Dinamo în „10” surclasează Rapidul în Giuleşti

Din minutul 6 Dinamo a jucat în inferioritate numerică. Rapid a avut în teren jucători de nivelul ligii a III-a. Galeria Rapidului a taxat participarea suporterilor lui Dinamo la lansarea lui Victor Ponta. S-a cerut demisia antrenorului şi plecarea patronului din Giuleşti.

Dinamo în inferioritate a avut posesie superioară

Dinamo a învins clar, cu 3-0 în Grand, pe stadionul „Valentin Stănescu”, obţinând cea de a 21-a victorie în meciurile considerate în deplasare cu Rapid (în anii ’50 – ’70 multe meciuri s-au desfăşurat pe „Republicii” şi „23 August” – n.a.). Victoria oaspeţilor nu s-a datorat practicării unui joc de excepţie, ci prestaţiei catastrofale a gazdelor. Cu un jucător în minus chiar din minutul 6 (Nedelcearu a primit „roşu” direct în urma unei intrări brutale), Dinamo s-a impus fără probleme pentru că pur şi simplu nu a avut adversar. O echipă mai slabă – jucători cu mult sub nivelul primei ligi – ca acum nu ţinem minte să fi avut Rapidul în cei 91 de ani de existenţă. Să ai un om în plus şi să nu ai o posesie superioară (52% Dinamo – 48% Rapid), să tragi mai puţine şuturi spre şi la poartă (2-6 şuturi pe spaţiul porţii, 6-9 spre poartă) este inadmisibil. Cei de la Rapid au avut 4 situaţii bune de gol (cu excepţia lui Cordoş – cel mai bun de pe teren, apărarea lui Dinamo a fost modestă) dar nu au înscris pentru simplul motiv că au avut jucători rudimentari care nu au ştiut cum să „manevreze” mingea. Şi tactica gazdelor a fost una catastrofală: în loc să facă un joc de aşteptare, să lase adversarul să se descopere în apărare şi să-şi încerce şansa pe contraatac, Rapidul, repetăm, cu jucători rudimentari, a preferat să joace mult în faţă, deşi au fost deficitari la construcţie. O dovadă că evoluţiei submediocre o constituie şi modul în care giuleştenii au primit cele trei goluri: la primul, fundaşul Cordoş a scăpat lejer din marcaj la un corner şi a înscris nestingherit cu capul din 6 metri; la al doilea apărarea a fost surprinsă complet descoperită de un contraatac în doi (există o suspiciune de offside în momentul în care Alexe, autorul golului a primit mingea); în sfârşit, când mai erau câteva secunde de joc, Mera l-a împins complet aiurea pe Grecu în careu, deşi dinamovistul era în unghi închis şi ieşea cu mingea în out, provocând un penalty care a fost transformat de Bărboianu.

„Aveţi PSD în ADN”

În tribune, „meciul” a fost câştigat de suporterii Rapidului. Nici ei nu au avut adversar, pentru că Dinamo a refuzat cota de 200 de bilete alocată. Conform unui protocol (destul de ciudat după părerea noastră) încheiat cu Jandarmeria, s-au pus în vânzare doar 4.000 de bilete. În acest fel, cota de 5% obligatorie pentru suporterii oaspeţi a fost de 200 de locuri. Chiar şi fără adversari în tribună, galeria Rapidului a avut două mesaje pentru omologii lor din „Ştefan cel Mare”: „Aveţi PSD în ADN!” şi Am vrut să vă facem mesaje, dar staţi cu ochii pe sondaje!”. Aceste mesaje au avut drept punct de plecare faptul că în urmă cu o săptămânp. 5.000 de suporteri ai lui Dinamo au participat la lansarea candidaturii lui Victor Ponta, unde au dat mereu tonul la aplauze şi la scandări.
În acelaşi timp, suporterii gazdelor s-au răfuit cu propria conducere: cei de la tribuna a II-a şi de la peluză au cerut aproape non-stop demisia antrenorului Ionel Ganea, iar cei de la tribuna zero, i-au cerut lui Valeri Moraru, patronul echipei, să plece din Giuleşti.

