Directorul ANM: Ne așteptăm la câteva viscole mai mari

Premierul Dacian Cioloş a convocat vineri, la Ministerul de Interne, Comandamentul de iarnă, la ședință participând și președintele Agenției Naționale pentru Meteorologie, Ion Sandu.

„Pot să spun că, din ce știm până acum, pe următoarele trei luni nu va fi o iarnă foarte grea, nu va fi ca în 2012, cu trei săptămâni cu temperaturi sub -15 grade. Nu sunt atâtea indicii care să spună că va fi o perioadă îndelungată cu temperaturi extreme.

Ne așteptăm la cel puțin două viscole mai mari în ianuarie, poate și în decembrie și în februarie. Temperaturile în sud sunt mai mari, de aceea vom avea inundații și precipitații”, a spus președintele ANM.

Ion Sandu a avertizat în legătură cu pericolul din trafic în zilele următoare, din cauza poleiului care va acoperi majoritatea șoselelor din România.

„În această noapte, în Prahova, Argeș și Buzău ar putea fi extis un cod portocaliu de precipitații. Până acum, ninsorile de la munte s-au extins în toată Moldova. Într-o mare parte a țării va fi polei generalizat. Acesta poate provoca accidente numeroase în trafic.

Situația se va îmbunătăți la sfârșitul săptămânii, de duminică încolo fiind o saptămână fără extreme meteo. Pe 7 decembrie, va veni iar frigul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.