Deținuții „scriitori” primesc lovitura finală

Guvernul a aprobat miercuri o Hotărâre prin care este stabilită procedura privind elaborarea de lucrări științifice publicate sau de invenții brevetate de către deținuți.

Începând cu 31 august, deținuții care elaborează lucrări științifice sau realizează invenții în perioada de detenție pot beneficia de o reducere a pedepsei cu maxim 20 de zile, indiferent de numărul lucrărilor științifice publicate pe durata executării pedepsei și numai în baza confirmării caracterului științific al lucrării respective, respectiv a brevetului, în cazul invențiilor. Aceste reglementări au fost adoptate de Guvern în luna iunie 2016, prin OUG 24/2016.

„Astăzi, Guvernul a modificat și completat în acest sens Hotărârea nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Potrivit noilor reglementări, confirmarea caracterului științific al lucrărilor se face de către Consiliul Național al Cercetării științifice (CNCS), cu sprijinul logistic al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), care, în baza unei cereri scrise adresate de către deținut conducerii penitenciarului, desemnează aleatoriu trei evaluatori din baza de date. De menționat că evaluatorilor nu li se comunică identitatea autorului lucrării, iar identitatea evaluatorilor rămâne confidențială”, se arată într-un comunicat al Executivului.

Conform sursei citate, în ceea ce privește publicarea lucrării științifice, aceasta se realizează prin grija și pe cheltuiala deținutului, la edituri recunoscute la nivel academic și fără implicarea administrației penitenciarului. În cazul invențiilor, demersurile pentru obținerea brevetului de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci se realizează exclusiv de către deținut.

„Elaborarea de lucrări științifice sau realizarea de invenții în timpul pedepsei privative de libertate se poate face numai în baza unei aprobări obținute în acest sens din partea directorului penitenciarului. La cererea formulată de către deținut se va anexa și o recomandare scrisă privind relevanța tematicii pentru cercetarea științifică și argumentele privind includerea temei într-un domeniu și specializare universitară stabilite de nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare, din partea unui profesor universitar sau a unui conferențiar universitar din specialitatea în care urmează să fie elaborată lucrarea. De asemenea, este prevăzută expres obligația deținuților de a suporta cheltuielile generate de acordarea caracterului științific al unei lucrări, respectiv de brevetarea unei invenții, potrivit procedurilor de drept comun. În plus, activitățile pe care le implică realizarea unei lucrări științifice sau invenții nu pot depăși durata de lucru prevăzută de legislația muncii și nu se pot suprapune cu alte tipuri de activități lucrative sau de altă natură pe care le efectuează deținuții. Pe perioada elaborării lucrării științifice sau a invenției, activitatea deținutului va fi monitorizată de o persoană desemnată din cadrul penitenciarului, care va întocmi un tabel nominal de pontaj la sfârșitul fiecărei zile. La rândul său, deținutul are obligația de a prezenta zilnic materialele elaborate, care vor fi consemnate într-un proces-verbal semnat atât de el, cât și de persoana desemnată să-i monitorizeze activitatea. În cazul unei decizii de transferare a deținutului într-un alt penitenciar, activitatea de elaborare a lucrării științifice ori de realizare a unei invenții desfășurată de deținut se suspendă până la revenirea în penitenciar sau până la transferarea în alt penitenciar”, se mai precizează în comunicat.

În luna februarie a acestui an Guvernul a decis suspendarea, până la 1 septembrie 2016, a aplicării prevederii din art. 96 alin.(1) lit. f) potrivit căreia „în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate”.

Decizia a fost luată după ce persoane condamnate au obţinut reduceri substanţiale ale pedepselor ca urmare a cărților scrise în pușcărie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8499 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.