Dor Geta Popescu, condusă pe ultimul drum

Sute de persoane au venit să o conducă pe ultimul drum pe alpinista cu opt recorduri mondiale şi unul european, Dor Geta Popescu, care a murit la numai 14 ani în avalanșa din Retezat.

În orașul Râșnov au participat la ceremonia funerară, alături de familie, numeroşi prieteni şi cunoscuţi. Iubitoare de natură, slujba de înmormântare a avut loc în aer liber și nu în biserică.

Alături de Dor Geta Popescu a murit în avalanșa din Retezat și Erik Gulacsi, un tânăr alpinist de doar 12 ani. Familia acestuia a ales însă să îl încinereze marți și să îi depună cenușa în vârful munților.

Familia, prietenii și cunoscuții au adus mii de crizanteme albe pe care le-au depus la catafalcul tinerei alpiniste, conform Adevărul. În fața cortegiului prietenii fetiței au purtat aranjamente florale cu bilețe în care erau trecute toate recordurile micuţei alpiniste.

„Sunt aici toate recordurile ei, succesele ei, toate ascensiunile pe care le-a făcut şi de care era tare mândră”, au spus tinerii care purtau pe braţe coşurile de flori.

Desemnată cel mai bun alpinist de altudine al anului 2015 şi dar şi în 2016, Dor Geta Popescu era legitimată la Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov.

A fost campioană naţională la escaladă şi membră a Lotului Naţional de Escaladă – copii, din anul 2011. Deţinea titlul de Căţărătorul Anului în 2013, titlu acordat de Federaţia Naţională de Escaladă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.