Donald Trump va respecta tradiția?

După o campanie electorală prezidenţială de o rară violenţă, încheiată cu o surpriză generală prin alegerea lui Donald Trump, a venit momentul în care actualul locatar al Casei Albe, democratul Barack Obama, predă puterea celui de-al 45-lea preşedinte al SUA. La Washington, organizaţii şi servicii de securitate fac ultimele pregătiri, retuşează ultimele detalii ale unei ceremonii mai mult decât bicentenare, dar care, de fiecare dată, a avut parte de surprizele ei. Pe buzele mai tuturor comentatorilor şi ale celor interesaţi de ceremonia de învestire se află aceeaşi întrebare: sulfurosul şi atipicul preşedinte ales va respecta tradiţiile în timpul învestirii sale de la 20 ianuarie?

Dar despre ce tradiţii este vorba? Acestea au fost detaliate de RFI.fr.

„…şi cu toate puterile mele să salv-gardez, să protejez şi să apăr Constituţia Statelor Unite. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!“. Odată cu aceste cuvinte, pronunţate vineri, 20 ianuarie, la prânz, America întoarce pagina celor opt ani ai preşedinţiei lui Obama pentru a bascula în necunoscutul – singura certitudine – celor patru ani viitori. Un mare salt în compania unui magnat al imobiliarului, ex-animator de tele-realite devenit catalizatorul tuturor nemulţumirilor de peste Atlantic. Donald Trump, al 45-lea preşedinte al Statelor Unite; mulţi încă se freacă la ochi.

Însă dincolo de opinia pe care o are fiecare despre miliardar, va fi greu să fie ignorată o ceremonie care ritmează la fiecare patru ani în viaţa lumii şi care se repetă pentru a 58-a oară.

Asigurarea continuităţii în linişte, în fruntea statului

Învestirea nu înseamnă doar o zi, ci aproape o săptămână de festivităţi. Numeroase evenimente, începând de la jumătatea lunii ianuarie, marchează sosirea preşedintelui ales în capitală, dar grosul manifestărilor începe pe 19 ianuarie, în ajunul preluării puterii, cu o gală de „bun venit“ care reia tema campaniei fostului candidat: „Să redăm Americii grandoarea ei!“. A doua zi: au loc o slujbă religioasă, depunerea jurământului, discursul, parada, baluri, programul fiind cadenţat. Nimic din ceea ce se petrece nu figurează în Constituţia americană, în afara obligaţiei de a depune jurământul şi data – 20 ianuarie – fixată prin anii 1930, prin cel de al 20-lea amendament. O dată atât de strictă, încât unii preşedinţi au trebuit să depună jurământul de două ori, precum Barack Obama, în 2013, sau Ronald Reagan, în 1985, dat fiind că aceasta cădea duminica, zi liberă. O dată în particular, iar a doua în public.

În tradiţia politică americană, învestitura este, înainte de orice, un moment de unire – cel puţin de faţadă – între cele două tabere, două Americi care, după o campanie aspră, trebuie să dovedească o anume stabilitate în peisajul politic naţional. Imaginea oferită este esenţială. Astfel, potrivit obiceiului, cuplul prezidenţial vechi îl însoţeşte pe cel nou între Casa Albă şi Capitoliu, sediul Congresului, pentru depunerea jurământului. Este un traseu parcurs pentru prima oară în 1837, de către Andrew Jakson şi preşedintele ales Martin Van Burren, care au împărţit aceeaşi caleaşcă.

Barack Obama a anunţat deja că va respecta această tradiţie, în pofida animozităţii reciproce dintre cei doi oameni politici. Şi asta deşi nu-l obligă nimeni. În trecut, câţiva preşedinţi sortanţi au refuzat să asiste la învestirea succesorilor lor: a fost cazul lui John Adams în faţa lui Thomas Jefferson – fostul lui adversar, dar şi ex-vicepreşedinte – consemnat acum două secole.

