Eugen Dijmărescu, fost ministru în guvernele Petre Roman și Adrian Năstase, precum și fost viceguvernator al BNR, susține că înainte de 1990 colaborarea sa cu Securitatea era rezultatul unei reuniuni în patru: el, ofițerul de Securitate, directorul Institutului de Economie Mondială (Costin Murgescu), unde lucra și secretarul organizației PCR București (Barbu Petrescu).
„Ca membru în biroul organizației de partid din institut, nu puteam, conform legilor în vigoare, să am vreo formă de colaborare cu organele Securității fără acordul conducerii instituției și al organului de partid coordonator, deci nu aveam cum să desfășor vreo activitate conspirativă, secretă sau care să nu fie încuviințată de superiorii mei, chiar dacă mi se dăduse și mie un nume conspirativ.
Dijmărescu l-a propus pe Isărescu la șefia BNR
Declarațiile lui Dijmărescu apar după o serie de dezvăluiri din mass-media, deschise de ziarul România Liberă și continuate de Press One, cu privire la colaborarea unor angajați ai IEM cu fosta Securitate. Cel mai greu nume este cel al lui Mugur Isărescu, actualul guvernator al BNR, despre care se spune ca a scris note, la Securitate. Dijmărescu este cel care a propus guvernului Petre Roman desemnarea lui Mugur Isărescu drept guvernator al Băncii Centrale.
„Anul 1966, în care am dat eu admiterea la facultatea de comerț exterior, a fost primul în care susținerea examenului de admitere nu mai era condiționată de un dosar aprobat anterior. După terminarea studiilor universitare, am ales repartiția la Institutul pentru Studierea Conjuncturii Economice Internaționale (actual IEM), deoarece era dorința mea să-mi continui studiile pentru teza de doctorat, biblioteca institutului fiind un criteriu important în această decizie. În această bibliotecă m-am format ca cercetător în domeniul economiei de piață. Nu a existat nicio altă imixtiune. Sunt false afirmațiile că absolvenții facultății de comerț exterior trebuiau să facă un stagiu inițial de doi ani în provincie, întreprinderile cu profil de comerț exterior fiind precumpănitor localizate în București, excepție făcând doar trei, în Constanța, Brașov și Galați“, susține Dijmărescu.
Potrivit acestuia, în perioada când a lucrat la IEM, „era obligatoriu, în condițiile legilor de atunci, ca toate contactele pe care le aveam cu cercetători, analiști, diplomați sau ziariști străini să facă obiectul unor informări pe care le înaintam către conducerea instituției și, la cerere, ofițerului din serviciile de securitate care avea birou în clădirea institutului“. „Resping acuzația că salariații institutului întreprindeau acte cu caracter de spionaj pe lângă cetățeni străini, ambasade străine sau alte instituții și o consider rău intenționată.
Bănuia existența unui institut-fantomă
Despre institut s-a întocmit un dosar sau mai multe de către diferite aripi ale Securității, un lucru pe care, ca angajat al institutului, nu l-am cunoscut. Am mai afirmat că eu și mulți din colegii mei aveam bănuiala existenței unui institut paralel, cu același nume, pentru care angajații permanenți ai IEM erau folosiți drept acoperire. Apreciez efortul celor care au cercetat și mi-au confirmat bănuiala. Adaug faptul că în timp ce Oficiul pentru Studierea Dezvoltării Economiei Mondiale (care ulterior a fost asimilat tot cu numele de IEM) era un organism bugetar (fapt scos la iveală de presă), IEM lucra în regim de autofinanțare și, pentru ca beneficiarii să accepte lucrările și să le plătească, cercetătorii IEM trebuiau să depună eforturi serioase. Un alt aspect care confirmă cele de mai sus este faptul că, potrivit dezvăluirilor actuale ale presei, față de numărul de 150-170 de persoane pe care l-ar fi avut întregul IEM, noi, cei care lucram zi de zi în Bd. Republicii 12, eram doar în jur de 80. Ceilalți, care foloseau legitimații similare cu ale noastre (și poate nu numai), erau la altă sau alte adrese! Dintre aceia se selectau, probabil, cei care treceau meteoric prin institut (nu mai mult de 2-3 luni) înainte de a-și lua în primire posturi în străinătate“, a spus Dijmărescu.
„Am contribuit la cotitura către economia de piață“
Acesta susține că nici lui și nici altor colegi nu le-a plăcut să dea referințe despre ceilalți, dar a făcut-o pentru că li se cerea și pentru că sistemul de atunci prevedea că pentru obținerea vizei interne (obligatorie și premergătoare vizei acordate de o ambasadă sau consulat străin) era nevoie de obținerea unor bune caracterizări. „Astăzi acest lucru pare o aberație, dar noi am trăit cu asemenea încorsetări“, a precizat Dijmărescu.
„În ce mă privește, pot să afirm că după decembrie 1989 n-am mai văzut pe nimeni dintre foștii ofițeri de Securitate care s-au perindat pe la institut și nu m-a căutat nimeni din vechile sau noile servicii de informații. Toate deciziile mi-au aparținut și nu am fost niciodată condiționat de altcineva decât de guvernul și parlamentul României. Cred că împreună cu alți colegi ai mei am contribuit la cotitura radicală a economiei și societății românești, către Vest, către proprietatea privată, către o piață deschisă și concurențială, către normalitate. Am făcut asta cu entuziasm, înfruntând multe împotriviri. Privind în ansamblu discuția despre Institutul de Economie Mondială, mi se pare că ea ocolește totuși întrebarea-cheie: au contribuit oamenii din IEM la trecerea României la economia de piață și, prin aceasta, la recâștigarea democrației?“, a mai scris Dijmărescu.
Revista Bilanț, într-un număr din august 2005, acredita pentru prima dată ideea că Institutul de Economie Mondială de la București a fost până în anul 1990 o instituție de acoperire pentru fostul Serviciu de Informații Externe din cadrul Securității (DIE/CIE) și a avut regim de unitate militară, presupunând că fusese înființat și organizat după modelul Institutului de Economie Mondială de la Moscova, condus de faimosul Arbatov. „În afara academicianului Costin Murgescu, plasat ca director general, datorită autorității profesionale, restul personalului lucra în regim cvasi-militar“, se spune în revistă.
Eugen Dijmărescu a deținut în perioada martie-iunie 1990 funcția de ministru secretar de stat, președinte al Agenției de Coordonare a Asistenței Externe, iar pe 28 iunie 1990, a fost numit în funcția de ministru de stat, însărcinat cu orientarea economică în guvernul condus de Petre Roman. Pe 30 aprilie 1991, după remanierea guvernamentală, Dijmărescu este numit în funcția de ministru de stat, ministru al Economiei și Finanțelor. Acesta a fost deputat ales pe listele FSN, consilier personal al premierului Theodor Stolojan, ambasador în Japonia, secretar de stat în timpul guvernării Isărescu, iar în 2003 a fost numit ministru delegat pentru Comerț în guvernul Năstase. Un an mai târziu, își dă demisia și devine prim-viceguvernator al BNR, poziție deținută până în octombrie 2009, când preia conducerea Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar. În prezent, este pensionat.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.