Dominic Dromgoole: „Nu trebuie să aducem tancuri şi soldaţi pe scenă pentru a-l face pe Shakespeare contemporanul nostru”

Născut în 1963, la Bristol, Dominic Dromgoole, fiul reputatului regizor britanic Patrick Dromgoole, a fost dintotdeauna hotărât să facă teatru. La 16 ani şi-a format propria trupă cu care a prezentat spectacole la Festivalul de la Edinburgh. După studii de limbi clasice şi engleză la Cambridge, a devenit asistent de regie la „Bush” şi apoi director al aceleiaşi instituţii, din 1991 până în 1996. În acest timp, teatrul a avut 65 de premiere, incluzând piese de început ale unor dramaturgi ca Billy Roche, Philip Ridley, Catherine Johnson, Sebastian Barry, Jonathan Harvey, Helen Edmundson, Simon Bent, Naomi Wallace, Irvine Welsh, David Harrower, Samuel Adamson, Conor McPherson.

În 1996 a fost numit regizor pentru operele prime montate de Compania „Peter Hall”, în timpul funcţionării ei la Teatrul „Old Vic” din West End. A continuat ca director artistic al Companiei „Oxford Stage”, unde a regizat mai multe producţii, printre care „Trei surori” de Cehov , „Marea Interioară” de Naomi Wallace şi „After the Dance” de Rhoda Koenig.

Din 2005, Dominic Dromgoole este directorul vestitului teatru „The Globe”, reconstruit după cel întemeiat de Shakespeare însuşi în 1599 şi distrus în 1613 de un incendiu. Un al doilea „Globe Theatre” a fost construit în acelaşi loc în 1614 şi închis în 1642. Actuala construcţie, numită „Shakespeare’s Globe”, deschisă în 1997, se află în apropierea locului celei originale. Teatrul a fost fondat de celebrul actor şi regizor american Sam Wanamaker. Dominic Dromgoole îl consideră „teatrul cu cel mai mare succes din emisfera vestică”, pentru că reuşeşte să se întreţină din vânzarea celor 5,5 milioane de bilete anual, fără niciun fel de subvenţii guvernamentale.

Renumitul director al Teatrului „Globe” este şi autorul cărţilor „The Full Room: An A-Z of Contemporary Playwriting” şi „Will and Me: How Shakespeare Took over My Life”.

Ieri, Dominic Dromgoole a fost prezent la Teatrul Metropolis, la spectacolul „Nevestele vesele din Windsor”, regizat de Alexandru Tocilescu.

„La «The Globe» nu forţăm modernitatea”

– Să fii regizor la Teatrul „The Globe” înseamnă şi privilegiul de a lucra într-o instituţie în care Shakespeare a fost actor şi dramaturg, dar şi obligaţia de a te înscrie într-o tradiţie care poate părea din afară o constrângere. Există vreo diferenţă între punerea în scenă a pieselor marelui Will aici faţă de alte scene din Marea Britanie?

– Bineînţeles că sunt diferenţe substanţiale. Cea mai importantă dintre ele este că Shakespeare a scris special pentru „The Globe” şi a fost, ca dramaturg, arhitectul acestui teatru. N-a scris pentru alte trupe, n-a scris pentru alte teatre, ci doar pentru acesta, având o relaţie specială cu publicul lui, ceea ce înseamnă o relaţie specială cu spectatorii din epoca sa. Când montezi o piesă a lui la Teatrul „The Globe”, este obligatoriu să aduci în actualitate ceea ce el a vrut să spună atunci, dar şi calitatea lui de dramaturg specializat al acestui teatru, adică să-l redai pe Shakeaspeare lui Shakespeare. Ca actor, ca animator de trupă, ca dramaturg, într-o relaţie specială cu audienţa şi cu vremea sa. Asta înseamnă să montezi Shakespeare la „Globe”, o condiţie de care trebuie să ţii neapărat seamă şi pe care alte teatre pot s-o eludeze.

– Jan Kott a dat unei cărţi apărute sub semnătura lui, carte devenită cult cel puţin în ţările din estul Europei, titlul „Shakespeare contemporanul nostru”. Ce înseamnă pentru fiecare generaţie această contemporaneitate? În cel fel particularizează ea opera lui Shakespeare într-o perioadă delimitată de timp?

