Diana Damrau: „Sunt un animal de scenă”

Primăvara şi vara acestui an stau pentru celebra soprană germană sub semnul bel-canto-ului.

Abia ieşită dintr-o nouă producţie cu Lucia de Lammermoor, la Covent Garden din Londra, ea s-a reîntâlnit cu eroina lui Donizetti pentru un mini turneu al Teatrului Regio din Torino, care a ajuns la sfârşitul lunii mai şi la Théâtre des Champs-Elysées.

Apoi, din 14 iulie, Diana Damrau va fi Elvira în I Puritani la Teatro Real din Madrid, înainte de a o încarna, în 3 şi 6 august, pe Violetta din La Traviata, la Chorégies dOrange.

În Lucia di Lammermoor la Munchen

Soprana îi mărturisea lui Mehdi Mahdavi, într-un interviu pentru revista L’Opéra, că rolul titular din Lucia di Lammermoor este fantastic, dar foarte solicitant atât pe plan vocal şi tehnic, cât şi al formei fizice, pentru că această operă este, în acelaşi timp, o mare piesă de teatru. „Cred că toată lumea ar dori să joace rolul Luciei şi mai ales scena de nebunie care îţi permite să experimentezi stări pe care nu le vezi des pe scenă la un asemenea paroxism”. Deşi prevăzuse abordarea acestui rol, întâmplarea a făcut să urce pe scenă mai repede decât crezuse, fiind invitată în 2008 la Metopolitan Opera din New York pentru a o înlocui pe Anna Netrebko, care tocmai născuse. Pregătindu-se pentru această montare şi-a putut apropria personajul şi muzica ţinând cont de ceea ce se potrivea cel mai bine cu mijloacele ei de expresie. Este, potrivit părerii sopranei, ceea ce ar trebui să facă toate solistele dacă au un timbru mai jos. Există două momente dificile în această montare, două contre mi bemol, dar până la urmă „nu este chiar teribil în comparaţie cu versiunea franceză încă mai acută decât cea care se joacă în mod tradiţional”.

În Regina Nopţii

Lucia este un rol pe care Damrau îl iubeşte şi pe care îl caută, dorind să profite cât mai mult de notele foarte înalte şi de rezistenţa necesară rolului.

Producţia de la Covent Garden accentuează faptul că Lucia di Lammermoor este o tragedie violentă nu numai pe plan emoţional, dar şi fizic. Eroina ucide şi, chiar dacă nu este arătată crima, ea se întoarce pe scenă plină de sânge. Pe lângă sânge, există şi o scenă de dragoste cu Edgardo.

La MET în rolul Gildei din Rigoletto

„Această Lucia nu este o tânără de 16 ani, ci o femeie adultă care n-a fost niciodată cerută în căsătorie… În Scoţia, unde a fost mutată acţiunea, în epoca creării operei (1835) călătoriile erau rare şi nu exista Facebook. Dacă nu se prezenta un potenţial soţ, era foarte greu de găsit unul. La începutul secolului al XIX-lea, femeile au început să se exprime prin intermediul artelor, mai ales al literaturii. Sunt primii paşi ai feminismului. N-a vrut s-o arătăm pe Lucia ca pe o victimă naivă şi inocentă. Dimpotrivă, ştia foarte bine în ce pericol este – o adevărată zonă de război între două familii. Dragostea ei pentru duşman doreşte s-o trăiască complet, deci şi fizic. Regizoarea Katie Mitchell a decis să împartă scena în două: cu o parte în care se petrece acţiunea din libret, şi o alta cu ceea ce rămâne de obicei ascuns. Astfel, Lucia este prezentă continuu: spectatorul vede tot ceea ce unelteşte, ce se petrece în interiorul ei şi uneori este foarte dur”.

