Destine artistice

La Galeria Romană este deschisă, până în 19 iunie, expoziţia Ţipoia&Tzipoia. Destine artistice, un dialog fără cuvinte între cei doi artişti – tatăl şi fiul – ale căror nume trezesc în mintea privitorului avizat reflecţii despre mersul artei româneşti contemporane, aşa cum este şi aşa cum ar fi putut să fie.

Alexandru Ţipoia (1914-1993), unul dintre cei mai mai marcanţi artişti ai generaţiei sale, cu o operă – pictură de şavalet, frescă, mozaic, tapiserie, sculptură – ce a parcurs drumul de la arta clasică la noile lumi estetice ale perioadei interbelice şi postbelice, cu mare rigoare şi austeritate, este astăzi aproape uitat. El reintră în conştiinţa publicului, graţie eforturilor fiului său, George Tzipoia. Creaţia acestui “clasic modern”, cum îl numea un critic, este “redescoperită” astăzi cu toate neliniştile şi soluţiile creatoare, uneori contrapunctice, cu universul ei complex, relevând un accentuat rafinament intelectual şi un vocabular plastic epurat şi expresiv, mereu reînnoit.

Alexandru Ţipoia, Omagiu lui Picasso

Urmând cumva, evident pe alte paliere formale, crezul artistic al tatălui, George Tzipoia păstrează de la acesta, pe de o parte, în lucrările figurative, interesul pentru o anumită gamă cromatică şi pentru modul de a aşterne tuşele, dar şi preocuparea pentru straturile profunde ale creaţiei, pentru o spiritualitate ce transpare în întreaga sa creaţie. Pe de altă parte, aplecarea către constructivism şi către forma abreviată a lui Alexandru Ţipoia devine în lucrările fiului său o caligrafie în culoare şi lemn, în instalaţii. Obiectele componente ale instalaţiilor devin la George Tzipoia, prin fineţea şi perfecţiunea formei, o adevărată caligrafie în spaţiu, transpunând dimensiuni insondabile ale spiritului uman. De altfel, artistul însuşi spunea, referindu-se la operă şi, implicit, la artist: “Arta nu se adresează omului temporal. Arta este o privire dincolo de noi înşine, dincolo de timp”.

Alexandru Ţipoia, Instrument muzical, marmură

Expoziţia de la Galeria Romană nu este, în niciun fel şi pentru niciunul dintre cei doi, o retrospectivă. Câteva piese permit totuşi vizitatorului să măsoare evoluţia lui George Tzipoia, de la dramaticul Christ din 1964, cu accente expresioniste, şi de la Autoportretul din anul următor până la Sarcofagul înaripat din 2011, de la comunicarea explicită la cea simbolică. O seamă de subiecte, comunicate şi prin titlul lucrărilor, revine în creaţia lui George Tzipoia: aripile, steaua, sarcofagul… Sunt simboluri ale asumării unei spiritualităţi, unei comuniuni intime a omului cu Dumnezeu şi cu cosmosul, cu obiectele lumii vizibile, cum ar fi crucea, sarcofagul, steaua, ca locuri de întâlnire cu cealată realitate a lumii, cea spirituală. Temele sacre, cum ar fi Fecioara cu pruncul sau Răstigirea se esenţializează în forme geometrice, căpătând o forţă expresivă puternică în epurarea ei.

George Tzipoia, Autoportret, 1965

Nu mai puţin exresive se dovedesc piesele cu forme geometrice declarate, ca Triunghiuri (Crucificare), Pentagon sau Pentagonal galben, care îşi asociază însă, de fiecare dată, o altă imagine-simbol, cum ar fi crucea sau aripile. De altfel, acestea din urmă, simbol al zborului către altceva, pot fi regăsite în Sarcofag înaripat, de exemplu, dezvăluind semnificaţia acestui obiect pe care ne-am obişnuit să-l legăm de Egiptul antic în lumea simbolurilor lui Tzipoia: el devine păstrătorul sufletului, inimii pe care artistul le asociază întotdeauna cosmosului şi Dumnezeirii.

George Tzipoia, Christ 1964

Lumea creată de George Tzipoia este un fel de reiterare, la scara artistului, a Cosmologiei. Fiecare lucrare devine un mănunchi de semnificaţii, un loc în care moartea şi învierea se confruntă într-o paradoxală seninătate, conferită de perfecţiunea formală, de sugestia unei pete de culoare, de întrepătrunderea unor forme. Aripile care “purtau” Sarcofagul pot fi rănite cu o dungă de sânge, pot sugera ascensiunea sau căderea, ca în Pentagonul galben, pot “construi”, într-o contrapunctică alăturare alb-negru cuplul Regele şi Regina. Tot aşa cum Stelele pot fi roşii sau negre, sunt vide sau circumscriu Crucificarea. Ritmurile lineare scandează drama şi seninătatea, sfâşierea şi asumarea ei.

