Diktatul grofilor horthyşti asupra codrilor Ardealului

Zeci de mii de hectare de pădure din Ardeal au fost revendicate de urmaşii grofilor horthyşti, adică ale celor care au colaborat cu regimul criminal care a condus Ungaria în perioada celui de-al doilea război mondial.

Urmaşii grofilor, cărora de altfel le-au fost confiscate averile pentru participarea la crime de război înainte de instaurarea regimului comunist în România, au găsit sprijin la unii magistraţi ai Judecătoriei Reghin, judeţul Mureş, acolo unde Legea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (Legea CASBI), din februarie 1945, este ignorată, pentru a satisface poftele şi lăcomia isterică a noilor grofi ai României. Un raport exploziv al Curţii de Conturi a României privind “Situaţia patrimonială a fondului forestier din România în perioada 1990-2012” arată dezastrul uriaş în care au ajuns pădurile Ţării din Ardeal.

Nerecunoaşterea Tratatului de la Trianon

În 1918, Ardealul se uneşte cu Regatul României. În baza Tratatului de la Trianon, Statul Român devine succesor al Statului Ungar în ceea ce priveşte aceste teritorii. După Unire, o parte din nobilimea maghiară a părăsit România, optând pentru cetăţenia ungară. În memoria colectivă de atunci, aceştia au rămas sub denumirea de optanţi.

Pe 30 iulie 1921 se adoptă Legea de reformă agrară din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Prin această lege s-au expropriat parţial moşiile celor rămaşi în ţară şi în totalitate domeniile celor plecaţi (în terminologia legii cei declaraţi “absenteişti”).

În ceea ce priveşte pădurile, exproprierea s-a făcut în scopul formării pădurilor şi păşunilor comunale. Fără nici o excepţie, exproprierea s-a făcut prin acordare de despăgubiri, Statul Român plătind sume imense! Familiile nobiliare maghiare s-au opus cu îndârjire exproprierii, considerând Trianonul o mare nedreptate şi un accident istoric pe care sperau a-l îndrepta!

Unii din nobilii maghiari au înfiinţat societăţi comerciale transferând – contrar legii!, moşiile în patrimoniul acestora, sperând astfel că prin această manevră vor scăpa de expropriere. Alţii au deschis acţiuni în instanţă contestând valoarea despăgubirilor – unele procese se mai aflau pe rol şi după 25 de ani!, sau mutau şi distrugeau bornele de hotar puse de comisiile de expropriere!

Grofii plecaţi la Budapesta, despăgubiţi cu sume uriaşe

Pe plan internaţional, optanţii, adică maghiari care au optat pentru cetăţenia ungară şi au ales să părăsească România, au exercitat presiuni şi au depus numeroase reclamaţii la Societatea Naţiunilor, în paralel cu procesele de despăgubire deschise în ţară. Pentru stingerea litigiilor, la propunerea Consiliului Societăţii Naţiunilor (formată din statele semnatare ale Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920), s-a format Tribunalul Arbitral Româno-Maghiar de la Paris. Plăţile despăgubirilor stabilite de acest tribunal se făceau din Fondul Agrar, denumit şi Fondul A, deschis la o bancă din Basel, Elveţia, pe numele Statului Român (fond format în baza Convenţiilor de la Haga – 20 ianuarie 1930 şi Paris – 21 aprilie 1930, încheiate în urma negocierilor purtate de ministrul de Externe al României, Nicolae Titulescu, şi de contele Albert Appony, şeful delegaţiei de pace a Ungariei la Paris.)

Prin acest Fond A, Statul Român a plătit sume considerabile în coroane-aur optanţilor unguri. Conform documentelor de arhivă din Ardeal, au fost expropriaţi 367 de optanţi.

Deciziile definitive de expropriere datează din perioada anilor ’20, dar lucrările cadastrale (ridicări în planuri) s-au terminat spre finele anilor ’30. Prin urmare, există documente oficiale care atestă suprafeţele expropriate şi situaţiile moşiilor şi domeniilor după expropriere.

Jaf forestier în timpul ocupaţiei horthyste

În 1940, prin Dictatul de la Viena, Ardealul de Nord este ocupat de Ungaria horthystă, rămânând în stăpânirea acesteia până la eliberarea lui de armatele române, în septembrie 1944.

Perioada 1940-1944 a fost un prilej pentru guvernul criminal al lui Miklos Horthy de a înlătura efectele reformei agrare. În această perioadă s-au făcut înscrieri discriminatorii în cărţile funciare, unele dintre acestea în baza Ordonanţei nr.1440/1941 a Batalionului Horved Cluj.

Cărţile funciare, şi aşa extrem de relative (din cercetări a rezultat că nici lucrările reformei agrare nu au fost reflectate în totalitate în aceste cărţi) au devenit şi mai puţin relevante. De altfel, prin Legea nr.260 din 04.04.1945, promulgată de Regele Mihai I al României, toate înscrisurile de carte funciară „discriminatorii” efectuate în perioada 1940 – 1944 au fost declarate nule de drept, însă nu toate radierele au fost operate.