– Lucrurile se schimbă în acord cu vremurile, pentru fiecare epocă această contemporaneitate însemnând altceva. Contemporaneitate pentru Jan Kott înseamnă să trăieşti în umbra comunismului, a bombelor, a holocaustului. Pentru epoca noastră, putem extinde la conflicte zonale, terorism, 11 septembrie şi Bin Laden, criză financiară. Există tot felul de contemporaneităţi. E bine să atragem atenţia oamenilor că nu trebuie să-l facem pe Shakespeare contemporan cu cineva, că nu trebuie să aducem tancuri şi soldaţi pe scenă pentru a-l face contemporanul nostru. Oamenii trebuie să înţeleagă singuri, văzând montările pieselor lui, cât de contemporan le este, în ce constă modernitatea lui. Nu trebuie să lărgim şi nici să contrafacem această modernitate. La „The Globe” nu forţăm modernitatea, îi lăsăm pe spectatori să descopere, după minţile lor, cât de actual este. Actualitatea este conţinută în textele lui Shakespeare. Totul este să ajungem la esenţa lor.

– Ce se întâmplă când textul shakespearian este montat sau ecranizat în zone „exotice”, care au alte tradiţii, precum şi nebănuite, de către obişnuiţii cu opera sa, raportări sau asumări ale mesajului unei asemenea dramturgii? Mă refer, de pildă, la Akira Kuroshawa şi al său „Rege Lear”, devenit „Ran”.

– Este neîndoielnic interesant. În fond, poţi să faci multe lucruri cu Shakespeare. Poţi să-l abordezi din diverse unghiuri, dar ceea ce facem noi la „The Globe” este să prezentăm publicului un Shakespeare „pur”, fără să ne gândim ce ar trebui să-i mai adăugăm pentru ca el să devină actual şi nici să ne gândim apriori la revizitarea textelor shakespeariene. Asta nu înseamnă că trecem peste capacitatea lui Shakespeare de a se lăsa revizitat, modernizat.

„Teatrul românesc este inteligent, uman, cu multă căldură”

– Credeţi totuşi că şi în cazul lui Shakespeare, şi într-un context mai larg, există diferenţe substanţiale între teatrul britanic şi cel continental?

– În teatrul continental, regizorul deţine supremaţia. Unii spun chiar că el a ajuns un dictator. Şi în România, unde teatrul este unul continental, fireşte, regizorul deţine acest loc, urmează artiştii, iar scriitorul rămâne la urmă. În Marea Britanie, respectăm în primul rând autorii. Urmează actorii, iar regizorul este ultimul. În alte teatre, regizorul şi scenograful se află „în vârful copacului”. Noi respectăm autorul, îl susţinem, „creştem” autori de teatru, considerâdu-l pe cel care scrie dramaturgie piesa cea mai importantă în ceea ce facem noi, ca realizatori de spectacole. În Marea Britanie nu există „dramaturgul teatrului”, adică o persoană specializată, care adaptează textul autorului după cum îi dictează regizorul.

– Nu sunteţi pentru prima dată în România. Aţi avut ocazia să cunoaşteţi viaţa teatrală de la noi şi nu pot să nu vă întreb ce părere aveţi despre teatrul românesc.

– Am fost în România, prima dată, acum 20 de ani. Între 1991 şi 1994 am revenit de mai multe ori. Am făcut, în acea perioadă, mai multe producţii în teatrele bucureşte. Teatrul românesc este unul inteligent, foarte uman, cu multă căldură şi foarte important pentru oameni. Există locuri în care teatrul este considerat inutil şi, poţi să spui, ultima roată la căruţă într-o cultură. Dacă vorbim despre teatrul din România, am simţit, am constatat pe viu că el se află în atenţia oamenilor, că aceştia merg la teatru cu mult interes şi cu multă plăcere şi că îl susţin. Acestea sunt adevăruri care fac din teatrul românesc o componentă importantă a culturii din ţara dumneavostră.

– Cred că ştiţi că există un festival Shakespeare şi în România.

– Da, la Craiova. N-am auzit decât lucruri bune despre el. Am aflat de la Ion Caramitru şi de la alţi directori de teatru din provincie despre anvergura acestui festival şi despre cât de bine este primit el de către public. În ce mă prieşte, am o mare încredere în bunul-gust al organizatorilor şi selecţionerilor acestui eveniment şi e un lucru remarcabil că există un asemenea festival în România, la care participă şi trupe de top din Marea Britanie.

„O inteligentă mişcare de box-office”

– Ce înseamnă să fii director într-o instituţie care nu primeşte bani de la guvern? Deci un teatru fără subvenţii?

– E minunat! Trebuie să elaborezi, trebuie să fii inventiv, eşti foarte liber în alegeri şi ţi se dă posibiltatea să faci tot ceea ce doreşti, atunci când doreşti.

– Cum reuşiţi totuşi să aveţi fondurile necesare producţiilor dumneavoastră?