George Tzipoia, Sarcofag înaripat, 2011

“Toate imaginile sunt de fapt «portrete», portretele lui Christ, transpuse în imagini neconvenţionale. Cum omul «e» Dumnezeu, cum Dumnezeu «sălăşluieşte» în el, tot aşa el exprimă întreaga greutate ce o poartă în suflet, cu uşurinţa şi bucuria, cu gravitatea şi reculegerea pe care El, Dumnezeu, i-o comunică în actul nefiresc şi rar al iluminării creatoare. Omul este această săgeată pe vertical, al cărei vârf ţinteşte cosmosul şi, deopotrivă, inima, acest cosmos la scară umană”, mărturisea George Tzipoia.

George Tzipoia, Fecioara cu pruncul

Afirmaţie, şi ea aparent paradoxală, cuprinzând deopotrivă orgoliul şi umilinţa creatorului.

George Tzipoia s-a născut în Bucureşti în 1945. În 1955, la vârsta de 10 ani, a avut prima expoziţie personală în Bucureşti, în pavilionul de expoziţii din parcul Herăstrău. În 1967, a obţinut diploma de Arte Plastice a Institutului Pedagogic din Bucureşti, la clasa profesorului Traian Brădean.

George Tzipoia, Stea roşie (stânga sus), Stea vidă (dreapta sus), Triunghi (Crucificare)

Din 1968 până în 1982, a expus la numeroase expoziţii colective organizate de Uniunea Artiştilor Plastici din România, al cărui membru devine în 1974.

În 1982 se stabileşte în Elveţia, la Geneva, cerând azil politic, refăcând astfel în sens invers drumul stră-străbunicului său, Louis-Adolphe Leyvraz (1820-1892), care a plecat la Bucureşti fondând colonia elveţiană din Capitală în 1839.

Din 1982, activitatea artistului se desfăşoară în Elveţia şi în Franţa.

George Tzipoia, Aripi rănite

Are numeroase participări la expoziţii colective şi o serie de expoziţii personale dintre care amintim câteva din ultimii ani, titluri ce s-ar putea constitui în profesiune de credinţă: Crucificări pentru România (Geneva, 1990, aflată sub înaltul patronaj al Regelui Mihai şi al Reginei Ana), Rădăcini europene, Aripi şi Stele (2013, la Consiliul Europei), La Porţile Sacrului…

George Tzipoia, Pentagonul galben, lemn şi metal

În Elveţia şi Franţa, este autor şi editor al primului album monografic Alexandru Ţipoia, iar în România, autor al volumului Centenar Alexandru Ţipoia, sărbătorit de Academia Română în septembrie 2014, şi Muzica în Arta lui Alexandru Ţipoia, editat de Institutul Cultural Român tot în 2014.

În expoziţia actuală, George Tzipoia ni se relevă ca un artist al exprimării sintetice, uneori aparent ermetice, menită să dea formă întrebărilor dintotdeauna ale lui şi ale omului în general. Aşa cum făcuse, în alt timp şi cu alte mijloace de expresie şi tatăl său, Alexandru Ţipoia.

George Tzipoia, Regele şi Regina, 2004

Nu întâmplător, catalogul expoziţiei se deschide cu o surtă introducere semnată de Marin Gherasim, alt creator al unei lumi spirituale sublimate: “Ascultând-o, tăcerea vobeşte; vorbesc lucrurile prin transparenţa vălului ce le acoperă. Într-o lume asurzită, aproape în întregime, de zgomot, doar tăcerii îi mai rămâne, semnificativ, să vorbească prin subţirimea umbrei sale. Dar se cere şi o ascuţime a auzului, a ascultării. În ţesutul fin, nuanţat al tăcerii vorbitoare este şi lumina dezvăluitoare a adâncului. Prin tăcerea lucrurilor, sufletul este acela care se destăinuie.

George Tzipoia, Patru aripi

Aceste gânduri au fost trezite în amintirea unuia dintre acei oameni, astăzi mai rari, bine aşezaţi în tăcerea lucrului lor, pictorul Alexandru Ţipoia”.

Iar aprecierea se poate aplica, cu egală forţă, creaţiei lui George Tzipoia.

Ţipoia şi Tzipoia. Destine artistice este o expoziţie care nu trebuie ratată. Ea încântă prin frumuseţea formală şi îmbogăţeşte prin profundul sens spiritual al operelor etalate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.