Doamna de fier de la AEM Timişoara

Când stai de vorbă cu Olimpia Moica ai impresia că interlocutoarea ta vine din altă lume. O lume neatinsă de criză, o lume din care nimeni nu pleacă în Spania să culeagă căpşune, o lume care azi priveşte doar spre mâine. Moica spune că la fabrica de aparate electronice de măsurat – AEM, unde a fost aleasă directoare acum 16 ani, criza economică nu are ce căuta şi că cei 1426 de lucrători nu sunt subalternii, ci familia ei. O familie care a dezvoltat în 2010 o cifră de afaceri de 54 de milioane de euro şi vrea în 2011 cu trei milioane mai mult. De unde vine succesul ? Simplu. Din muncă, din spirit de echipă, din încăpăţânare şi iarăşi din muncă.

Un jurist, director la contoare

„Cine sunt eu, Olimpia Moica? Un om care a terminat Facultatea de Drept din Bucureşti şi care s-a căsătorit în Timişoara cu un gugulan din Valea Bistrei, judeţul Caraş-Severin. Am venit în FAEM Timişoara (aşa cum se numea fabrica acum 29 de ani) în anul 1981 şi am fost, pe rând, şef la desfacere, apoi jurisconsult, şef la aprovizionare, director comercial şi, din 1994, director general. Viaţa mea e legată de această fabrică, unde lucrează şi soţul, şi fiul meu”, spune pragmatic directoarea Moica, o femeie energică şi hotărâtă. E greu să o scoţi din lumea cifrelor, a noilor tipuri de contoare ce urmează să intre pe piaţa occidentală sau a celor peste 30 de milioane de euro investiţi la AEM în ultimii zece ani, lucruri şi fapte despre care abia aşteaptă să vorbească. Până la urmă, se lasă cu greu convinsă să ne mai spună câte ceva din viaţa ei, lucruri care sunt, însă, legate tot de fabrica de contoare.

„Mi-au trebuit două zile să-l conving pe Ulm Spineanu”


„Am avut şi eu, ca orişicine, momentele mele de bucurie şi de necazuri. Cel mai mare necaz prin care ţin minte că am trecut în ultimii 20 de ani a fost atunci când AEM a fost trecut pe lista fabricilor care produceau găurile negre din economia românească. Era la doi ani după ce preluasem conducerea fabricii şi când am văzut că urma să fim lichidaţi, am crezut că se crapă pământul sub mine. Cu primul tren am plecat atunci la Bucureşti şi, după lungi insistenţe, am fost primită de fostul ministru al Privatizării din guvernul Ciorbea, Ulm Spineanu. Mi-au trebuit două zile să-l conving pe ministru că AEM nu are ce căuta pe acea listă, că nu venise nimeni să vadă, la faţa locului, despre ce e vorba. E adevărat că fabrica nu prea mergea bine pe atunci, dar avea export şi potenţial să se dezvolte. După două zile, timp în care nu pot să vă spun ce emoţii am avut, fabrica a fost scoasă de pe lista neagră. M-am bucurat ca un copil pentru că reuşisem să salvez fabrica, dar m-am bucurat şi pentru sutele de angajaţi care nu rămâneau pe drumuri, pentru că n-am urmărit niciodată un interes individual. Şi vreau să vă mai spun că la fiecare produs nou, scos de AEM pe piaţă, am avut momente de bucurie”, îşi aminteşte directoarea Moica.

„Eu am un crez al meu. Lângă om trebuie să fii aproape când are necazuri şi să-l laşi să se laude când o merită”

„De la început am mizat pe tineri, pe inventivitatea lor, pe spiritul de echipă, pe absolvenţii facultăţilor din Timişoara pe care i-am angajat. Şi n-am greşit. La AEM, majoritatea şefilor de compartimente sunt oameni cu vârsta sub 35 de ani. Sunt bucuroasă că am strâns lângă mine o echipă admirabilă. Stau câte odată şi mă gândesc că pe toţi parcă i-am născut eu. Cu ei am dovedit că suntem competitivi, că suntem serioşi în afaceri, că ne respectăm blazonul şi, implicit, termenele contractuale. Cu echipa mea am câştigat licitaţii externe şi am trimis la export, în 2010, 23% din producţia de contoare electronice şi de gaz a fabricii. Toţi împreună ne lăudăm că facem export, că am intrat pe piaţa suedeză – considerată mama contoarelor, încă din 2007, şi că suntem integraţi în proporţie de sută la sută, adică de la proiect şi până la produsul finit, totul se desfăşoară în fabrică. Suntem ambasadorii României. AEM Timişoara este un brand, dar pe contoarele produse de noi mai scrie şi «Made in Romania». Demonstrăm că se poate. La AEM nu e criză şi nici n-o să fie”, spune managerul Moica.

„Nu mă interezează politica”


„Nu m-a tentat niciodată politica. Nici măcar în timpul liber, pentru că nu-l am. Pentru mine e suficient să fac acestă fabrică să meargă, să-i asigurăm continuitatea. De aceea asta sunt mereu pe drumuri. La licitaţii, semnări de contracte, prospecţii de piaţă, întîlniri cu beneficiarii produselor noastre. Succesul are drumurile lui. Nu te poţi opri. Dacă o faci, măcar pentru o săptămână, două, se simte imediat. Vreau ca AEM să ajungă mult mai sus. Mă bucur că oamenii m-au ascultat şi au avut încredere în mine. Pentru anul viitor şi pentru 2012 am prevăzut investiţii în valoare de 8 milioane de euro. Vom cumpăra o linie automată, de ultimă generaţie, de asamblat contoare electronice, o linie semiautomată pentru contoare de gaz, maşini de injecţie mase plastice şi altele. Asta e politica la care mă pricep”, ţine să precizeze Olimpia Moica.

Epilog cu clătite

După 29 de ani de când sunt împreună, AEM şi Olimpia Moica par un duo indestructibil. Şi ca să vă convingeţi de acest lucru, iată o mică povestioară din casa familiei Moica: „Într-o seară mă întorsesem de la fabrică, pe la 9-10 seara, şi eram foarte obosită. Fiul meu, care pe atunci era la şcoală, mă roagă: mami, fă-mi şi mie, te rog, nişte clătite. Mă uit la el şi-i spun: acum sunt obosită, hai s-o lăsăm pe mâine. Soţul meu, care citea un ziar, dar care auzise dialogul, îi spune băiatului: spune-i, mă, că AEM-ul vrea clătite şi ţi le face imediat”, povesteşte „doamna de fier” de la fabrica de contoare.

Istorie

La 1 mai 1970 ia fiinţă FAEM Timişoara, care avea ca obiect de activitate producerea de aparate de măsurat mărimi electrice, tensiuni, intensităţi, puteri, energie electrică, aparate electrice de automatizări. Doi ani mai târziu se fabrică primul contor electric monofazat şi se dezvoltă producţia de contoare de energie electrice de tablou şi regulatoare. În 1999, ca societate comercială, AEM primeşte certificatul de calitate ISO 9001, de la institutul Kema, din Olanda. În perioada 1999-2000, societatea a avut parte de investiţii însumând 32 de milioane de euro, iar în anul 2010 cifra sa de afaceri s-a ridicat la 54 de milioane de euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sergiu Miat 307 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.