După cum se pare, campania a lăsat multe răni profunde. O altă prezenţă aşteptată la acest 20 ianuarie, şi nu dintre cele minore, este cea a nefericitei candidate Hillary Clinton. După cum explică Corentin Sellin, profesor de istorie şi specialist în problemele SUA, „este o altă tradiţie. Adesea, în imaginile de la învestitură, atunci când preşedintele ales depune jurământul, în faţa preşedintelui Curţii Supreme, în planul al doilea se vede rivalul pe care l-a învins în noiembrie. Dar acest lucru nu este respectat mereu: acum patru ani, de exemplu, Mitt Romney nu a venit la învestirea lui Obama. Absenteismul în atare momente este foarte rău privit“. „Romney a fost foarte criticat, acest fapt dădea imaginea unui prost perdant, pe care americanii o detestă înainte de orice“.

Prezenţa doamnei Hillary Clinton poate fi eclipsată de „omniprezenţa“ Melaniei Trump. Este ceea ce a afirmat Ton Barrack, şeful comitetului de organizare ataşat preşedintelui ales. „Pentru mulţi, ea este acolo pentru victoria lui Donald şi va fi foarte vizibilă. Dar să lăsăm surprizele să vină“.

Noii locatari de la Casa Albă îşi vor aduce tuşa lor unei tradiţii care a evoluat de peste două secole: dacă prezenţa noii Prime Doamne la învestirea soţului ei este atestată din 1809, doar în anii 1960 aceasta a început să joace un rol, e adevărat, relativ, în derularea ceremoniei.

Un jurământ (cvasi) sacru şi de neevitat

Depunerea jurământului este un ceremonial în care Donald Trump nu va putea dovedi multă imaginaţie, fiind vorba de o etapă cerută de Constituţie. Iar cuvintele au atât un sens… cât şi o ordine. În 2009, Barack Obama, fără îndoială puţin emoţionat, s-a înşelat, la fel şi preşedintele Curţii Supreme, John Roberts: a urmat revolta juriştilor şi a cercurilor conservatoare care vedeau în asta premisele unei preşedinţii catastrofale. A doua zi, primul preşedinte afro-american din istoria SUA a trebuit să depună iarăşi jurământul, dar în particular.

Precum cei 44 de predecesori, Donald Trump are dreptul la unele modificări: el poate alege „să afirme“ că-şi va îndeplini „loial misiunea de preşedinte al Statelor Unite“, şi nu de a „jura“, dacă aşa ceva contravine religiei sale. O versiune adoptată doar o dată, în 1853. Cuvintele ce încheie jurământul – „Aşa să-mi ajute Dumnezeu!“ – sunt adăugate de preşedintele George Washington, dar care au fost pronunţate mereu ulterior. Trump aparţine cultului prezbiterian (neevanghelic). „El nu este cunoscut ca un practicant, a divorţat de mai multe ori şi s-a recăsătorit“, remarcă universitarul Corentin Sellin. El şi-a schimbat total orientarea în campanie, dorind să seducă evanghelicii albi – şi, de altfel, i-a mobilizat mai mult decât Bush, în 2004. Sunt protestanţii cei mai extremişti. Trump a fost văzut rugându-se, îndeosebi alături de un pastor evenghelic negru din Detroit, ducându-se apoi într-o biserică spre a arăta că merge regulat acolo etc. „Inevitabil, acest fapt pune problema părţii de religiozitate care va împregna discursul său şi va fasona depunerea jurământului: cu mâna pe Biblie, chiar dacă şi aici Constituţia nu spune nimic – dar deschisă la o pagină anume, precum Bush fiul, sau închisă? O Biblie încărcată de simboluri, cum a fost cea a lui Lincoln pentru Obama în 2009? Potrivit unor ultime ştiri, el va jura cu mâna pe două Biblii, cea dăruită de mama lui şi cea a lui Lincoln.