Păduri confiscate criminalilor de război

După actul de la 23 August 1944 şi în temeiul art.8 din Convenţia de Armistiţiu din 12.09.1944, bunurile reprezentând proprietatea Ungariei şi Germaniei au fost sechestrate. Pentru administrarea lor, s-a adoptat Legea nr.91 din 9.02.1945, prin care bunurile sechestrate sunt puse sub supravegherea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (CASBI).

Comisiile judeţene, iar atunci când acestea s-au opus, instanţele, au şters pur şi simplu aceşti 30 de ani de istorie! Astfel, situaţia fondului funciar a fost adusă de către comisiile judeţene şi în unele cazuri de către instanţele de judecată la nivelul anului 1918, înainte ca Ardealul să se unească cu Ţara, luând ca dovadă infailibilă a dreptului de proprietate „cărţile funciare”, cu toate că acestea nu au valoare de înscrisuri constitutive de drepturi reale, ci numai de evidenţă, drepturile reale trebuind a fi dovedite cu documente ce atestă titlul de proprietate.

Distrugerea Parcului Naţional Retezat

Prin trei titluri de proprietate emise în baza ordinului prefectului judeţului Hunedoara, doi cetăţeni austrieci (Kendeffy Maria şi Pongracz Elisabeta) ajung proprietarii a 9.407 ha teren forestier şi păşuni, din care 6.304 ha de pădure, în Parcul Naţional Retezat, rezervaţie a biosferei UNESCO.

Domeniul Retezat a aparţinut fraţilor Ludovic şi Gabriel Kendeffy. Primul a părăsit ţara şi a fost despăgubit în procesul optanţilor din Fondul A cu suma de 856.211 coroane-aur drept despăgubiri şi 14.844 coroane-aur daune pentru dezorganizarea exploataţiei, conform Deciziei Tribunalului Arbitral de la Paris.

Gabriel Kendeffy, rămas în ţară, a respins ofertele de ieşire din indiviziune, declanşându-se un lung proces judiciar care nu s-a finalizat până în anul 1949. La fel a procedat şi în cazul demersurilor de expropriere începute în baza Legii nr.213/1930 a monumentelor istorice care interzicea ca arii protejate de peste 10 ha să se afle în proprietate particulară dar, de această dată, în cazul exproprierii propriei jumătăţi indivize. “Tehnica” a funcţionat perfect şi anul 1949 vine fără a se ajunge la o hotărâre definitivă şi irevocabilă cu privire la cuantumul despăgubirii.

Domeniul Kendeffy a intrat în anul 1949 în proprietatea Academiei Române, fiind cea mai veche rezervaţie ştiinţifică din România. Reconstituirea este ilegală deoarece cetăţenii străini nu pot solicita reconstituirea dreptului de proprietate şi, mai mult decât atât, pentru jumătate din domeniu se plătiseră despăgubiri!

Şmecherii ungureşti pentru evitarea exproprierilor

Conform datelor consemnate în Statistica pădurilor, lucrare oficială editată de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, în anul 1924 masivul păduros din cursul superior al Mureşului avea la nivelul anului 1922 suprafaţa de 91.391 ha, din care 86.601 ha pădure. Peste 80 la sută din această suprafaţă era deţinută de mari proprietari şi de două societăţi comerciale pe acţiuni (Gudeameşterhaza, fondată de familia Banffy în 1918 pentru a eluda exproprierile şi Ardeleana, cu capital majoritar săsesc, moştenitoare a vechii societăţi comerciale pentru Industrie Forestieră din Reghinul Săsesc care, la rândul ei, era moştenitoarea Societăţii pentru Comerţul cu Plute din Reghin).

Restul de 20 la sută din masivul Retezat era deţinut de mici proprietari, comune şi composesorate.

Conform documentelor, 29.000 ha au fost expropriate prin legea de reformă agrară, 30.000 ha au intrat sub incidenţa Legii CASBI iar pentru 7.500 ha nu s-au formulat cereri. Astfel, în total 66.500 ha au intrat în proprietatea statului ca urmare a vacanţelor succesorale, exproprierii şi aplicării legilor de armistiţiu.

Din totalul de 71.500 ha, conform măsurătorilor cadastrale, numai circa 4.800 ha se pot considera a fi confiscate abuziv de regimul comunist. Această cifră este foarte apropiată de datele consemnate în documentele centralizatoare de aplicare a Decretului nr.83/1949 în care se consemnează cu confiscări de păduri Kemeny Ioan, cu 2.738 ha, şi Urmanczy Gizella, cu 280 ha.

