Doi coregrafi uriaşi prin vocaţie

Dansul este o pace pe care o măsori, precum este versul o vorbire măsurată, spunea Sir Francis Bacon. Dintotdeauna baletul a fost socotit o poezie scrisă cu impecabila caligrafie şi alfabetul trupului uman. O scriere desăvârşită prin precizie şi frumuseţe. Indescifrabilă pentru unii, ca orice alfabet pe care nu-l cunoşti, indiferent de clasica, neoclasica ori modernitatea sau postmodernitatea ce-i desenează mişcarea, armoniile şi contrapunctul.

După un an de la Premiera Naţională cu „Vals Fantezie” , pe muzica lui Glinka şi „Serenada”, pe muzica lui Ceaikovski, în coregrafia lui George Balanchine şi punerea în scenă a lui Paul Joseph Boos, „Seara de balet” prezentată pe scena Operei Naţionale din Bucureşti în prima zi a lunii mai a fost un regal. La final sala a aplaudat minute în şir, iluminată după un spectacol în care iubitorii baletului au simţit că au urcat o scară ce urcă la cer a artei mondiale a coregrafiei. A cărei structură a fost desenată de doi coregrafi socotiţi cei mai mari pentru veacul XX şi XXI, George Balanchine şi Jiři Kyliàn.

Ritmul braţelor şi unduirile trupurilor în Serenada

Doi coregrafi uriaşi s-au întâlnit pe scena Operei Naţionale din Bucureşti: George Balanchine şi Jiři Kyliàn, zugrăvind prin dans, muzică, lumini şi costume un triptic al dansului modelat de desăvârşire şi o inteligenţă a libertăţii fiinţei în imaginaţie covârşitoare. În prima parte au fost „Valsul Fantezie” şi „Serenada”, două balete, prezentate prin acord cu George Balanchine Trust, realizate de corpul de balet al ONB, condus de admirabila Simona Şomănescu şi aflat pe o scară a valorii din ce în ce mai înaltă şi mai ambiţioasă. Sunt respectate standardele ce reprezintă ştacheta baletului neoclasic, Stilul şi Tehnica Balanchine, controlate de Balanchine Trust, creat anume în 1987, pentru a prezerva, în orice stagiune şi pe orice scenă în stare să şi le asume, stilul şi tehnica Balanchine, cu majuscule. Fără vulgarizări, inserturi şi contrafaceri, fără acest „Ersatz” şi „second hand” care destramă şi poate ucide în timp excelenţa.

O grădină de flori, Apollo şi muzele coregrafului

Secvenţă din Vals Fantezie

„Valsul Fantezie” pe muzica lui Mihail Ivanovici Glinka se spune că ar fi oprit respiraţia privitorilor la premiera mondială ce a avut loc la New York City Ballet, la mijlocul secolului trecut, când spectatorii au descoperit o coregrafie ce dăruia fiecărei balerine parfumul ei unic, cum mărturisea o fostă balerină a marelui coregraf, Maria Calegari. Se spune de altfel că acest coregraf îndrăgostit de arhetipul balerinei, pentru care a creat neoclasicismul în dans, asemeni cariatidelor în arhitectură, era în stare să numească, doar auzindu-i paşii pe culoare, dansatoarea ce urma să-şi facă intrarea. E suficient să vezi baletele create de el şi să descoperi emoţia şi individualitatea mişcării, cumpănite în fiecare din balerinele ce evoluează pe scenă, alăturate ca florile într-o coroană şi încununate şi, totuşi, diferite, emanând o poezie şi o muzică proprie, ca o grădină de flori. Nimic din mecanica simetriilor fără rest ori adaos de unicitate, nimic din arabescul şi geometriile desenate cu un compas impersonal. Dimpotrivă, mişcarea aceea ce uneşte şi înlănţuie, care se transmite corpurilor dansând împreună pe scenă, ca un infinitezimal ecou, ca o perlare de irizări, ca o înaintare de valuri, din continue respiraţii şi pulsaţii ale iubirii. Coregrafiile lui Balanchine au darul să transforme orice balerină dintr-un grup sau ansamblu ori corp de balet într-o muză unică, topind marele solo în simfonia mişcării, asemeni respiraţiei în aer. Nu e un lucru realizabil numai prin Tehnică, de vreme ce absenţa Stilului Balanchine nu poate fi salvată de nimic. Mişcare îndrăgostită şi zeificată, senzaţie de transformare a trupului în florală şi vegetală alcătuire, înţepenire şi balans, majestate şi vulnerabilitate, comunicare şi timiditate, feciorie şi seducţie premeditată.

