ULTIMA ORA
Previous Pause Next
 
Home » Ultima ora » DNA a trimis în judecată primarii a două comune şi un viceprimar, pentru fals în documente

DNA a trimis în judecată primarii a două comune şi un viceprimar, pentru fals în documente

03 Noi 2009 | 0 comentarii | 413 vizualizari
Rating:
3 voturi
Marime text a A  Trimite pe email   Comenteaza
 
 
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a primarului şi viceprimarului comunei Ludoş, judeţul Sibiu, şi a primarului comunei Marpod, judeţul Sibiu, pentru fals în documente, potrivit unui comunicat al DNA remis marţi Agenţiei NewsIn.

Astfel, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Alba Iulia l-au trimis în judecată pe viceprimarul comunei Ludoş, Ilie Pleşa, pentru fals intelectual şi prezentare de documente false, primind pe nedrept sume de bani din bugetul Comunităţilor Europene, cărora le-au schimbat destinaţia, se arată într-un comunicat DNA remis, marţi, NewsIn.

În acelaşi dosar a fost deferit instanţei Ilie Berghezan, primar al comunei Ludoş, acuzat de complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de sume de bani din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor şi fals intelectual.

Procurorii susţin că în mai 2007, pentru a obţine pe nedrept o subvenţie comunitară din Fondul European Garantat în Agricultură (F.E.G.A.), Ilie Pleşa a făcut o cerere la APIA, în care apăreau menţiuni nereale. La cerere Pleşa a ataşat un contract de închiriere întocmit în fals. Contractul a fost încheiat între Ilie Berghezan, în calitate de reprezentant legal al Primăriei Ludoş, şi Ilie Pleşa, în calitate de chiriaş şi a avut ca obiect ”închirierea în vederea întreţinerii şi administrării unei suprafeţe de 399,70 ha păşune aflată în proprietatea Consiliului Local al Comunei Ludoş, jud. Sibiu.”

În realitate, o parte din „păşunea” închiriată vizează suprafeţe de teren pe care există imobile aparţinând unor alte persoane fizice, situate în intravilanul comunei Ludoş, arată procurorii în rechizitoriul de trimitere în judecată. În acest mod, Ilie Pleşa ar fi obţinut pe nedrept 56.410,08 de lei, reprezentând subvenţie comunitară FEGA.

Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale – A.P.I.A., Centrul Judeţean Sibiu s-a constituit parte civilă cu suma de 56.410,08 lei. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile aparţinând celor doi inculpaţi.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sibiu.

Un alt primar sibian, Sebastian Toader Dotcoş, din comuna Marpod, a fost trimis în judecată de DNA pentru două infracţiuni de folosire sau prezentare de documente false, care au avut rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, două infracţiuni de schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei sumelor de bani obţinute din bugetul general al Comunităţilor, ambele în forma complicităţii şi două infracţiuni de fals intelectual.

Alături de primarul Sebastian Toader Dotcoş au mai fost trimişi în judecată Alexandru Galea şi Simion Giurgiu, acuzaţi de folosire de documente false pentru obţinerea pe nedrept a fondurilor de la Comunitatea Europeană şi pentru schimbarea destinaţiei sumelor de bani obţinute de la aceasta, plus complicitate la fals intelectual.

În acelaşi dosar a fost deferit instanţei şi un agent agricol angajat al comunei Marpod, Sandu Marius Voicu.



Potrivit rechizitoriului, în 2007, primarul comunei Marpod i-a determinat pe Alexandru Galea Alexandru şi Simion Giurgiu(crescători de animale din aceeaşi comună) să facă o cerere pentru obţinerea unei subvenţii nelegale la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) Sibiu.

Pentru această cerere, spun procurorii, cei doi au prezentat două contracte de închiriere fictive din care rezultă nereal că aceştia utilizează suprafaţa totală de 78 hectare de păşune pe raza comunei Marpod.
Contractele au fost redactate de primarul Dotcoş cu ajutorul agentului agricol al Primăriei Marpod şi au fost semnate de primar şi de cei doi crescători de animale.
Astfel, cei doi au obţinut pe nedrept 13.204,8 lei reprezentând subvenţie comunitară F.E.G.A. aferentă anului 2007. ”Inculpaţii Galea Alexandru şi Giurgiu Simion au remis banii astfel încasaţi lui Dotcoş Sebastian Toader care, la rândul său, i-a distribuit altor persoane care nu beneficiaseră de o astfel de subvenţie”.
A.P.I.A. – Centrul Judeţean Sibiu s-a constituit parte civilă cu suma de 13.204,8 lei, reprezentând subvenţie comunitară acordată pe nedrept. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând tuturor inculpaţilor.
Dosarul a fost înaintat spre judecare Judecătoriei Agnita.  NewsIn

 
 
Cotidianul.ro va recomanda portalul MONEY.ro si MONEY WEB TV.
 
Abonare Newsletter
 
 
 

0 comentarii

 
 
Pentru a comenta acest articol va puteti loga aici.
Daca nu aveti cont va puteti inregistra aici.

 
Întrucât dorim ca site-ul cotidianul.ro să rămână un spaţiu al al discuţiilor civilizate, îi invităm pe cei care postează comentarii la articole să respecte următoarele reguli:



1. Să folosească un limbaj civilizat, să evite aprecierile xenofobe, antisemite sau rasiste

2. Să se refere doar la articolul la care postează

3. Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor


Nerespectarea acestor reguli va duce la şteregerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Abaterile repetate vor avea drept consecinţă banarea.
Citeste si:
 
 
 
 
 
 
ULTIMA ORA

Marea dezbatere Băsescu-Geoană-Antonescu a început

20 Noi 2009 | 3 comentarii
Confuntarea dintre Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu a început. Dezbaterea va fi împărţită în cinci runde. Realitatea TV transmite live dezbaterea.

Băsescu, Geoană şi Antonescu, la marea confruntare

Cei trei candidaţi care se întâlnesc vineri la Parlament, Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, vor avea fiecare câte un scurt discurs la început şi la sfârşit şi se vor confrunta în dezbateri de unu contra unu, în total trei la număr.
 
 
 

Spatiile publicitare F5 sunt administrate de