Stadion: Valentin Stănescu
Spectatori: 4.000
Arbitru: Alexandru Tudor (Bucureşti)
Asistenţi: Bogdan Gheorghe (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj)
Al patrulea oficial: Iulian Dima (Bucureşti)

Au înscris: 0-1 (min.38-Cordoş), 0-2 (min.83-Alexe), 0-3 (min.93+3-Bărboianu, pen.)
Cartonaş roşu: Nedelcearu (Dinamo – min.6)
Cartonaşe galbene: Balint, Tinc, Mera, Mendy, Săndulescu, Buş – Cordoş, Rotariu, Fai Boubacar.

Rapid Bucureşti: Drăghia – Tinc, Mera, Al. Iacob, Mendy – V. Negru (min.65-Săndulescu), Fl. Călin – Cojocnean (min.79-Martin), Al. Coman, Buş – V. Balint (min.58-Milinceanu). Antrenor: Ionel Ganea
Dinamo Bucureşti: Marc – Fai, Nedelcearu, Cordoş, S. Filip – Bărboianu, Boubacar – D. Rotariu (min.73-Gavrilă), C. Matei (min.82-Grecu), V. Lazăr – Bilinski (min.57-Alexe). Antrenor: Flavius Stoican

„Din cele două echipe a rămas doar numele”

Cu două zile înainte de meci, fostul internaţional Dănuţ Lupu (el a jucat atât la Dinamo cât şi la Rapid) a făcut o declaraţie pe cât de dureroasă, pe atât de corectă: „Rapid-Dinamo nu mai este un derby. Din cele două echipe a rămas doar numele”. Într-adevăr. Rapid este la ora actuală la nivelul unei echipe de „C”, iar Dinamo la nivelul unei echipe de „B”. Atenţie, ne referim la nivelul valoric de astăzi a eşaloanelor II şi III, nu la nivelul de până acum 25-30 de ani. Şi Mourinho dacă ar veni în Giuleşti, cu efectivul de jucători pe care îl are la dispoziţie, nu ar avea rezultate; dincolo, la Dinamo, doar calitatea mediocră a Ligii 1 îi permite să se afle în prima jumătate a clasamentului. „Avocaţii” ambelor grupări vor susţine că sunt foarte mulţi jucători tineri, speranţe etc. Este adevărat. Dar nu trebuie uitat că un Dinu şi Dumitrache la Dinamo, sau un „Liţă” Dumitru la Rapid, au intrat tot de „foarte tineri” în echipă, dar diferenţa dntre cei trei la 19 ani şi tinerii promovaţi acum este de zeci de mii de ani lumină. În favoarea celor trei.
Pentru nostalgici, prezentăm una dintre cele mai valoroase formule de echipă din istoria celor două cluburi, cea din anul 1968, când Rapid şi Dinamo au jucat şi o finală de cupă memorabilă:
Rapid: Răducanu – Lupescu, Motroc, Dan Coe, Greavu – Dumitru (Dinu), Jamaischi – Năsturescu, Dumitriu II (Neagu), Ion Ionescu, Codreanu
Dinamo: Datcu – Popa, Nunweiler III (Boc), Dinu, Ştefan – Ghergheli, Stoenescu – Pârcălab, Naghi, Dumitrache, Haidu (Lucescu).

Rezultatele de vineri şi sâmbătă

FC Botoşani – FC Braşov 0-0
Gaz Metan Mediaş – Ceahlăul Piatra Neamţ 2-2 (1-2)
0-1 (min.20-Dumitraş), 0-2 (min.38.Margină), 1-2 (min.45-Tahar), 2-2 (min.84-Roman)
CSMS Iaşi – Concordia Chiajna 1-2 (1-2)
1-0 (min.20-Creţu), 1-1 (min.27-Pena), 1-2 (min.36-Welington)

Se joacă duminică
CSU Craiova – ASA Tg.Mureş
Viitorul Voluntari – Petrolul Ploieşti
Steaua Bucureşti – Astra Giurgiu

Se joacă luni
Pandurii Tg.Jiu – Oţelul Galaţi
CFR Cluj – Universitatea Cluj

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.