Coregrafia lui Balanchine este expresia întâlnirii nemuritorului balet pe care l-a imaginat, „Apollon musagetes”, cu cele trei muze, Terpsichore, muza dansului şi a muzicii, Polyhymnia, muza mimicii şi expresivităţii, şi Calliope, muza poeziei. „Valsul Fantezie” pe muzica lui Stravinsky, inventat 25 de ani mai târziu, după baletul „Apollo”, născut în anii 1927-1928, e într-un fel lecţia de balet dezvăluită în intimitatea ei privitorilor. Marele coregraf, ale cărui iubiri şi soţii au fost alese dintre balerinele transformate în muze inspiratoare, resuscitează în faţa ochilor noştri clasicismul antic, vocaţia de a sculpta în mişcare şi dans, precum Praxitelles în marmură, zeiţe, bacante, muritoare şi îndrăgostiri fulgerătoare ce bântuie lumea contemporană precum Legendele Olimpului. Premiera din 17 aprilie 2010 de la ONB cu acest balet a adus aplauze şi ovaţii greu de oprit graţie balerinilor Bianca Fota, Ovidiu Matei Iancu, Mihaela Soare, Alina Oprescu, Cristina Dijmaru, Mădălina Stoica. Emoţiile şi triumful s-au repetat într-o nouă distribuţie avându-i ca admirabili balerini pe Cristina Dijmaru, solistă a Companiei de Balet ONB, în ascensiune după rolul Clarei în „Spărgătorul de nuci” şi debutul recent în rolul Aurorei din „Frumoasa din pădurea adormită”, pe Bogdan Cănilă şi Mihaela Soare, pe Megumi Koshi, Corina Tudosan şi Maki Shirase. Acelaşi entuziasm şi emoţie estetică le-am retrăit de curând revăzând coregrafia în ghirlande şi ţâşnirea în prim-plan sau zborul trupului în săgeată, molcomit apoi în plutiri şi repezi circumferinţe, asemeni bătăii aripilor de fluturi . Deloc uşoară această mişcare a mâinilor şi picioarele care este un vibratto în fiecare pas, piruetă şi salt. Performanţa are de învins şi de atins graţia şi proporţia numărului de aur.

Baletul este muzica pe care o faci vizibilă

Perfecta simetrie a mişcărilor

În acelaşi timp, ceea ce entuziasmează în coregrafia lui Balanchine este sentimentul că dansul izvorăşte din muzică, avându-şi rădăcinile într-o sensibilitate muzicală dublată de educaţia propriu-zisă, de la lecţiile de pian luate de marele coregraf de la cinci ani până la anii de studii de la Conservatorul de muzică din Petrograd şi strânsa colaborare cu compozitori de talia lui Stravinsky.

