Dîncu zice cum s-ar descurca România după un cutremur

România este pregătită în prezent să facă faţă efectelor unui seism, a declarat într-un interviu la RFI vicepremierul Vasile Dîncu. Potrivit acestuia, România stă mai bine acum decât la cutremurul din 1977, din punct de vedere al organizării.

„România este pregătită în acest moment pentru a face faţă efectelor unui cutremur. Dincolo de asta, sigur că pregătirea populaţiei, pregătirea pentru protecţie civilă în asemenea situaţii de catastrofă naturală este un proces continuu, un proces care înseamnă o continuă pregătire a populaţiei, o continuă pregătire a specialiştilor şi evident, o continuă pregătire a dotării. În plus, ceea ce trebuie făcut continuu este să comunici cu populaţia, să construieşti în continuare echipe, voluntari, or din acest punct de vedere eu cred că România este într-o fază foarte bună. Am comparat cu ceea ce s-a întâmplat în 1977 din perspectiva organizării şi aş putea să spun că nici nu se poate face de fapt o comparaţie, în acest moment avem foarte multe mecanisme de protecţie, avem un sistem naţional de răspuns la situaţii de urgenţă şi suntem pe o cale bună”, a declarat acesta.

Acesta a mai precizat că există o reţea de voluntari, gata să intervină în caz de seism, conform unor planuri de mobilizare. „Ca să luăm numai numărul de voluntari pe care-i avem în acest moment, avem în toată ţara 3.150 de servicii de voluntariat, peste 100 de mii de oameni pregătiţi pentru asta, care ştiu în orice moment, conform unor planuri de mobilizare, unde să se prezinte, 848 de autospeciale, 4.140 de motopompe şi alte lucruri pregătite. Deci în acest moment, avem o situaţie destul de bună din punctul acesta de vedere”, a spus vicepremierul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.