În La Sonnambula

Întrebată care sunt diferenţele de viziune în montarea operei în ultimul timp de către atâtea femei, cum ar fi Mary Zimmerman la New York, Barbara Wysocka la München, Katie Mitchell la Londra, Diana Damrau a răspuns: „Ideea că Lucia nu este o mică balerină care zboară dintr-o parte în alta cu lacrimi pe obraz a venit de la mine. Trebuie să ai multă forţă şi multă mânie ca să omori pe cineva. Lucia este tot atât de puternică precum fratele ei. Şi unul, şi celălalt sunt gata să explodeze. În duetul lor, ea nu dă înapoi: mai curând ar muri decât să fie obligată să se căsătorească cu un bărbat pe care nu-l iubeşte. Pentru că ea şi-a făcut jurământul de credinţă în faţa lui Dumnezezu, într-un parc. În consecinţă, nu este liberă. Femeile-regizor par să fie mai sensibilie la acest aspect al situaţiei. Dar este şi o marcă a epocii noastre. Concepţia noastră despre emancipare este mai avansată şi ceea ce se petrece în operă ni se pare natural”.

În rolul Regina Nopţii

În pofida diferenţelor dintre eroine, un alt rol care i-a plăcut, deşi l-a jucat o singură dată, a fost Amina din La Sonnambula, interpretat pe scena de la MET. Înainte de New York, ar fi trebuit să facă acest rol la Liceu din Barcelona, dar era însărcinată. După părerea sopranei, această capodoperă a lui Bellini nu este montată suficient de des. La Metropolitan Opera monarea a fost specială: a trebuit să danseze folclor elveţian şi chiar să facă roata!

Încă nu ştie cum va aborda primul ei rol cu Julietta de Gounod, programată în 31 decembrie la Met, într-o nouă producţie semnată de Bartlett Sher, mai ales că pentru ea, care este îndrăgostită de Romeo şi Julieta a lui Prokofiev, Julieta este balerină.

În rolul Violetta pe scena Operei Naţionale din Paris

Trecerea Dianei Damrau de la Regina Nopţii la marile eroine ale repertoriului italian nu a fost întâmplătoare. „Încă din timpul studiilor lucrasem multe scene din Donizetti. Când am fost angajată la Würzburg, am descoperit Rita şi Mainfranken Theater a montat-o pentru mine în germană. Înainte fusese debutul cu Gilda, care este un fel de soră mai mică a Violettei, dar şi a Luciei, adaptată vocilor tinere de soprană. După Lucia di Lammermoor, La Traviata nu era departe. Este o dezvoltare normală”.

Soprana germană a vorbit şi despre schimbările vocii ei de-a lungul timpului, care pot influenţa modalitatea de interpretare. Ea nu mai poate cânta versiunea „helium soprano” a Luciei de Lamermoor. „În scena nebuniei, Lucia apare ca o teroristă, îndreptând revolverul către ansamblu, în căutarea lui Edgardo. Această violenţă atinge şi muzica, cu câteva cadenţe fortissimo. Dar, pentru că nimic nu este scris, prima donna poate face ce vrea. Vocea mea a câştigat în amploare şi în colorit. Cât despre supra acute, nu mai cânt sol, pe care, de altfel, nu l-a cântat decât o singură dată pe scenă. (…) În Lucia di Lammermoor ţin ca totul să rămână bel-canto, pentru că există pericolul de a face prea mult. Este o operă care ne aduce la limita verismului. Spre deosebite de Amina sau de Elvira din I Puritani, pierdute în imaginaţia lor şi indiferente la ce le înconjoară, nebunia Luciei este patologică. Bipolară”.

Diana Damrau şi Saimir Pirgu în La Traviata

Diana Damrau a cântat prima dată Violeta la MET în 2013. Ar fi putut să abordeze rolul mai devreme, dar a ţint să fie sigură că este pregătită pentru el. La Covent Garden, publicul a fost uşor surprins, pentru că soprana a avut o interpretare oarecum diferită de solistele care o precedaseră, dar rezultatul l-a mulţumit pe deplin. „La Scala, evident, mai ales în 7 decembrie, seara de deschidere a stagiunii, rolul este bântuit de o fantomă… Şi trebuie să fii pregătită să primeşti fie roşii, fie trandafiri. Atât regia lui Dmitri Tcherniakov, cât şi conducerea muzicală a lui Daniele Gatti nu erau deloc tradiţionale. Era vorba despre o producţie unică şi riscantă, în stilul rusesc. Şi mi-a plăcut în mod deosebit, mai ales în ultimul act în care totul avea sens. Cât despre spectacolul de la Opera Bastille, pus în scenă de cineastul Benoit Jacquot, acesta fost… frumos! Am recitit Dama cu camelii, am căutat apartamentul lui Marie Duplessis, în apropiere de Palatul Garnier. Mă simţeam învăluită în această atmosferă franţuzească care aduce operei o tuşă de autenticitate suplimentară”.