Pentru George Balanchine, „baletul este muzica pe care o faci vizibilă”, un crescendo în care „ţi se arată dulcele mai întâi, după care poate să apară frumuseţea, dacă eşti foarte norocos şi ţi-ai spus rugăciunile”. Este o artă şi „un lucru pur feminin, este femeia, o grădină de flori frumoase în care bărbatul este grădinarul”. Pentru acest coregraf, socotit de unii drept cel mai mare al secolului XX, „femeia este în prim-plan”, bărbaţii fiind prinţi consorţi, parteneri şi interpreţi ai rugăciunilor şi dorinţelor femeilor. Nici vorbă de feminism în asemenea aserţiuni, căci, după spusele aceluiaşi zeu coborât pe pământul coregrafiei, „femeile nu sunt egale bărbaţilor, ci întotdeauna mai bune”. Într-o lume în care toţi se proclamă creatori, Balanchine refuză să se considere, ceea ce numai Dumnezeu poate fi, Creatorul. Şi jucând cuvintele se amuză pe seama celor care proclamă ritos că balerinii lucrează din greu precum poliţiştii, mereu în alertă şi veşnic tensionaţi… Şi totuşi, observă, poliţiştii ăştia nu e musai să fie şi frumoşi, în acelaşi timp.

Compania de balet ONB, într-o ascensiune ce trezeşte entuziasmul

Înlănţuirea graţioasă a balerinelor în Serenada lui Balanchine

 Al doilea voleu coregrafic din acest triptic excepţional, ce ne-a fost dăruit de compania de balet ONB, l-a constituit „Serenada”, pe muzica lui Ceaikovski, un balet semnat tot de George Balanchine şi prezentat în premieră mondială, în 1934, de Şcoala Americană de Balet White Plains N.Y.

Premiera Naţională la ONB a avut loc în 17 aprilie 2010 cu Bianca Fota şi Gigel Ungureanu în „Vals”, Mihaela Soare în rolul „Fetei rusoaice”, Adela Crăciun în rolul „Îngerului întunecat” şi trioul format de prim solistele Bianca Fota, Adela Crăciun şi Vlad Ilcenko în „Elegie”. La spectacolul de duminică, prim balerina de origine japoneză Kokoro Umemoto a interpretat rolul „Dark Angel”, înlocuind-o şi în „Elegie” pe titulara celor două roluri interpretate de Adela Crăciun, la premiera naţională din 2010 şi ulterior a baletului „Serenada”.

Balerina de origine japoneză a interpretat pentru prima oară rolul titular din „Giselle”, în ianuarie, făcând eforturi enorme spre a se apropia de modelul ei tutelar, marea balerină Alina Cojocaru, unică la ora aceasta în lume. Ea face parte din seria de achiziţii valoroase ale companiei de balet ONB, unde Simona Şomănescu demonstrează excepţionale calităţi artistice, manageriale şi de viziune în alegerile de repertoriu, oameni, mari coregrafi, regizori şi scenografi, inclusiv în lighting design. Nici nu-ţi vine să crezi că din graţia şi frumuseţea unei artiste aproape mignone pot izvodi programe şi repertorii vizionare pentru Compania de Balet ONB, care suplineşte tot mai vizibil marile pierderi în accesul şi alegerea unor voci de aur, ce nu pot fi invitate din lipsa de fonduri cronicizată. Kokoro Umemoto vine la ONB cu un palmares strălucit, prin colaborările ei cu Baletul Operei din Praga, cu „Atlantic Ballet Theatre” din Canada, Baletul din Tokyo. O mulţime de medalii şi premii la concursuri de mare vizibilitate şi exigenţă încununează cariera tinerei balerine, care dansează ca un fulg, având şi o tehnică de oţel la cele 40 de kilograme… Studiile o recomandă deopotrivă, dar şi panoplia de roluri ce au urmat după absolvirea Şcolii Regale de Balet din Londra, studiile la Academia Vaganova din Sankt Petersburg şi Şcoala Naţională de Balet din Shanghai. Există o evidentă emulaţie pe scenă, o ieşire din ţarcul prim-planului coregrafic urmat de momente de apatie, repaus şi inexpresivitate.

