Dezvăluire revoltătoare în cazul tripului asasinat de la Constanța

Suspectul principal în cazul triplului asasinat de la Constanța, Ştefan Alexandru Stoica, a fost eliberat din Penitenciarul Galaţi înainte de a-și executa întreaga pedeapsă, conform ziaruluideconstanta.ro, care citează surse din rândul anchetatorilor.

La începutul lunii iulie, Comisia de propuneri pentru puneri în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Galaţi a cerut ca Stoica să fie scos din spatele gratiilor, susţin surse apropiate anchetatorilor.

Tânărul mai avea de stat încă patru luni în spatele gratiilor. Ținând cont de propunerea comisiei amintite, judecătorii au dispus eliberarea condiţionată a condamnatului Ştefan Alexandru Stoica. Hotărârea ar fi putut fi atacată, însă magistraţii nu au realizat niciun demers în această privinţă, conform publicației citate. Astfel, Ştefan Alexandru Stoica a fost pus în libertate, iar câteva zile mai târziu a ucis trei oameni, rude ale sale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.