În Pescuitorii de perle

De altfel, Diana Damrau este îndrăgostită de muzica franţuzească, pe care o consideră aeriană şi foarte elegantă, cu o nonşalanţă, o lejeritate, o strălucire şi un lirism aparte, şi de limba franceză.

Soprana a oferit, în 2014, la Roma, un recital consacrat lui Meyerbeer, un compozitor pe care îl consideră incredibil, european şi cosmopolit. „El scrie în stilul italian ca un italian – Gli amori di Teolinda este o piesă fantastică, cu toate zonele de coloratură şi dialogul cu instrumentele, de exemplu cu clarinetul, scrie în stilul german ca un german şi a produs capodopere în franceză. Să reunesc cele trei limbi este o idee care mă bântuie încă din timpul studiilor”. Va cânta în Hughenoţii, dar încă nu mărturiseşte unde, şi va avea două concerte cu muzică de Meyerbeer şi de contemporanii săi în 2017.

În rolul Donna Anna din opera Don Giovanni

Pentru moment, nu cântă muzică germană. Ar putea interpreta roluri straussiene, ca Daphne sau Arabella, dar doreşte să-şi menajeze vocea. Întrebată dacă s-a gândit vreodată la opera Lulu a lui Alban Berg, a mărturisit că a făcut-o tot atât de des pe cât s-a dus s-o vadă, dar după o oră a gândit întotdeauna „Nu, nu e pentru mine”. Nu comunică realmente cu muzica şi orchestra este mult prea puternică.

În ceea ce priveşte relaţia cu regizorii, Diana Damrau mărturiseşte: ”Sunt un animal de scenă! Curiozitatea mă împinge întotdeauna să experimentez. Dar opera este musiktheater şi nu théâtre en musique. Trebuie să acorzi întotdeauna o oarecare prioritate muzicii. Să-ţi respecţi vocea pentru a nu o epuiza înaintea ariilor de bravură! Trebuie să ştii să găseşti un echilibru. Am refuzat să cânt într-o producţie berlineză cu Răpirea din serai în care Konstanze îşi mutila sânii. Când urc pe scenă, sunt acolo ca să apăr o idee şi rămân aşa 100%. Altfel nu eşti de ajutor nici muzicii, nici teatrului, nici ţie însuţi”.

În Bărbierul din Sevilla

Dirijorii care i-au marcat cariera nu sunt neapărat cei mai cunoscuţi. Unii au format-o aşa cum au fost Peter Sommer la Mannheim şi Adam Fischer pentru Mozart. A avut ocazia să lucreze mai mult timp cu ei, într-un context în care nu aveau decât două zile penru a pune totul la punct.

„Să cânt Richard Strauss sub bagheta lui Christian Thielemann mi-a venit ca o mănuşă. Era ca şi cum a fi fost amândoi o singură persoană. N-am lucrat decât odată cu James Levin şi a fost magic. El ascultă, înţelege şi respectă vocile. Acelaşi lucru îl face şi Daniel Oren cu care am lucrat la Londra pentru Lucia di Lammermoor, după La Traviata de la Paris. (…) Îmi amintesc, de asemenea, de energia extraordinară a lui Lorin Maazel. El a scris pentru mine două roluri în compoziţia sa 1984, creată la Covent Garden în 2005. Şi-ar fi dorit să sară pe scenă pentru a cânta şi a juca el însuşi. Gianandrea Noseda are capacitatea de a strânge toată lumea într-o milisecundă, iar modul lui de a da intrările îmi lasă impresia unei detonări. În sfârşit, Marco Armiliato a dirijat prima mea Lucia şi niciodată rolul nu mi s-a părut mai uşor decât sub bagheta lui. Ştia exact de cât aer şi de ce tempo am nevoie. Miracolul s-a repetat în 2015, la concertul de deschidere a Expoziţiei de la Milano, sub vântul care bătea, sub camerele şi reflectoarele din Piazza del Duomo. La sfârşitul ariei Sempre libera a Violettei ne-am privit cu senzaţia că am creat ceva unic. Marii dirijori ne oferă momente de neuitat pe care sperăm mereu să le retrăim”.