– Printr-o mişcare inteligentă de box-office. Avem bani din vânzarea biletelor. Suntem unul dintre teatrele cele mai vechi cunoscute, un teatru de prestigiu la care lumea vine, ia bilete şi susţine producţiile noastre.

– Şi pentru că vorbeaţi despre o mişcare inteligentă de box-office, iată că pentru ediţia din 2012 a Jocurilor Olimpice, „The Globe” pregăteşte un eveniment special.

– Va fi un festival ce va reuni 36 de piese ale lui Shakespeare, adică ediţia completă a pieselor omologate, de la „Regele Ioan” şi „Regele Lear” la comedii. Un festival de şase săptămâni, Shakespeare fără limba lui Shakespeare, în care fiecare piesă va fi jucată într-o altă altă limbă şi interpretată de o altă companie din afara Marii Britanii. Vor fi spectacole în swahili, urdu, chineză, cantoneză, franceză, spaniolă, portugheză, italiană, poloneză, portugheză braziliană, germană, rusă, georgiană… Şi desigur şi română.

– Câte piese de Shakespeare aţi montat?

– Douăsprezece. Am pus în scenă numai piese omologate ale lui Shakespeare, din prima listă de opere, nu şi dintre acelea în care sunt detectabile contribuţii ale lui John Fletcher şi ale altor dramaturgi elisabetani de mai mică importanţă.

– Sunteţi manager, regizor, scriitor. Care dintre ei este preferatul dumneavoastră?

– Sunt trei calităţi ale aceleiaşi persoane care îşi doreşte să fie inventivă şi să exploreze natura umană. Îmi place să fiu manager pentru că este o provocare să construiesc şi să menţin ceea ce am realizat. Îmi place să fiu regizor pentru că mă aflu în legătură directă cu actorii şi cu toţi cei care contribuie la împlinirea unei producţii teatrale, dar şi pentru că mă adresez publicului pe care îl am în vedere tot tipul în care elaborez şi apoi în care lucrez efectiv la o producţie. Îmi place să scriu pentru că simt nevoia să-mi clarific în permanenţă relaţia mea cu teatrul, cu acestă lume pe care o iubesc în mod deosebit.

– Ce face domnul Dominic Dromgoole când nu conduce Teatrul „The Globe”, nu regizează şi nu dezvăluie în scris cum i-a modelat Shakespeare viaţa?

– Mănâncă, bea, se află în mijlocul familiei pentru că îi place viaţa de familie. Şi îi place să trăiască atât în cerc restrâns, cât şi într-o societate mai deschisă. Are şi gustul călătoriilor.

– Iată că a venit şi momentul să vă întreb ce proiecte de viitor aveţi.

Sunt foarte multe, evident legate de teatrul „The Globe”. O prioritate este festivalul despre care am vorbit, apoi proiectul de acoperire a teatrului, ceea ce ar rezolva problema spectacolelor pe timpul iernii şi ar face ca teatrul să funcţioneze la capacitate maximă în orice anotimp. O provocare pe care trebuie să o rezolv, ca manager al acestei instituţii atât de deosebite. În fapt, proiectul acesta înseamnă construirea în interiorul spaţiului teatrul „The Globe” a unui Teatru Iacobin acoperit.

– Constat că dumneavoastră, ca manager, şi instituţia pe care o conduceţi aveţi pentru viitorul apropiat proiecte de anvergură, tocmai într-o perioadă în care se vorbeşte despre criza teatrului, şi instituţională, şi artistică. Există cu adevărat o asemenea criză?

– Oamenii au mereu capacitatea de a se imagina în criză. Să ne gândim că şi în Atena, după epoca de aur a lui Pericle, oamenii au spus „vai, Atena se află în criză!”. Asta nu înseamnă că nu există într-adevăr perioade în care criza se face simţită. Teatrul, însă, este un lucru mult prea preţios, prea minunat şi esenţial, ca bunul lui mers şi existenţa lui să fie marcate de oameni care se plâng de greutăţi, de mizerabilism, de o situaţie economică precară. Mereu vor fi plângăcioşi care vor spune că lucrurile nu merg bine, că nu au una sau alta. Teatrul este pentru cei care simt, pentru cei care au capacitatea să se emoţioneze şi să se entuziasmeze. Cei care sunt lipsiţi de asemenea capacitate vor deplânge periodic criza în care s-ar afla teatrul. În realitate, ea n-a existat şi nu există. Dar, fireşte, teatrul îşi poate atrage antipatia celor care nu pot să-l preţuiască şi să trăiască o relaţie excitantă, interactivă cu el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.