ce a aflat Tudose dimineață
Publicat acum 16 ore şi 57 minute
UNJR şi AMR cer  CSM-ului să intervină
Publicat acum 19 ore şi 3 minute
Procurorul general: Este fără precedent
Publicat acum 19 ore şi 22 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Dosar Cotidianul
5 articole/ Actualizat Sâmbătă, 09 septembrie 2017
alarm off
Mostra de la Veneţia
7 articole/ Actualizat Duminică, 10 septembrie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
20 articole/ Actualizat Miercuri, 20 septembrie 2017
Ioan Buduca

Singurele forțe reale care se opun reformei Toader sunt cele care compun Sistemul: factorul intern (procurorii) și factorul extern (ambasadorii).

Ioan BuducaPublicat acum 11 ore şi 43 minute