Zerbinetta din Ariadne auf Naxos, la MET

Printre rolurile la care visează soprana se numără La Maréchale şi poate Elisabeth din Tannhäuser. Desigur, spune ea, multe dintre visuri vor rămâne doar visuri, aşa cum altele s-au realizat, cum ar fi Violetta şi Manon.

În luna octombrie a acestui an, Diana Damrau va câna la Teatro alla Scala rolul Contesei Almaviva din Nunta lui Figaro.

I Puritani

La final, întrebată unde crede că va ajunge peste 20 de ani, soprana a răspuns cu realism, dar şi cu umor: „Poate pe o plajă, în faţa unor bunătăţi de mâncat, cu fii mei, înconjuraţi de familiile pe care ei şi le vor întemeia. Când îţi iubeşti atât de mult meseria este, fără îndoială, greu să o părăseşti. Poate corpul îmi va spune să mă opresc. Şi va trebui să-l ascult. Sau poate voi schimba repertoriul. Mult soprane au devenit mezzosoprane sau au început să cânte roluri de caracter. Există atâtea lucruri de făcut, mai ales dacă iubeşti teatrul! Mi-ar plăcea să interpretez măcar odată rolul Vrăjitoarei din Hänsel şi Gretel. Pentru că zboară!”.

Olympia din Povestirile lui Hoffmann

Diana Damrau s-a născut în 1971 la Guntzburg. În 1995 şi-a terminat studiile la Hochschule fur Musik din Wurtzburg şi a debutat la Mainfranken Theater în rolul Barbarina din Nunta lui Figaro. Patru ani mai târziu, a cântat la Bayerische Staatsoper din München partitura Zerbinetta din opera Ariadne auf Naxos urmată în 2000 de debutul la Staatsoper Wien cu Regina nopţii din Flautul fermecat. Au urmat Festivalul de la Salzburg, cu rolul Naiadei din Ariadne auf Naxos şi Vocea din cer din Don Carlos, dar şi primul ei Recital de lieduri în cadrul Schubertiadei de la Schwartzenberg. A creat, în 2002, Der Riese vom Steinfeld de Friedrich Cerham, la Staatsoper Wien, a debutat, în 2003 la Covent Garden cu Regina Nopţii şi cu Konstanze din Răpirea din serai la Fankfurt, în 2004, a participat la redescoperirea operei Europa riconosciuta de Salieri, în deschiderea stagiunii la Teatro alla Scala, iar în anul următor şi-a făcut debutul la Metropolitan Opera din New York în Zerbinetta, şi a cântat la Covent Garden în 1984 de Lorin Maazel.

În I Puritani

Rolurile s-au înlănţuit în continuare: Rosina în Bărbierul din Sevilla, la MET, Susanna în Nunta lui Figaro la Scala, Aithra în Die Aegiptische Helena şi Pamina din Flautul fermecat la MET. În 2008, a avut loc premiera Lucia di Lammermoor la MET, iar în 2009, a interpretat rolul Maria din Fiica Regimentului la San Francisco şi Donna Anna din Don Giovanni la Geneva. Premiera cu Manon a avut loc la Staatsoper Wien în 2010. Din nou la MET, în 2011 cu rolul Contesei Adele din Le Comte Ory, dar şi la Geneva cu Elvira din I puritani. În acelaşi an, cântă pentru prima dată toate cele patru roluri feminine din Povestirile lui Hoffmann, în aceeaşi seară, la Bayerische Staatsoper. În 2012 a debutat cu Linda di Chamounix la Barcelona şi cu Philine din Mignon la Geneva. În 2013 a creat A Harlot’s Progress de Iain Bell la Theater an der Wien şi a avut debutul cu Violetta din La Traviata, la MET. Debutul pe scena Operei Naţionale din Paris s-a produs în 2014 cu La Traviata. Tot în acelaşi an a urcat din nou pe scena de la MET cu Amina din La Sonnambula şi pe cea de la Theater an der Wien cu Pescuitorii de perle.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.