Dodon, lăsat cu buza umflată

Curtea Constituțională de la Chișinău a declarat drept neconstituțional decretul președintelui Republicii Moldova privind organizarea și desfășurarea referendumului republican consultativ, anunță portalul moldovean Deschide.md.

„Întrebările formulate în Decretul nr.105-VIII din 28 martie 2017 depășesc competențele constituționale ale președintelui și, prin urmare, nu pot fi supuse unui referendum consultativ, inițiat de președintele Republicii Moldova. Curtea subliniază că este contrar spiritului și literei Constituției ca președintele, sub acoperirea sintagmei ”probleme de interes național”, să poată iniția un referendum care implică modificarea Constituției sau chestiuni ce țin de aprecierea științifică a mediului academic. Suplimentar, Curtea subliniază că întrebările propuse referendumului vizează domenii total distincte, fapt care nu asigură exigența de formă și conținut a obiectului supus referendumului. Curtea reține că prin emiterea decretului din 28 martie 2017 președintele Republicii Moldova a încălcat prevederile articolului 2, 66 (b) și 141 din Constituție”, a transmis președintele Curții Tudor Panțîru.

În acest sens, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional decretul cu privire la organizarea referendumului și a declarat neconstituțional prevederile Codului electoral potrivit cărora președintele Republicii Moldova poate iniția orice tip de referendum republican. Potrivit legislației, în Republica Moldova există trei tipuri de referendum: constituțional, legislativ și consultativ.

PL a contestat la 3 aprilie Decretul lui preşedintelui cu privire la organizarea unui referendum republican consultativ, referendum ce include 4 subiecte:

1. Susțineți abrogarea Legii miliardului?
2. Susțineți acordarea președintelui RM drepturi suplimentare de dizolvare a Parlamentului și alegeri parlamentare anticipate?
3. Susțineți reducerea numărului de deputați de la 101 la 71?
4. Susțineți sau nu studierea în instituțiile de învățământ „Istoria Moldovei”?

Dodon: Sfidare

Igor Dodon a reacționat la decizia Curții Constituționale spunând că hotărârea „este o sfidare în adresa cetățenilor și a libertății lor de a se expune pe subiecte de interes național”.

„Ceea ce era de demonstrat: majoritatea parlamentară și partidele de dreapta-unioniste se tem de referendumul pro-Moldova inițiat de președinte. Și au decis să blocheze acțiunile mele, trădîndu-și din nou slăbiciunea și teama. Decizia Curții Constituționale este o sfidare în adresa cetățenilor și a libertății lor de a se expune pe subiecte de interes național. La modul practic, CC-ul a redus rolul cetățenilor statului la nivel de simpli alegători, cu utilitate strict electorală, fără capacitate de a interveni și de a se manifesta prin plebiscit în perioada dintre scrutine. CC-ul a făcut uz de diverse acrobații juridice pentru a anula referendumul, probabil la sugestia guvernării, dar și fiindcă membrii CC sunt cetățeni români panicați de efectele sociale ale referendumului”, a scris el pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui Dodon, „prin decizia de azi, Curtea Constituțională a demonstrat o dată în plus că este profund politizată, părtinitoare și supusă în mod vădit anumitor influențe ideologice”.

„Jurământul pentru obținerea celei de-a doua cetățenii se face simțit la fiecare decizie a membrilor Curții. Apropo, în anul 1999 prin decretul președintelui RM a fost numit referendumul consultativ, fara intervenția Parlamentului, și a fost validat de către Curtea Constituțională. Astfel stabilim că astăzi CC a adoptat hotărîrea într-un mod subiectiv și părtinitor, reieșind din fobiile colegiului ei față de președintelui RM. În ciuda deciziei antidemocratice și sfidătoare a Curții Constituționale, menționez că nu ne oprim în intenția noastră de a consulta poporul pe chestiuni de importanță națonală. Vom veni cu alte inițiative în acest sens”, a menționat el.

În acest sens, Igor Dodon, fost președinte al Partidului Socialiștilor a anunțat convocarea pentru ziua de vineri, 28 iulie, a ședinței Consiliului Republican al PSRM unde va fi luată o decizie în privința hotărârii CCM.

„Nu exclud acțiuni în masă în luna septembrie pe 24, în susținerea inițiativei președintelui!”, a adăugat Dodon.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.