Dosar Cotidianul: O nenorocire pentru România – Traian Băsescu

Pentru că am primit semnale că unii difuzori boicotează distribuția ziarului – de exemplu astăzi dimineață, încă de la ora 7.00, de la Aeroportul Otopeni au fost returnate toate numerele Cotidianul fără a fi expuse la vânzare – am luat decizia publicării integrale pe site a Dosarului Băsescu, pregătit pentru print. (Redacţia)

Dezinvoltura și tupeul cu care fostul președinte al României se insinuează în competiția politică ne obligă la o evaluare mai amplă a prestației sale. Cariera lui Traian Băsescu este plină de victime, de erori, de stagnări, de minciuni relansate sub formă de noi adevăruri, de fantezii cu pretenții democratice, dar cu consecințe dramatice pentru țară. Starea pădurilor decimate, țara rămasă pe drumuri, lumea subdezvoltată și măcinată de accidente, dezvoltări urbanistice aberante, afaceri cu restituirile, toate alcătuiesc un peisaj dramatic. La un loc, ele fac parte dintr-o operă politică egală cu o nenorocire.

La toate acestea se adaugă destine frînte, oameni compromiși, ridiculizați, dislocați sau dispăruți din viața publică. Inventarul de față a limitat numele și cazurile invocate din lipsă de spațiu. Efectele colaborării, prieteniei sau serviciilor făcute pentru Traian Băsescu pot lua proporția unui alt mare dosar, cam cât a fost cel de condamnare a comunismului, în care comunistul devotat și activ s-a transformat în principalul incriminator al acestuia.

Inventarul nenorocirii generate de Traian Băsescu este departe de a fi complet.

Însoțitoare de campanie electorală promovate spectaculos

Roberta Anastase
Adriana Săftoiu
Lavinia Șandru
Elena Udrea
Anca Boagiu
Sulfina Barbu
Stana Anghelescu

Ce frumos era în prima campanie electorală şi ce tinere eram

Rînd pe rînd, doamnele și fetele folosite în campanie au fost folosite și promovate și mai apoi date afară, alungate sau ridiculizate (Lavinia Șandru, după o campanie lungă și grea, a fost reciclată în categoria „centură“).

Sponsori

Florian Anghelescu
Mihai Erbașu

Anghelescu, producător ilegal și distribuitor de țigări, face parte dintre sponsorii care l-au ajutat pe Traian Băsescu să ajungă la Cotroceni. Imediat după alegeri, soția sa a fost promovată la Preşedinţie, iar Florian Anghelescu a sfîrşit într-o sinucidere suspectă. Aceeași soartă a avut-o constructorul Erbașu, găsit mort în piscina sa de pe malul Lacului Snagov.

Presă

Dan Tapalagă
Mircea Marian
Mălin Bot
Andreea Pora
Sabina Fati
Dan Turturică
Radu Moraru
Dan Andronic
Robert Turcescu

Doi dintre cei mai celebri şi agresivi băsişti

Lista este mult mai mare. Am reținut doar cîțiva dintre corifei. Din cauza faptului că s-au produs în văzul lumii și pentru că au nenorocit publicații, emisiuni sau demersuri media, mă abțin să-i portretizez și să fac dezvăluiri despre interesele lor.

Familie

Elena Băsescu – EBA
Ioana Băsescu
Radu Pricop
Mircea Băsescu
Dragoș Mircea Băsescu

EBA

Dintr-o nevinovată absolventă de liceu și cu o facultate pe care e greu de crezut că a absolvit-o, Elena Băsescu a ajuns manechin preferat de creatori, membră în organizația de tineret, apoi parlamentar european. Operațiunea de strîngere a voturilor pentru Elena Băsescu poate fi considerată un model de măsluire legală a alegerilor pentru un candidat fără suport popular. Promovarea Elenei Băsescu în Parlamentul European este una dintre operațiunile electorale care au implicat oameni de la Cotroceni, din servicii și din PD. Este cea mai spectaculoasă operațiune electorală de promovare în Parlamentul European. Campania Elenei Băsescu este și o mostră de folosire a unui om din PD, mai apoi condamnat pentru frauda comisă în sprijinul Elenei Băsescu. Monica Iacob Ridzi încă se află în penitenciar. EBA a fost și subiectul unei afaceri sentimentale cu iz de colectă publică sau de bani negri cu aparență de dar de nuntă. Circulă, mai mult ca o glumă, suma de 500.000 de euro încasată din darul de nuntă; în fapt, zvonurile trimit la sume de 10 ori mai mari.

Ioana Băsescu

Dacă EBA a fost pupila dragă, Ioana a fost omul de sprijin și de încredere. Prin ea s-au făcut afaceri importante (pământurile de la Nana, în care nu am clarificat proprietatea terenurilor cumpărate de Elena Udrea), sau contracte cu dedicație ori „cu cheie“. Acestea (benzinăriile Gazprom) poartă cu ele secretul actelor semnate la notariatul Ioanei Băsescu. Casele Ioanei Băsescu au aceeași soartă neclară și neinvestigată. Afacerile lui Radu Pricop sunt și ele nenumărate și ascunse. Bănuiala că unele aparțin familiei Băsescu nu folosește la nimic.