Dar mai presus de fiecare prim solistă, în „Serenada”, care a fost primul balet pus în scenă de Balanchine în Statele Unite, trebuie să vedem o piatră de frontieră şi de temelie în istoria baletului mondial. Cei 28 de dansatori care evoluează pe scenă, pe un fundal de un albastru cosmic, dar şi teatral-pământesc, povestesc însăşi povestea baletului, textul scrierii şi caligrafierii pe scenă a dansului, cu erorile de paşi, întârzierile nedorite, accidentele care pot ştirbi sau împlini perfecţiunea. Balet şi erata baletului se împletesc şi creează un aliaj de perfecţiune şi slăbiciune salvată. Cele patru momente, „Sonatina”, „Valsul”, „Dansul rusesc” şi „Elegia”, sunt asemeni celor patru anotimpuri în coregrafie, de la eflorescenţa şi învierea trupurilor la dezgolirea copacilor de frunze în toamnă şi sufletul îngheţat de o iarnă interioară.

Îmbinare de graţie şi precizie

Muzica lui Ceaikovski din „Serenade for Strings in C, op 48″ e resimţită de marele coregraf şi de balerini ca o conversaţie a trupurilor în alai. Perfecţiune, graţie, jovialitate, un sens al jocului şi cochetăriei şi gravitate de alai, turnir şi concurs de dans, work in progress, avant la lettre, confrerie de zâne şi defileu de virtuale vestale. Ezitări, şăgălnicie, copilăreală şi seducţie premeditată, scriind de pe scenă, povestea naşterii dansului chiar sub ochii privitorului. „Serenada” ilustrează ideea lui Balanchine, că oglinda nu eşti tu, ci tu privindu-te în oglindă, privire şi meta-privire, poezie şi meta-poezie, text şi meta-text, în dublări şi dedublări continue, asemeni sălciilor ce se reflectă şi se privesc în apa lacului, care le priveşte la rându-i cum se oglindesc în ea. O simfonie a feminităţii în alaiurile întrupărilor ei continue ne tăia respiraţia în costumele Barbarei Karinska, peste care cad luminile lui David Grill, în vreme ce la „Valsul Fantezie”, luminile erau semnate de Mark Stanley, descompunând fragmente şi restituind un întreg în pilduitoare jocuri de falduri, de spoturi şi cădere… acvatică. Costume clasice, dar cu tulle-ul generos atingând glezna şi panglicile poantei răsucite pe ea, într-un joc al drapării şi majestăţii din desenul veşmintelor de pe vase şi amfore greceşti ori amintind pliuri şi vălurirea marmurei până la sandala încălţând mândre cariatide.

Falling Angels, o enciclopedie a dansului modern

Falling Angels 

Seara de balet s-a încheiat apoteotic prin cea de-a doua parte, „Falling Angels”, care a adus în premieră naţională un spectacol creat de Jiři Kyliàn, socotit zeul coregrafiei mondiale, cel mai mare coregraf contemporan. Dincolo de aceste superlative absolute, e de văzut lumea cu totul nouă a mişcării şi perspectivelor impuse de coregraful de origine cehă, care şi-a început cariera ca dansator, la nouă ani, părăsindu-şi ţara după studiile la Şcoala de balet din Praga în 1967, când primeşte o bursă a Şcolii Regale de Balet din Londra. Lucrează apoi după absolvire cu Compania de balet din Stuttgart, condusă de Jon Cranko, un nume de răsunet, debutează ca şi coregraf, realizează balete pentru Nederlands Dans Theater, cu titluri surprinzătoare, poetice, paradoxale, precum „Stoolgame” sau „Jocul taburelului”, „Viewers” (Privitorii), „La Cathedrale engloutie” (Catedrala scufundată). Conduce şi lansează companii şi pepiniere de talente, iar din 1991, creează Nederlands Dans Theater III, destinat păstrării unor valori ale baletului dincolo de vârsta de 40 de ani, care părea condamnată ieşirii din scenă.Compania are o structură tridimensională, reprezentând o premieră absolută în lume. Cele peste o sută de lucrări pe care le-a semnat ca şi coregraf dezvoltă o viziune unică, resurecţională, cu adevărat originală. Caietul program extrem de informat al spectacolului e o sursă de informaţii pentru spectori, cuprinzând o mulţime de referinţe edificatoare. Pentru cei ce nu au fost spectatorii premierei cu „Falling Angels”, merită să cităm in extenso prezentarea pe care o face însuşi Jiři Kyliàn baletului său celebru avându-l ca asistent coregraf pe Nancy Euverink, muzica celui mai mare compozitor american Steve Reich şi un lighting design excepţional, creat de Joop Caboort, supervizat şi la decoruri de Erik van Houten, ambii în stare să transforme lumina în anatomie, arheologie şi arhitectură, cu jocuri de puzzle şi de desen luminiscent a la Maurits Cornelis Escher, efecte de zoom, înrămări şi destructurări de orchestrare vizuală unice. Aş vrea să dezvolt trimiterea la Escher, un grafician olandez care uneşte arta cu matematica, generând construcţii ce par imposibile şi surprinzătoare asemeni mişcărilor în balet construite şi deconstruite de Jiři Kyliàn.

