Donald Trump, comparat cu Hitler de o revistă germană

“Lupta lui”, braţul ridicat ca în salutul nazist şi învelit în drapelul american ca o togă. Pe coperta numărului său apărut joi, 24 august a.c., foarte populara revistă germană STERN îl atacă foarte dur pe Donald Trump comparându-l cu Adolf Hitler.

“Neo.nazişti, Ku-Klux-Klan, rasism. Cum aţâţă ura Trump în Statele Unite”, se poate citi pe coperta revistei, care consacră acest număr recentelor evenimente din oraşul american Charlottesville, unde confruntările dintre manifestanţii antirasişti, pe de o parte, şi supremaţiştii albi, membrii ai PKK, şi neo-nazişti, de cealaltă parte, au degenerat.

După cum scrie ziarul Huffington Post, mesajul hebdomadarului STERN este cu atât mai dur cu cât legea germană este foarte strictă când vine vorba de invocarea perioadei naziste. După sfârşitul celui de AL Doilea Război Mondial orice reproducere sau promovare în spaţiul public a simbolurilor legate de această perioadă a istoriei sunt pasibile de o amendă foarte mare, cu câteva excepţii: în cazul luptei împotriva nazismului, în artă, în ştiinţă şi în învăţământ.

Este o conjunctură juridică datorită căreia revista respectivă îl poate reprezenta ( mai mult sau mai puţin parodic) pe preşedintele american, făcând referiri la dictatorul nazist.
De altfel, ziarul amintit scrie că nu este pentru prima oară când Donald Trump este luat la mişto şi criticat de presa germană. În urmă cu câteva zile doar, mai exact pe 18 august, revista Der Spiegel, celălalt mare pilon al presei săptămânale germane, l-a prezentat pe şeful Casei Albe îmbrăcat într-un costum al grupării Ku-Klux-Klan.
Schimbările lui Trump de atitudine, care, iniţial, a blamat manifestanţii, apoi i-a condamnat pe supremaţiştii albi (revenind asupra propriilor cuvinte, spre marea bucurie a liderului KKK), au fost condamnate din belşug în SUA şi în lume. Sunt numeroşi cei care l-au acuzat preşedintele SUA că promoiovează ura şi rasismul, datorită susţinerii de care s-a bucurat în campania electorală din partea acestora, cât şi din cauza decretului său antimigraţie şi a proiectatului său zid de la frontiera cu Mexicul.
Compararea unui important lider occidental cu Hitler în presa din aceste ţări nu este o noutate. În context amintim că, în perioada gravei crize economico-financiare din Grecia, când Angela Merkel a rămas inflexibilă în ce priveşte reeşalonarea datoriei externe a acestei ţări, în massmedia din Atena cancelara Germaniei a fost asemuită cu Hitler, fapt ce a provocat revolta şi reacţia dură a ziarelor şi revistelor nemţeşti.

E drept, atitudinea presei ateniene exprima implicit şi resentimentele mari provocate de perioada în care, în Grecia, s-au aflat trupele hileriste, care, şi acolo, au comis crime de neimaginat şi, de asemenea, au distrus ori jefuit numeroase opere de artă.
Săptămânalul Stern, înfiinţat în 1948, este una dintre marile reviste săptămânale germane, cu un tiraj săptîmânal de un million de exemplare. Considerată cea mai importantă revistă de actualitate din Europa, ea excelează în calitatea coperţior şi a imaginilor fiecărui număr. Cel mai celebru episod legat de istoria sa a fost consemnat în 1983, când , după ce a plătit 9,3 milioane de mărci, Stern a publicat «Jurnalul intim al lui Adolf Hitler » (« Hitler-Tagebucher »). Era vorba de 60 de carnete scrise în realitate de Konrad Kujau, aşa că ceea ce părea lovitura publicistică a secolului s-a dovedit un fals grosolan. Atunci, o mare parte a redacţiei a demisionat, iar « autorul » Jurnalului şi redactorul care l-a « descoperit » au fost condamnaţi la închisoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.