Dirijori şi solişti din elita internaţională

Între 20 şi 27 septembrie, Festivalul RadiRo a transformat Sala Radio din Bucureşti în centrul de greutate al actualităţii muzicale europene!

5 orchestre radio, 8 concerte în 8 zile de festival, peste 8.000 de spectatori, 15 solişti şi dirijori invitaţi, 9 lucrări de Richard Strauss interpretate pe durata Festivalului: acesta este, la final, palmaresul ediţiei a II-a a singurului festival internaţional al orchestrelor radio din Europa – RadiRo, produs și organizat de Radio România, care şi-a închis porţile sâmbătă, 27 septembrie, la Sala Radio!

În concertul de închidere al Festivalului, sâmbătă, 27 septembrie, publicul a avut bucuria de a asculta live la Bucureşti cea mai importantă orchestră franceză şi orchestra numărul 1 a radiodifuziunii franceze: Orchestre National de France, sub bagheta unui dirijor care şi-a legat numele de relansarea legendarului Teatru Balşoi din Moscova: Vassily Sinaisky. Într-un oraş de anvergura culturală a Parisului, Orchestre National de France este cel mai important ansamblu simfonic, iar istoria şi diversitatea repertoriului o recomandă printre cele mai prestigioase ansambluri simfonice europene. Sergiu Celibidache a fost, între 1973 şi 1975, primul dirijor invitat al orchestrei, urmat de Lorin Maazel sau Kurt Masur, pentru a menţiona doar câteva nume.

Dirijorul Vassily Sinaisky şi violonistul Vadim Gluzman

La Bucureşti, orchestra a cântat sub bagheta dirijorului Vassily Sinaisky, dirijor emerit al BBC Philharmonic, care a condus, din 2010, orchestra Teatrului Balşoi din Moscova, reuşind performanţa unei relansări spectaculoase după o pauză de 5 ani pentru lucrări de restaurare. Solistul ultimei seri RadiRo 2014 a fost violonistul Vadim Gluzman, un muzician cu o carieră în ascensiune rapidă în SUA şi Europa, despre a cărui viziune interpretativă critica muzicală internaţională afirmă că „readuce la viaţă tradiţia violonistică a secolelor XIX şi XX”.

Un adevărat spectacol muzical de virtuozitate şi emoţie artistică au oferit Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului american Case Scaglione, şi violonistul Alexandru Tomescu, în penultima seară a festivalului, vineri, 26 septembrie, într-un program care a cucerit publicul în totalitate: Debussy, Strauss & Brahms.

Organizat de Radio România, Festivalul RadiRo a adus la Bucureşti, timp de o săptămână, ansambluri simfonice radio de maximă referinţă din Europa, a căror evoluţie se confundă cu istoria radiofoniei europene: Orchestra Simfonică Radio din Finlanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart, Orchestre National de France şi, gazda evenimentului, Orchestra Naţională Radio. Toate concertele au fost transmise în direct de posturile Radio România Cultural şi Radio România Muzical, iar concertul de deschidere a fost difuzat în direct de Radiodifuziunea finlandeză şi de Televiziunea Română.

Orchestra Simfonica Radio din Stuttgart

Fiecare seară a Festivalului a adus în faţa publicului dirijori şi solişti din elita muzicală internaţională: Joshua Weilerstein (dirijor asistent al Filarmonicii din New York), Cristian Mandeal (director de onoare al RadiRo 2014), Tiberiu Soare (dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio), Ondrej Lenárd (dirijor – şef al Orchestrei Simfonice Radio din Praga), Stéphane Denève (dirijor – şef al Orchestrei Simfonice Radio din Stuttgart), Case Scaglione (dirijor asociat al New York Philharmonic) şi Vassily Sinaisky (dirijor emerit al BBC Philharmonic).