Asemeni lui Escher, în artele vizuale

Lumini şi umbre în dansul lui Jiri Kylian

Asemeni lui Escher, Jiři Kyliàn este un excepţional desenator al imposibilului şi aparent imposibilului. Sunt celebre litografiile şi desenele sale, cu mâini ce desenează mâini, în 1948, „Relativitatea” în 1953, cu scări peste scări şi o ieşire din legile gravitaţiei, inele, spirale şi cuburi, divizate de multiple oglindiri. E celebră o lucrare a sa din 1922 care reprezintă opt capete de oameni divizate de planuri diferite. Atras de împărţirea planurilor şi perspectivelor, de iregularităţi şi forme imposibile sau aparent imposibile, Esher, asemeni lui Jiři Kyliàn în coregrafie, depăşeşte desenul şi conturul trupurilor redus la două, trei sau patru dimensiuni. Pentru cei ce au văzut Escher, obiectele lui imposibile, „Necker cube”, „Penrose triangle”, repetatele multiplicări, precum în plăci de pardoseală, ţiglă şi mozaic ale unor desene, coregrafia acestui balet unic numit „Falling Angels” reprezintă o coregrafie de griduri, un studiu al fracturării şi continuităţii mişcării şi dansului, prin ordine, simetrie, hiperbolice mozaicări, precum în arta pereţilor mauri, cu un control al infinitezimalului şi fiecărui milimetru de imagine.

Tot aşa coregrafia lui Jiři Kyliàn are o matematică perfecţiune, un sens al multiplicării şi relativizărilor de plane, un control milimetric al corpului, o capacitate extensivă, o vocaţie a încorporărilor şi perspectivelor iregulare, acel sus şi jos şi infinit din Principiul lui Möbius, transformările, configuraţiile, formulele de inversare, teoria grafelor astfel numite, fără să uităm şi de grupul internaţional de artişti experimentatori, „Möbius Artist Group”. Cine a văzut „Falling Angels”, „Dancehunter”, cu Houston Ballet, „Sleepless” cu Nederlands Dans Theater, „Petite Mort”, „Speack for Yourself”, „Shoot the Moon”, „Bella figura”, „Sarabanda”, „Passion” lui Jiři Kyliàn nu poate să nu remarce creativitatea lui vizuală şi reînţelegerea mişcării şi expresivităţii în dans ce nu mai face abstracţie de polivalenţă, de logicile polivalenţei, de această pluriperspectivă fără frontiere.

Bucurie, elanuri, ezitări

Jiři Kyliàn defineşte admirabil baletul său „Falling Angels” ca „o lucrare pentru opt femei care a fost concepută ca un omagiu vesel adresat dansatorilor”. „Deşi muzica lui Steve Reich creează o structură strictă în acelaşi timp lasă multă libertate coregrafului şi interpretării”. Continuă Jiři Kyliàn: „Din punct de vedere coregrafic, această lucrare este un studiu al celor mai puternice contrarii ale unei opere de artă disciplina şi libertatea. Să las aceste două elemente să coexiste unul alături de celălalt a fost pentru mine o acţiune interesantă”.

