06/05/2016
Deosebirea dintre erou și idol e din categoria contrastelor esențiale. Este deosebirea între credință și impostură, între sacrificiu generos și înălțare egoistă.
În lumea modernă, idoli ciopliți sunt, printre alţii, cei unşi de semenii lor cu mirul contrafăcut al cultului personalității. Laura Codruța Kovesi face parte dintre aceștia și de-aia nu îi pot da încrederea și susținerea mea. Ba, mai mult, urmând îndemnul apostolului Ioan, încerc să mă păzesc de dânsa și să avertizez și pe alții despre falsele domniei sale virtuți.
Sentimentul dreptății este ca o secreție endocrină pe care nu o poți controla. Îl primeşti în sânge doar în doza cu care ai fost proiectat. Cei mai mulți îl gustă homeopatic, în beneficiu strict privat, și sunt influențați de el după cum le fluctuează instinctul de conservare și glanda interesului personal. Justiția, pentru aceştia, este un fel de bodyguard de uz propriu care, ca să le asigure binele lor şi unui cerc de apropiaţi, e dezlegat, în rest, la toate relele din lume.
Există însă și excepţii. Lăsate speciei cu acest „hormon” în exces. Pentru care dreptatea şi nediscriminarea semenilor înseamnă cauze de apărat mai importante decât propriile interese, chiar decât propria viaţă. Martin Luther King, Nelson Mandela, Maica Tereza, ca să nu mai vorbesc de Iisus Hristos dat lumii printr-un alt fel de descendenţă, stau mărturie.
Pe lângă aceşti aleşi însă, dăruiţi cu har justiţiarist dar prea puţini, din păcate, pentru mulţimea de nedreptăţi ale lumii, societatea s-a văzut nevoită să-şi creeze propriul corp tehnic de intervenţie întru împărţirea dreptăţii pământeşti. Astfel au apărut meseriaşii în ale legii, formaţi pe bandă, precum inginerii ori profesorii ori contabilii, fără vreo selecţie de aptitudini ca la sportivi sau militari sau artişti. Nişte oameni ca toţi oamenii, cu bune şi cu rele, ce şi-au îndreptat paşii spre facultăţile de drept nu din impulsuri vocaţionale ci din calcule ori inerţii. Fără vreo glandă a adevărului şi corectitudinii ce nu-i lăsa să doarmă de strâmbele alcătuiri din jur şi fără vreo lepădare reală de tentaţia păcatului la rostirea jurămintelor profesionale.
Doamna Kovesi ne este prezentată ca un dar al providenţei, ca un bun de patrimoniu, ca o salvare mai mult decât naţională, globală. Ce Cloşca cu Puii de Aur, ce Cuminţenia Pământului? Aţi auzit să fi sărit vreo putere străină în preamărirea ori apărarea lor? Pentru doamna Kovesi a sărit. Ambasada SUA la Bucureşti doar că nu i-a turnat statuie. Doar că nu şi-a pus-o cariatidă la noul sediu din Băneasa.
De atâtea osanale s-a răsturnat şi ordinea în demnităţi. Preşedintele Johannis stă preaplecat şi o cădelniţează de dimineaţa până seara, cu laude lăbărţate, pe când mult tămâiata doamnă îl struneşte de sus în jos cu dosare pişcătoare, ca pe armăsar vizitiul de pe capră, cu biciul şi zăbala.
Puterile statului, egale prin definiţie, şi-au găsit la noi un staroste paraconstituţional: DNA. Care a decimat legislativul, a paralizat executivul şi, mai nou, se vrea canonizat, cu dispensă, încă din timpul vieţii.
Nu vedem la doamna Kovesi nici vocatie pentru adevăr, nici har de a-mpărţi dreptatea, nici echilibru de a sta, imparţială, între împricinaţi. Ba mai rău, le-a întors pe toate acestea de-a-ndoaselea.
În loc să fie echilibrată şi calmă este pătimaşă şi ameninţătoare (vezi cum a sărit să-l demaşte pe Daniel Morar pentru că a ţinut la sertar dosarele ANRP sau cum s-a stropşit la MRU că-i apără pe corupţii internaţionali. După ce tăcuse complice atâţia ani, brusc s-a inflamat atunci când a avut ceva de împărţit cu ei, când aceştia au călcat-o, într-un fel sau altul, pe interese).