Mircea Băsescu

Cazul Băsescu Mircea versus clanul ţiganilor din Drăgănești – Olt este celebru, este public și a fost sancționat de justiție. Merită subliniată legătura clanului Băsescu cu clanurile țigănești, măcar din perspectiva sprijinului electoral pentru Traian Băsescu. De clarificarea strîngerii banilor și folosirii lor se ocupă altcineva.

Dragoș Mircea Băsescu

Dosar pe rol, de unde au scăpat către presă practici care trimit la scandalul Mircea Băsescu – Bercea Mondial.

SRI

Gen. Florian Coldea
Gen. Dumitru Dumbravă

Primul a condus Apărarea Constituției și a stat alături de Laura Codruța Kovesi în celebrul cîmp tactic al proceselor în care SRI se prelungea în justiție. Al doilea, Dumbravă, secretar general al SRI, este autorul celebrei aberații numite „cîmpul tactic“ în justiție. Și care n-a cutremurat în niciun fel nici serviciul, nici regimul Băsescu.

Colaboratori ai sistemului

Silvian Ionescu
Marin Antonescu
Mircea Nicu Toader
Adriean Videanu
Elena Udrea
Marin Anton
Andrei Moldoveanu
Sorin Blejnar etc.

Grup de mare forță și influență în procesul de exercitare a puterii. Piese-cheie ale puterii lui Traian Băsescu. Silvian Ionescu a devenit, cu vremea, dușman de moarte, Marin Antonescu, partener și coleg în servicii, s-a mulțumit cu mai puțin, iar toți ceilalți s-au avîntat fie cu linguroiul (și acum o trag prin procese), fie cu buldozerul. Și acum sînt înjurați.

Gașca PD, la un pas de bandă politică

Vasile Blaga
Radu Berceanu
Adriean Videanu
Anca Boagiu
Sorin Frunzăverde
Alexandru Sassu
Bogdan Niculescu-Duvăz
Radu F. Alexandru
Paula Ivănescu etc.

Radu Berceanu

Floarea PD devenit PDL a ratat o carieră istorică. Unii au evadat repede (Sassu, Duvăz, Paula Ivănescu, Rafu F. Alexandru), alții au aplicat mai fin sau mai grosolan ce-au văzut la Trăienel (Blaga, Videanu, Boagiu). Radu Berceanu pare să fi scăpat de ghearele sistemului, dar și de înțepătura de scorpion a lui Băsescu.

Justiție

Monica Macovei
Livia Stanciu
Laura Codruţa Kovesi
Alina Ghica
Oana Schmidt Hăineală
Cristi Danileț
Camelia Bogdan
Horia Georgescu
Iulian Dragomir (ICCJ)

O echipă prin care puterea și influența lui Traian Băsescu s-au regăsit în justiție. Ei au aplicat la sînge lupta pentru statul de drept care pe unii i-a nenorocit, pe alții i-a apărat. Justiția ca problemă de proiect ratat și de carnaval bine interpretat li se datorează în mare parte. (Cornel Nistorescu)


Afacerile văzute ale familiei Băsescu

Traian Băsescu a trecut de la afacerile făcute la Anvers în numele statului român la afacerile făcute în și pentru interesul personal și al familiei, în România.

Fabrica de înghețată

Prima afacere despre care presa a menționat este cea referitoare la fabrica de înghețată. Se întâmpla în anii 1999-2000, înainte ca România să intre în Uniunea Europeană. Afacerea a fost închisă ulterior, fiindcă nu îndeplinea cerințele UE. Firma Prod Cros SRL era deținută de Mircea Băsescu (80%) și Maria Băsescu (20%). Societatea avea patru angajați, câte doi pe schimb, și dispunea de minimul de echipamente.

2008-2009, procesarea cărnii de pui

După ce a abandonat afacerea cu îngheţată, Mircea Băsescu şi-a îndreptat atenţia spre procesarea cărnii de pui. El a preluat afacerea de la Agigea a unor englezi și a schimbat denumirea firmei din „Plusfood“ în „Fattoria Terrantica“. Fabrica producea de la cordon bleu de pui, şniţel de pui până la snack sau burgeri. Peste 90% din produse mergeau la export: în Italia, Anglia, Belgia şi Olanda. „Noi avem certificat de export inclusiv pentru ţările arabe şi pentru trupele NATO“, spunea, în urmă cu un an, Mircea Băsescu. Director al societății a fost numită Adriana Opreanu, o apropiată a familiei Băsescu.

Suspecți de trafic de armament

În anul 2009, familia Băsescu este implicată într-un scandal internațional. Firma Ice Age SRL, în care acționari erau Raluca Băsescu (fiica lui Mircea Băsescu) și un membru PDL Constanța, Sorin Trașcă, a adus prin Portul Constanța Sud Agigea 1.884 de tone de armament expirat din Taiwan. Muniția trebuia să ajungă în Bulgaria pentru a fi distrusă. Unul dintre vapoare însă a sosit în România în baza unui contract încheiat cu firma Oxo Network Corporation, patronată de Cornel Purcărea. Muniţia a fost depozitată în depozitul firmei Ice Age SRL și ulterior transportată la Uzina Mecanică Băbeni, judeţul Vâlcea.