Pariul celor Opt mari balerine

Şi continuă: „Cele opt femei dansează în această lucrare de la început până la sfârşit. Ele nu părăsesc scena. Independenţa lor şi dorinţa lor de a ieşi din tipar este evidentă pe parcursul întregii lucrări. Lumina disecă scena în spaţii geometrice şi astfel determină unde au loc elementele de grup şi unde au loc solourile. «Falling Angels» este o lucrare despre interpreţi şi arta interpretării, cu toate problemele ei, anxietate, vunerabilitate, complex de inferioritate şi umor. Este un simbol al conflictului de a aparţine cuiva şi independenţă, o dilemă care ne însoţeşte de la naştere până la moarte”.

Dansul celor Opt femei

Un triptic strălucitor am privit cum îşi deschide voleurile de argint, iar în ultimul, Deviza Simonei Şomăcescu, Şef al Companiei de Balet al Operei Naţionale din Bucureşti, explică ultimele mari împliniri ale Companiei şi strălucirea unor spectacole de balet, greu de imaginat cu oarecare vreme în urmă: „Important nu este unde eşti ci ceea ce faci! Spiritul este cel care-ţi dă libertatea de a depăşi toate graniţele”. Creat şi dansat în premieră mondială în 1989, baletul face parte din intertextualismul care bântuie în toate artele şi metalimbajele. E conceput un dans-document despre dansul fără frontiere. Performanţa corpului de balet al ONB, condus de Simona Şomăcescu şi având-o ca maestră la repetiţii dimpreună cu Tiberiu Almosnino, este năucitoare, incredibilă, depăşind orice previziune. Trebuie dată lista întreagă a interpretelor alcătuind o distribuţie dublă din 16 balerine: Adina Tudor/ Marina Minoiu, Andra Ionete/ Diana Tudor, Corina Tudosan/ Megumi Koshi, Cristina Dijmaru/ Raluca Ciocoiu, Florentina Răducu/Bianca Ungureanu, Bianca Stoicheciu/ Alina Oprescu, Alexandra Gavrilescu/Laura Blică Toader, Megumi Koshi/ Mihaela Soare. În seara premierei au dansat Tudor, Ionete, Tudosan, Dijmaru, Ungureanu, Stoicheciu, Koshi, Gavrilescu de-a dreptul copleşitor, pe tema cu variaţiunii a tehnicii şi vieţii corpului feminin, a exaltărilor şi reculegerii, a construcţiei şi destrămării de sine, a mişcării de îngeri şi celei create de tăvălugul de şenile al tehnicii uzurpatoare, a maternităţii şi infertilităţii, a ideilor fixe şi descleştărilor, a crispărilor şi deconectării, a mecanicii râsului. Rar enciclopedie a trupului şi a sufletului feminin în lumea modernă, înveşmântată sportiv în uniforma maieurilor peste maieuri. O feminitate care are tendinţa să se masculinizeze, să-şi piardă precum îngerii sexul, căci se ştie cearta despre sexul absent al îngerilor şi travestiul la care femeile se supun tot mai mult, râvnind egalitatea, masculinitatea, puterea, visând un arhetip asexuat, multiplicarea zig-zagurilor, acolo unde epoci revolute desenau curbe infinite şi aripi picurate de argint. Râsul este pentru Bergson „du mécanique plaqué sur du vivant”. Am auzit acest râs hohotitor, sacadat, paroxistic în mişcarea de bielă-manivelă a fiecărui mădular din această coregrafie hipnotică, strălucitoare.

Un „Bravo” strigat din tot sufletul, fericit, eliberant, trepidant de către sala întreagă în seara premierei naţionale pentru corpul de balet ONB şi programul tot mai vizibil lansat şi urmărit pas cu pas de Simona Şomăcescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.