În loc să fie corectă şi cu atitudine deontologică este dictatorială şi răzbunătoare (vezi cum i-a eliminat din sistem pe procurorii Iacobescu şi Ciurea pentru că au îndrăznit să încerce a-şi face meseria ca la carte şi cum a blocat dosarele la care aceştia lucrau (Mircea Băsescu – Bercea şi ALRO) deîndată ce urmele duceau către clanul Băsescu aflat sub protecţia ei extraordinară).
Exemple ar fi multe de abuzuri şi chiar de orori comise de Laura Kovesi şi instituţia pe care o conduce în numele luptei anticorupţie. Cine a vrut cu adevărat să afle adevărul şi să descifreze personajul nu mai are nevoie de demonstraţii suplimentare. Demonstraţia supremă ne răneşte vederea şi auzul în fiecare zi: în lumea „dreaptă” pe care doamna Kovesi o păstoreşte, Traian Băsescu zburdă liber şi ne dă lecţii de moralitate în vreme ce profesorul Mencinicopschi putrezeşte în puşcărie într-o formă de exterminare politică comparabilă ca ticăloşie a pretextului cu uciderea de către securitatea comunistă a lui Gheorghe Ursu.
„Cine se aseamănă se adună” funcţionează perfect în cazul construcţiei băsesciene a instituţiilor de forţă din România. Toţi cei unşi în funcţii grele de acesta au fost aleşi să fie din acelaşi aluat. Să nu se amăgească cineva că doamna Kovesi ar reprezenta excepţia de la regula stabilită de Bica sau Horia Georgescu. Dacă ar fi fost aşa, ar fi avut tot timpul din lume să o demonstreze până acum cu Blejnar, cu Blaga, cu Videanu şi, mai ales, cu Traian Băsescu.
Pentru că, în materie de justiţie românească contemporană, există o axiomă peste care nu se poate trece:
„Asta nu este dreptate, cu Băsescu-n libertate!”
Şi ar mai fi un mic amănunt de punctat pentru a umaniza, în sens invers evoluţionist, pe această doamnă intrată poate fără să-şi dea seama de pericole în atelierul cioplitorilor de idoli.
Oamenii sunt unici prin imperfecţiunile lor. Cei care încearcă să îi prezinte ca perfecţi îi mutilează răpindu-le un drept esenţial: dreptul la apărare onestă.
Doamna Kovesi ar trebui să ţină cu dinţii de statutul său de fiinţă imperfectă. Pentru asta însă ar avea nevoie de mai multă luciditate şi de mai puţină fascinaţie a puterii. Ar fi necesar să excludă din discursurile sale exprimările exagerate, de genul: „nu mă tem de nimic, nu am încălcat niciodată legea, nu am făcut nimic de care să-mi fie ruşine etc”. În primul rând că astfel de afirmaţii sunt, matematic, mincinoase. „100%” nu are materialitate. În al doilea rând că sunt mincinoase şi faptic. Doar dacă nu te crezi fructul unicului moment de romantism al Demiurgului (un omagiu pentru Lucian Blaga), ceea ce ar muta discuţia într-o rezervă de ospiciu.
Vedem în aceste zile la ce duce sindromul de idol fals: doamnei Kovesi îi este imposibil să se apere onest şi credibil de acuze ce au început să răsufle, cel mai probabil, din descoperirile Black Cube. Domnia sa, fiind distribuită în rolul perfecţiunii pe Pământ, a personajului mesianic în faţa căruie se prosternează şi Ambasada SUA şi Preşedintele Klaus Johannis şi Revista 22 şi Alina Mungiu Pippidi şi România Liberă şi Monica Macovei şi o pletoră de alţi isonari şi propagandişti bine înşurubaţi în scenariu, nu poate recunoaşte simplu că, într-adevăr, descoperirile făcute conţin anumite aspecte sensibile ce ar merita lămurite. În locul unui astfel de răspuns echilibrat, alege să trântească o minciună mare cât Casa Poporului, nădăjduind că lumea va uita şi că robinetul dezvăluirilor, din care acum a ţârâit doar o picătură, va fi strangulat la timp de „instalatorii” binomului.
Păi dacă doar dezvăluirea identităţii partenerului de viaţă al doamnei Kovesi a produs atâta vânzoleală şi derută, la ce ne putem aştepta pentru episodul următor al telenovelei cu spioni de la Mossad?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.