Dirijorul Joshua Weilerstein

Serile RadiRo 2014 i-au avut ca protagonişti pe pianiştii Jonathan Biss (multipremiat pentru performanţele sale muzicale, a lucrat cu dirijori ca Daniel Barenboim, Lorin Maazel sau Antonio Pappano), Jan Simon (solist şi director al Orchestrei Simfonice Radio din Praga) şi Horia Mihail (unul dintre cei mai bine cotaţi pianişti români contemporani, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio), soprana Katarina Jovanović (cunoscută publicului pentru apariţiile sale regulate în concerte şi spectacole difuzate de postul de televiziune MEZZO) şi mezzosoprana Ruxandra Donose (care a lansat la RadiRo primul său album produs integral în România, la Editura Casa Radio), violoniştii Alexandru Tomescu (solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, protagonist, cu celebra sa vioară Stradivarius Elder Voicu din 1702, al Turneului Stradivarius), Nikolaj Znaider (un muzician foarte apreciat pentru flexibilitatea şi diversitatea abordărilor sale muzicale, cântă pe o vioară Guarneri care a aparţinut celebrului Fritz Kreisler) şi Vadim Gluzman (cântă pe o vioară Stradivarius Leopold Auer din 1690).

Soprana Katarina Jovanovic

Cristian Mandeal,Director de Onoare al Festivalului RadiRo

Directorul de Onoare al RadiRo 2014 a fost dirijorul Cristian Mandeal, a cărui prezenţă şi patronaj spiritual au conferit un plus inegalabil de valoare şi prestigiu festivalului. Cu peste 1.000 de concerte dirijate în 35 de ţări de pe 4 continente, Cristian Mandeal a condus la ediţia din acest an a RadiRo concertul Orchestrei Naţionale Radio, care a fost deschis cu o interpretare de extraordinară fineţe şi sensibilitate muzicală a Rapsodiei Române nr. 2 de George Enescu.

9 lucrări de Richard Strauss s-au aflat în prim-planul programului Festivalului, care a celebrat la această ediţie aniversarea a 150 de ani de la naşterea marelui compozitor german. RadiRo 2014 a propus, pe durata celor 8 zile de festival, un parcurs al celor mai reprezentative repere ale creaţiei componistice straussiene.

Concertele Festivalului RadiRo au fost preluate şi retransmise pe platformele comune de schimburi de programe ale partenerilor Radio România din EBU (European Broadcasting Union) şi ABU (Asia – Pacific European Union), cu un public potenţial însumat de miliarde de ascultători.

Partenerii şi invitaţii Festivalului, mesaje despre RadiRo 2014:

Cristian Mandeal, Director de onoare al Festivalului RadiRo, aprecia:

„Aflat la a doua sa ediţie, Festivalul RadiRo şi-a cucerit cu o extraordinară repeziciune o binemeritată reputaţie în peisajul cultural autohton. Este vorba, neîndoios, despre un eveniment muzical major, fără precedent în peisajul atât de colorat al festivalurilor de profil din lume, desfăşurat – iată! – ritmic, odată la doi ani. La fel de salutar este şi aspectul internaţional al evenimentului, ce reuneşte de la o ediţie la alta orchestre radio europene de o foarte bună reputaţie, având acelaşi profil specific şi aceeaşi destinaţie educativă şi promoţională. Salut din inimă această splendidă iniţiativă a Radio România şi îi doresc Festivalului RadiRo o viaţă nesfârşită şi bogată în evenimente!”

„Noi prieteni dragi, organizatori ai Festivalului RadiRo, vă mulţumesc de 1.000 de ori pentru primirea voastră extraordinară şi pentru acest fabulos Festival! A fost o enormă bucurie pentru mine să dirijez la Bucureşti în cadrul unui festival atât de prestigios şi de bine organizat. Vă felicit! Toţi membrii Orchestrei Simfonice Radio din Stuttgart au fost încântaţi de RadiRo. Vă mulţumesc şi vă doresc mult succes la ediţia viitoare a Festivalului!”, mărturisea Stéphane Denève, Dirijor – şef al Orchestrei Simfonice Radio dinStuttgart

