Pactul de stabilitate şi de creştere din 1997 (înlocuit din 2013 cu pactul bugetar din Tratatul pentru stabilitate, guvernanţă şi cooperare), semestrul european, “two pack”, “six pack”… Aşa arată noua arhitectură instituţională europeană, una pe care doar birocraţii de la Bruxelles o pot înţelege cu adevărat şi prin care s-a sperat că UE şi zona euro vor ieşi din criza economică şi vor trece pe creştere.
Toate pactele, regulamentele şi directivele de mai sus se bazează pe doctrina impusă de Berlin: disciplina bugetară şi fiscală şi iar disciplină bugetară, asezonată cu cât mai multă austeritate. În rest, ele merg pe regulile stabilite încă din anii ’90: statele din zona euro nu trebuie să aibă datorii publice mai mari de 60% din PIB şi un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB.
Nu este de mirare că efectele recente ale tuturor acestor reguli au fost aceleaşi ca şi cele din urmă cu 20 de ani: nimeni nu le respectă, începând cu marile forţe economice europene – Germania, Franta sau Olanda nu au respectat regula datoriei de sub 60% nici în perioadele de avânt economic.
Semestrul European (calendarul de integrare a bugetelor naţionale la nivel european, cu Comisia Europeană având dreptul de a respinge bugetul unui stat) a fost practic dat uitării doar pentru că Franţa a dorit să investească mai mult în noile proiecte ale Comisiei şi nu a mai reusit astfel sa respecte rigorile Berlinului. Reacţia statelor membre a fost nulă. Consiliul European din urma cu aproape două săptâmani nu a luat decât o poziţie palidă în acest sens.
Preşedintele Parlamentului Europeam, socialistul german Martin Schulz este nemulţumit. “Ne-am dat seama în cazul Greciei că ce se întâmplă într-un stat membru poate afecta şi ţara ta. Nu putem considera că economiile noastre sunt nişte cutii negre perfect separate – ele sunt interdependente”, spune el.
“Doar 9% din recomandările trimise statelor au fost implementate în 2013 – doar 9%!”, spune Schulz. Preşedintele PE consideră că parlamentele naţionale şi cel european au dat dovadă de voinţă, însă prerogativele lor sunt foarte limitate. Motivul pentru care guvernanţa economica europeană nu funcţionează este lipsa de voinţă a guvernelor naţionale, adica tocmai cele care au negociat în spatele uşilor închise, fără un minim control democratic, noua structură legislativă alambicată.
La finalul anului trecut, birocraţii din Comisia Europeana au stabilit că 16 din cele 28 de state membre înregistrează dezechilibre macroeconomice. Cele mai grave situaţii sunt în Franta, Bulgaria, Italia. Şi România a intrat, direct, pe cel mai inalt nivel al dezechilibrelor (nivelul 5), la finalul anului trecut. Semnale de alarmă au fost trimise şi Sloveniei, Croaţiei, Slovaciei, dar şi Germaniei (pentru că nu sporeşte eficienta sistemului fiscal şi pentru că nu reduce taxele ţi contribuţiile sociale).
Liderii europeni abia dacă au acordat atenţie acestor semnale de alarmă lansate de Comisie tocmai pe baza legislaţiei negociate de şi impuse de ei înşişi în fiecare stat membru. Nici măcar în Parlamentul European aceste probleme nu mai atrag atenţia. Europa se concentrează acum pe crearea unei Uniuni Energetice, pe sancţiunile împotriva Rusiei şi pe problemele Greciei – rezolvate însă tot prin negocieri în spatele uşilor închise, nicidecum, prin aplicarea noii legislaţii stufoase.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.