„Guvernul trebuie condus ca o afacere. Este important ca în relațiile de afaceri și diplomatice să fii un bun negociator, de aceea cred că avem nevoie de oameni pricepuți la asta. Totodată, este important să știi să conduci și cred că nu avem cei mai buni conducători. Echipele sunt importante, însă trebuie să existe o conducere puternică.“

Discursul inaugural, un program de guvernare

Un alt punct forte al învestiturii, discursul inaugural. Un exerciţiu periculos şi aşteptat, o viziune a Americii care stabileşte un program pentru cei patru ani care vin, ce nu are egal decât în discursul asupra stării anuale a Uniunii. Pentru a-l scrie pe al său, Trump şi-a reînnoit încrederea în Stephan Miller, autorul obişnuit al „spiciurilor“ sale, dar, de asemenea, cel al discursului de învestitură republicană la Convenţia din iulie. Un text remarcat pentru portretul cataclismic pe care-l făcea Americii secolului XXI. Potrivit site-ului Politico, echipa Trump se va orienta spre un diagnostic negativ al stării ţării, dar de data asta jucând pe cartea unităţii pentru a găsi remediile, spre deosebire de vara trecută, când miliardarul s-a pretins unic salvator.

După cum spunea Corentin Sellin, indiferent ce va fi, „unitatea, adunarea“ este ceea ce a caracterizat toate discursurile inaugurale de mai multe decenii. „Nu s-a mai văzut un preşedinte care să aibă un discurs care să dezbine“. Fie din perspectiva unei lupte („Singurul lucru de care trebuie să ne temem este teama însăşi“, declara Roosevelt în timpul Marii Depresiuni), de liniştire („Trebuie pansate rănile“, spunea Lincoln după Războiul de Secesiune) sau aduce o viziune mai mesianică (Ronald Reagan a pulverizat recordul de referiri la Dumnezeu, în 1985), coeziunea naţională rămânând firul conducător al cuiva care trece de la leadershipul unei tabere la guvernarea unei ţări. Este nevoie de multe cuvinte pentru a o spune? Potrivit anturajului său, Donald Trump nu pare a dori să se apropie de recordul deţinut de William Harrison (1841) şi cele două ore de discurs al lui. O lungime neobişnuită…

O sfidare securitară ieşită din comun

În fine, nu există învestitură fără o desfăşurare impresionantă a forţelor de securitate. La fel în acest an, odată cu învestirea unui preşedinte care a provocat atâtea clivaje în cadrul societăţii americane, această desfăşurare nu s-a mai văzut. Ceremonia de învestitură începe în faţada vestică a Capitoliului, din 1981, cu Ronald Reagan – înainte se ţinea pe partea de est, ceea ce punea o enormă problemă de securitate. În 2009, la alegerea lui Obama, aproape două milioane de persoane s-au masat pe „National Mall“ (Esplanada Naţională). Acum, echipa Trump este convinsă că vor fi două-trei milioane, în vreme ce comitetul de organizare mizează pe maximum 750.000 de persoane.

Indiferent de pronosticuri, responsabilii cu problemele de organizare interogaţi de „New York Times“ sunt categorici: nu a mai existat niciodată un dispozitiv de securitate atât de important în cazul unei învestituri. La cea a lui Abraham Lincoln, de la 4 martie 1865, adică la încheierea Războiului de Secesiune, securitatea a fost întărită în mod special. Dar ea nu a împiedicat prezenţa, la câţiva metri de preşedinte, a lui John Wilkes Booth, asasinul lui.

