Din „Pas cu pas” a rămas numai… „Pas!”

Bănuiala că cetăţeanul Klaus Iohannis nu este, nici pe departe, omul providenţial, aşa cum s-a crezut ori sperat, capabil să sape la rădăcina răului şi să taie, la nevoie, în carne vie, acolo unde consecinţele lui îmbracă aspectul cangrenei tragice şi-a suferinţei luînd proporţii de masă, se confirmă.

Într-o conferinţă de presă improvizată în dorul lelii, aşa, printre altele şi tratînd subiectul Hexi Pharma ca şi cînd ar fi vorbit despre gropile din asfalt, Klaus Iohannis nu găseşte altceva mai bun, mai substanţial de făcut, decît să pună peste gravitatea faptelor ucigaşe, cu o mînă moale, moartă, o batistă îmbibată în cloroform, crezînd că doar, doar, ne va adormi suspiciunile şi că întregii afaceri îi va pune surdină. Atitudinea sa, în contextul în care evenimentele şi, mai ales, dedesubturile lor aduc atingere siguranţei naţionale, este nu doar scandaloasă, ca afacerea însăşi, dar şi iresponsabilă. În locul unei intervenţii ferme, urmată de demiteri şi arestări pe bandă rulantă ca rezultat al unor ample şi serioase ”săpături” investigatorii, efectuate în profunzimea şi-n ocultismul fenomenului, Iohannis preferă bîlba şi o apă de ploaie în plus, menite să adîncească şi să confirme suspiciunile că o afacere de amploarea celei dezvoltate de Hexi Pharma, întinsă pe durata a două decenii şi lăsînd în urma ei lacrimi şi morţi, nu se putea derula fără a avea protecţia, cel puţin, a unui stăpîn din umbră.

La fel ca în jocul de poker, Klaus Iohannis este jucătorul care arată că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul şi că renunţă să participe la el sau, şi mai rău, mimează participarea efectivă, eşuînd într-o păguboasă şi supărătoare figuraţie de observator, invocînd, cu cinism, ghinionul. Oricîte cărţi cîştigătoare ar avea în mînă, iar funcţia l-ar îndreptăţi să pluseze şi să facă jocurile şi regulile, Iohannis dă cu azvîrlitea cu ele, uzează mereu de interjecţia ”pas!”, se derobează de acţiuni şi răspunderi trecînd atitudinea sa de necombatant în contul dezamăgirii şi frustrărilor unei ţări întregi.

Emil Constantinescu, exercitîndu-şi (onorabil!) funcţia de preşedinte în vremuri de mari frămîntări economice şi sociale interne şi de şi mai mari mişcări conflictuale din vecinătatea noastră, a recunoscut la sfîrşitul mandatului că a fost învins de serviciile secrete cărora, este de presupus, n-a vrut să le facă jocurile, chiar cu riscul de a deveni o victimă a acestora aşa cum s-a şi întîmplat. Dimpotrivă, fără să fie nevoie să recunoască vreodată, fiind deajuns numai faptul că nici nu încearcă să salveze, măcar, aparenţele, se vede de la o poştă că Iohannis este omul acestora, înglodat în datorii, unele vizibile, altele doar presupuse, pentru a satisface, peste capul şi voinţa electoratului, nevoile, bunăstarea şi obiectivele unei puteri subterane, nu contează cu cît de mari preţuri. A acelor servicii secrete de astăzi, rămase fără hăţuri şi frîu, gata să-şi abandoneze discreţia, măsura, onoarea şi îndatoririle, imixtionate în decizii şi iniţiative, subordonîndu-şi instituţii şi oameni, cu vieţile lor cu tot, pervertind ori afectînd caractere şi destine, ca o adevărată supraputere în stat.

Devine tot mai clar faptul că atît primarul Iohannis, cît şi preşedintele Iohannis de-acum a fost şi este manechinul, marioneta serviciilor din vitrina aseptică şi ornată frumos, mutat la un semn, la un ordin, din vitrina de provincie, prea strîmtă, într-o vitrină centrală pentru cauze, mize şi interese mai mari.

Degeaba cheltuieşte statul uriaşe resurse umane şi băneşti cu prilejul organizării alegerilor, degeaba ne lăsăm pradă iluziilor, investind speranţă şi consumînd patimi şi energii, dacă rezultatul acestora este încarnarea nepăsării, a sictirului cotrocenist, a dezinteresului pentru soarta comunităţii numite naţiune şi-a bătăii de joc purtînd însemnele treselor şi epoleţilor!

Din necesitatea redobîndirii minţii de pe urmă, de la Crin Antonescu, cel care l-a introdus pe Iohannis în aşa-zisa ”politică mare” pentru a ne arăta cît de jos poate s-o coboare şi cît de mică e în stare s-o facă, pînă la ultimul cetăţean al diasporei, ajuns la urne după bătălii cu vitregia vremii şi cu scutierii organelor de ordine, pe tot cuprinsul Europei, e timpul să recunoaştem că, da, toţi cei care am pariat pe holograma unui roib dovedit a fi o costelivă mîrţoagă am căzut în plasa unei ample şi profesioniste campanii manipulatorii, demnă de o cauză mai bună!

Abia modificarea Constituţiei, în sensul legiferării unei republici parlamentare, ar mai putea să schimbe, cumva, amărăciunea percepţiei publice asupra staturii prezidenţiale, a obligaţiilor şi aşteptărilor, pentru a nu mai trăi, pe viitor, pe pielea, deja, tăbăcită, de electori înşelaţi, nici ”ţeapa” Băsescu, nici ”prăpastia”, ”ghinionul” Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vistea 111 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.