Magistraţi ai Judecătoriei Reghin, slugile urmaşilor horthyştilor

Imediat după apariţia Legii nr.247/2005 la iniţiativa unor comitete ad-hoc s-a solicitat Judecătoriei Reghin, în baza art. 26 şi următoarele din Legea nr.1/2000 (aceste articole se referă la formele asociative de proprietate tradiţionale:

composesorate, obşti etc.), acordarea personalităţii juridice pentru două forme asociative de proprietate şi recunoaşterea calităţii de continuatoare în drepturi şi obligaţii a fostelor societăţi comerciale pe acţiuni Domeniul Silvic Gudeameşterhaza şi Societatea Anonimă pentru Silvicultură Ardeleana, în vederea recuperării terenurilor forestiere deţinute de acestea.

Prin încheierile nr.290/10.10.2005 şi 35/17.11.2005 pronunţate

în procedură necontencioasă, Judecătoria Reghin arată că cele două asociaţii constituite potrivit O.G. nr.26/2000, s-au organizat în forma iniţială, adică de societăţi comerciale şi, în consecinţă, pot solicita terenurile forestiere deţinute de acestea. Cu alte cuvinte, Judecătoria Reghin pune semnul egalităţii între asociaţii de tipul composesoratelor, obştilor etc., ca forme asociative de proprietate tradiţionale, şi societăţi comerciale care au ca obiect acte de comerţ.

În baza acestor încheieri, comitetele ad-hoc au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere deţinute de cele două societăţi comerciale intrate sub incidenţa Legii CASBI în virtutea legilor de armistiţiu. De asemenea, au fost depuse cereri de reconstituire a drepturilor de proprietate după autorii: Banffy Daniel; Banffy Laszlo (ca deţinători de pădure în nume propriu deşi, până în 1940, documentele oficiale nu consemnează deţinerea de proprietăţi forestiere în această calitate), Fraţii Elteto, Familia Farcaş, toţi aceştia intrând sub incidenţa Legii CASBI.

Judecătorii ignoră Legea CASBI

Comisia Judeţeană Mureş a invalidat aceste cereri dar, în toate cazurile, s-au făcut plângeri în instanţă aducându-se ca acte doveditoare a drepturilor de proprietate copii de pe înscrisurile de carte funciară. Plângerile au fost admise de instanţe, însă Comisia Judeţeană Mureş şi Direcţia Silvică Mureş au promovat căi de atac, dosarele aflându-se în diferite faze procesuale.

Pe rolul instanţelor care, în toate cazurile, ignoră Legea CASBI, se află următoarele solicitări: pentru Societatea Anonimă pe Acţiuni Domeniul Silvic Gudeamesterhaza (Familia Banffy), de către Asociaţia cu acelaşi nume, considerată a fi societatea comercială desfiinţată, intră sub incidenţa Legii CASBI, se solicită 24.115 hectare;pentru Societatea Anonimă pentru Silvicultură „Ardeleana”, de către asociaţia cu acelaşi nume considerată a fi societatea comercială, intră sub incindenţa Legii CASBI, se solicită 11.700 hectare;pentru Banffy Daniel, de către Bethlen Ana, intră sub incidenţa Legii CASBI, se solicită 9.324 hectare;pentru Banffy Laszlo, Banffy (ramura Ianoş) de către Banffy Eva Maria Rozalia, intră sub incidenţa Legii CASBI, se solicită 7.500 hectare;pentru Familia Farcaş, de către diverşi moştenitori, intră sub incidenţa Legii CASBI, se solicită 2.800 hectare;pentru Fraţii Elteto, de către diverşi moştenitori, intră sub incidenţa Legii CASBI, se solicită 11.400 hectare;pentru Kemeny Ioan, de către diverşi moştenitori, nu intră sub incidenţa Legii CASBI, se solicită 3.600 hectare;pentru reconstituiri drepturi de proprietate dup Legea NR.1/2000, de către aceiaşi solicitanţi de mai sus, cu excepţia celor două asociaţii, intră sub incidenţa Legii CASBI, se solicită 227 hectare.

În total, se solicită o suprafaţă de 73.306 hectare!

Din situaţia de mai sus, rezultă că suprafaţa revendicată depăşeşte cu peste 2.000 ha suprafaţa consemnată în documentele cadastrale din 1939 ca aparţinând marilor proprietari de terenuri forestiere din masivul păduros al Văii Mureşului Superior, înainte de aplicarea reformei agrare din 1921 în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. În afara suprafeţei de 73.306 ha solicitate în baza înscrisurilor de carte funciară, pe rolul instanţelor mai sunt şi alte solicitări despre care nu sunt încă deţinute date certe.

Reconstituirea de către instanţele judecătoreşti a drepturilor de proprietate asupra terenurilor revendicate ar însemna anularea reformei agrare şi a efectelor legilor de armistiţiu (cele mai mari suprafeţe de pădure sunt revendicate după Banffy Daniel, fost ministru al agriculturii în guvernul criminal horthyst din perioada ocupaţiei Ardealului de Nord şi ale cărui

proprietăţi au intrat sub incidenţa Legii CASBI). De asemenea, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate înseamnă şi a ignora despăgubirile uriaşe plătite de Statul Român atât pentru expropriere, cât şi ca despăgubiri de război!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.