Doi români şi un fost deputat italian care livrau arme către FARC, arestaţi

”Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au participat în cooperare cu Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate, Serviciul Român de Informaţii, Direcţia Operaţiuni Speciale împreună cu autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii şi Muntenegru, la o operaţiune de amploare, în urma căreia s-a reuşit arestarea pe teritoriul statului Muntenegru a membrilor unei grupări formate din cetăţeni români şi străini care plănuiau livrarea de armament către o organizaţie teroristă”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Procurorii D.I.I.C.O.T, după cum se mai precizează în comunicat, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat în data de 16 decembrie mai multe percheziţii pe raza municipiului Bucureşti.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că au fost arestaţi cetăţenii români Cristian Vintilă şi Flaviu Virgil Georgescu şi politicianul italian Massimo Romagnoli, fost deputat în Parlamentul Italiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.