Iar Jan Simon, pianist, director al ansamblurilor, festivalurilor şi concursurilor derulate de Radiodifuziunea din Cehia, se destăinuia:

„Sunt de părere că organizarea acestui festival este o idee superbă. Am încercat să facem ceva asemănător în Praga în urmă cu 5 ani cu Festivalul Radio Autumn. Am avut atunci invitate Orchestrele Simfonice Radio din Leipzig, Hilversum şi Budapesta. Nu am putut obţine o sponsorizare pentru cea de-a doua ediţie. Mă bucur că Radio România a continuat această idee şi mai ales la acest nivel; vor concerta, în ediţia a doua a Festivalului Internaţional RadiRo, Orchestra Naţională a Franţei, Vassily Sinaisky sau Nikolaj Znaider. Aţi reuşit să organizaţi un festival excepţional”.

„Salut toţi muzicienii de excepţie prezenţi la ediţia 2014 a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio- RadiRO! Instrumentişti, dirijori şi solişti de calibru internaţional ne încântă zilele acestea cu arta lor minunată şi transformă pentru o săptămână Bucureştiul în capitala europeană a muzicii clasice. Sunt mândru ca Radio România organizează un eveniment cultural de o asemenea ţinută europeană. Felicitări!”, mărturisea Victor Ponta, Prim-ministru al României.

Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General Radio România, afirma:

„Din 20 septembrie, pentru o săptămână, Bucureştiul a devenit capitala europeană a muzicii clasice la Festivalul RadiRo. Radio România şi-a reafirmat astfel profilul său unic în Europa, ca organizator a două proiecte extraordinare pe care le susţine, le finanţează şi le promovează: unul este Festivalul RadiRo, singurul eveniment muzical dedicat în exclusivitate orchestrelor radio, iar celălalt este Târgul Internaţional GAUDEAMUS. A fost o mare bucurie să vă putem oferi concerte la o performanţă atât de ridicată, absolut comparabilă cu ceea ce se întâmplă în marile săli de concerte din lume. Aş dori să mulţumesc artiştilor de excepţie care au urcat, mulţi dintre ei în premieră, pe scena Sălii Radio, orchestrelor, publicului şi ascultătorilor noştri. Vă dăm întâlnire la ediţia a III-a a Festivalului RadiRo, în 2016!”.

Markus Lause, Director, Enterprise Business Unit, Vodafone Romania:

„Suntem onoraţi să susţinem acest festival unic în Europa, încă de la prima sa ediţie, din 2012. Mai mult, ceea ce ne bucură astăzi este să vedem că Festivalul RadiRo începe să devină un reper pe harta muzicală a României şi a Europei, de la o ediţie la alta.”

Anca Oreviceanu, Director de comunicare Renault România:

„Am fost alături de RadiRo în 2012 şi continuăm să fim partenerii Festivalului şi la această ediţie. Suntem mândri şi onoraţi că maşinileDacia au transportat din nou numele mari ale muzicii clasice spre sala de concerte”.

La rândul său, Oltea Şerban – Pârâu, Director al Centrului Cultural Media Radio România, Director artistic al Festivalului, remarca:

„Acest festival este o demonstraţie a faptului că ştim să fim împreună. La nivel european şi nu numai, trebuie să conştientizăm că radioul public rămâne o forţă importantă de propagare si conservare a valorilor culturale. Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio, RadiRo, a adus împreună orchestre din spaţii culturale diferite, cu dirijori şi solişti veniţi din întreaga lume, care, însă, au transmis prin intermediul muzicii acelaşi mesaj. Si anume faptul că păstrarea identităţii culturale reprezintă o misiune publică de cea mai mare importanţă, fără de care nu putem privi spre viitor cu încredere.”

Evenimentul s-a desfăşurat sub patronajul Guvernului României.

Mezzosoprana Ruxandra Donose a lansat albumul „Romance”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.