Dorin Cocoș, Gabriel Sandu și Nicolae Dumitru și-au recunoscut faptele

Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu și Gheorghe Ștefan, primarul suspendat din Piatra Neamț, au fost audiați la Curtea Supremă în dosarul Microsoft.

În afară de Gheorghe Ștefan, toți ceilalți și-au recunoscut faptele și au cerut procedura simplificată a procesului, informează B1 TV. Astfel, ei ar putea beneficia de o reducere chiar și cu o treime a pedepsei.

În dosarul Microsoft, Dorin Cocoș, Nicolae Dumitru și Gheorghe Ștefan sunt acuzați de trafic de influență și spălare de bani, iar fostul ministru Gabriel Sandu, de luare de mită și spălare de bani.

Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licențe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României și, implicit, permițând plata unor comisioane către persoanele implicate.

Contractul-cadru, susțin anchetatorii, s-ar fi încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preț cu cel puțin 40% mai mare față de prețul real, având la bază un necesar nefundamentat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.