O altă miză pentru autorităţi o reprezintă de data asta riscul confruntării dintre manifestanţi. S-au depus 23 de cerereri de aprobare de manifestaţii pro şi contra. De regulă, ele se numără pe degetele unei mâini. Printre aceste manifestaţii se află cea a „femeilor din Washington“, organizatorii aşteptând 200.000 de participante. În 2001, George W. Bush s-a confruntat cu mii de opozanţi, care, în pofida condiţiilor meteo execrabile, au venit să protesteze faţă de alegerea lui, pe care o considerau falsificată. În ce priveşte momentele învestirii, cea de-a doua a lui Richard Nixon, din 1973, a avut parte de scene memorabile. În primul rând, a fost boicotată de 80 de parlamentari, iar 15.000 de persoane au manifestat împotriva războiului din Vietnam, chiar cu o lună înaintea teribilelor bombardamente de Crăciun deasupra Hanoiului. Pentru ca acest scenariu să nu se reproducă, vor fi desfăşuraţi 13.000 de militari, care se vor alătura celor 3.200 de poliţişti.

În mod cert, învestirea lui Donald Trump va reţine atenţia întregii lumi, cel de-al 45-lea şef al Casei Albe prefaţând preluarea mandatului cu un interviu şocant şi incendiar acordat lui Michael Grove, de la ziarul britanic „The Times“, o instituţie în domeniul seriozităţii, şi lui Kai Dieckmann, de la cotidianul „Bild“, cel mai popular tabloid din Germania, cu un tiraj de peste două milioane de exemplare, în care acesta promite o ruptură istorică între SUA şi Europa.

Spectacolul: fiecare cu vedetele sale

În cazul lui Donald Trump, celebrităţile nu s-au înghesuit să se producă în faţa Capitoliului în această vineri. Echipa de tranziţie a fost tratată cu refuz de tenorul italian Andrea Bocelli, cântăreţul country Garth Brooks, starul canadian Celine Dion sau grupul de rock american Kiss. Englezul Sir Elton John şi-a anunţat absenţa, la fel starul de pe Broadway Jennifer Holliday, care s-a desistat acum câteva zile. La ora la care scriem aceste rânduri, Jackie Evancho, 16 ani, singură era cap de afiş. Şi trupa de la Radio City, Rockettes, va fi prezentă. La fel, corul de mormoni The Mormon Tabernacle Choir. Dar pentru Trump nu contează cei care au refuzat, dat fiind că, pentru el, vedeta prezentă la învestirea lui va fi „poporul“.

„Nu este vorba de Woodstock. Nu este un concert. Nu este o problemă de celebrităţi. Cum a spus chiar Donald Trump pe Twitter, este vorba despre popor, şi asupra acestui aspect ne vom concentra“, a declarat la CNN Boris Epshteyn, consilierul lui.

Aşadar, spre deosebire de predecesorii săi, spectacolul nu va fi punctul forte al acestei învestiri. În trecut, au participat Beyonce, Aretha Franklin sau violoncelistul Yo-Yo Man. Donald Trump nu va viza nici recordul de participări la balurile de învestire care au loc în oraş, record deţinut de Bill Clinton, democratul din Arkansas deschizând 14 baluri alături de soţia lui, Hillary, în 1997. În ce-l priveşte, Trump nu va participa decât la trei baluri, printre care tradiţionalul bal militar al „comandantului-şef“. „Nu este vorba de o încoronare“, spunea recent consilierul său, Boris Epshteyn. „De la Kennedy, în 1961, există această imagine a balurilor, în care preşedintele este înconjurat de staruri care vin să cânte, să danseze sau să facă lumea să râdă pentru el şi în care există un fel de uniune între preşedinte şi Hollywood“, reaminteşte Corentin Sellin. Firul conducător al discursului lui Trump trebuie reamintit. „Eu sunt preşedintele poporului – şi îndeosebi al Heartland, al Americii profunde – şi nu fac parte din aceste elite politico-hollywoodiene“. Atunci când, paradoxal, Trump ar putea fi un simbol. El ar fi putut merge mai departe: în 1913, preşedintele Wilson, care gusta puţin din acest gen de festivităţi cu o ocazie atât de solemnă, a anulat pur şi simplu balurile. În 1945, când Al Doilea Război Mondial încă nu se încheiase, Franklin Delano Roosevelt a făcut la fel.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.