DNA a dorit interceptarea și filarea lui Oprescu în Viena

Procurorii DNA au cerut la Viena interceptarea și filarea lui Sorin Oprescu timp de trei săptămâni, dar autoritățile austriece au respins această cerere, invocând legislația dar și faptul că DNA a pus la dispoziție prea puține detalii despre această procedură.

Anchetatorii DNA au solicitat Procuraturii Centrale pentru urmărirea faptelor penale economice și a corupției din Austria interceptarea, dar și filarea lui Sorin Oprescu în această vară, scrie B1.ro, citează Mediafax. În același timp, DNA a cerut interceptarea și filarea a încă două persoane care se aflau cu Oprescu la Viena, a șefului Direcției Cimire, Cornel Popa, dar și a șoferului edilului, Cristian Stanca.

Serviciul Federal de Prevenire și Combatere a Corupției nu a putut executa această cerere și din cauza faptului că ”persoanele ţintă nu s-au aflat în Austria respectiv nu au putut fi constatate activităţi coresunzătoare ale persoanelor”, dar și din cauza faptului că persoanele cercetate au mai limite de pedeapsă sub 10 ani, iar Codul de procedură austriac filează persoane cu pedepse de peste 10 ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.