Surse din Portul Constanța spuneau că o parte din muniție a ajuns și la cealaltă firmă patronată de Raluca Băsescu și Laurențiu Mironescu, Interprest Trading SRL, aceasta din urmă având licență pentru depozitare armament și muniție.

Asociatul Ralucăi Băsescu, Laurenţiu Mironescu, a ajuns în 2011 secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, sub mandatul lui Traian Igaş. În luna mai a aceluiaşi an, DNA a început urmărirea penală împotriva lui Laurenţiu Mironescu, a senatorului PDL Mircea Banias, a fostului șef al Portului Constanța Eugen Bogatu, dar şi a altor 27 de persoane, pentru infracţiuni de corupţie în legătură cu activităţile de import-export de mărfuri provenite din afara graniţelor Uniunii Europene.

Afaceri imobiliare

În ianuarie 2009, Dragoș Băsescu decide să apară în față și cumpără 85% din acțiunile firmei SC Global Business & Investments SRL, deținută de Adriana Opreanu, fostă apropiată a lui Mircea Băsescu. Schimbarea acționariatului a dus și la aducerea unor oameni capabili în societate. Cenzori au fost numiți Raluca Băsescu și Sorin Trașcă. În decembrie 2006, firma Global Business & Investments a încheiat un contract de asociere în participațiune cu o instituție de stat, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța, pe modelul Puiu Popoviciu. În contract se prevedea că stațiunea de cercetare participa cu un teren de 30 ha, terenul Fermei nr. 10 Agigea, situat între Agigea și Eforie Nord, pe Drumul European 87 Constanța-Mangalia, iar firma familiei Băsescu promitea că va finanța activitatea asociației.

Afacerea Nana

Preşedintele Traian Băsescu a cumpărat în anul 2013, prin intermediul fiicei sale Ioana, 290 de hectare de teren arabil, în judeţul Călăraşi. Terenul, compact, se află pe raza localităţii Nana. Cele 290 de hectare se aflau în posesia unor firme cu capital italian şi erau arendate către o asociaţie agricolă din comună, a cărei şefă era secretara Consiliului Local Nana, Tudorița Nicolae. Terenul a fost luat cu credit bancar în valoare de un milion de euro, iar diferența de 300.000 de euro ar fi fost achitată cash de Ioana Băsescu.

În luna februarie 2015, Parchetul General a declanșat o anchetă pentru a verifica modul în care mai multe persoane din localitatea Nana și-au reconstituit dreptul de proprietate, luând măsura sechestrului asigurător asupra loturilor comasate care constituie moșia achiziţionată de Ioana Băsescu, prin credit de la CEC. Ulterior, toate parcelele cumpărate de Ioana Băsescu de la firma Berfige au fost puse sub sechestru. În urma afacerii, la sfârșitul anului 2015, 11 persoane din cadrul Primăriei Nana au fost trimise în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, conflict de interese, spălare a banilor şi fals în declarații.

Casa din Băneasa și casa din Mihăileanu

Pe 9 august 2000, pe vremea când era primar general al Capitalei, Traian Băsescu a cumpărat un teren de 3.700 de mp în Aleea Privighetorilor 86 din cartierul Băneasa, cu suma de aproximativ 70.000 dolari. Tot pe 9 august 2000, omul de afaceri Costel Cășuneanu a cumpărat un teren învecinat, cu o suprafață similară, însă la un preț de trei ori mai mare decât cel plătit de Băsescu.

Pe 14 august 2002, primarul Băsescu își dă casă de la Primărie pe strada Ștefan Mihăileanu. Locuia pe atunci în Prezan nr. 4, unde își prelungise contractul până în martie 2003.

Pe 21 octombrie 2002, Traian Băsescu a cumpărat o vilă situată pe Șoseaua București-Ploiești, cu suma de 280.000 dolari. Trei săptămâni mai târziu, la 12 noiembrie, a donat-o fiicei sale Ioana. El a locuit însă acolo până când, ca șef de stat, s-a mutat la Vila Lac 3.

Însă în timp ce se mută în Băneasa, primarul Băsescu își cumpără și etajul de vilă din Mihăileanu. Ulterior, în octombrie 2002, Traian Băsescu a vândut terenul din Aleea Privighetorilor către Gabriela Blaj, cumnata lui Costel Cășuneanu, în schimbul sumei de aproximativ 300.000 de dolari.


Personaje folosite și abandonate

Este recunoscută deja ca fiind o obișnuință a lui Traian Băsescu ca, după ce a numit anumiți oameni în poziții-cheie, iar aceștia și-au dovedit din plin loialitatea, să ajungă să-i critice vehement.

„Infirmul! Andrei Pleşu, o minte sclipitoare din care adesea pătrund în spaţiul public idei geniale. Cu toate acestea, Andrei Pleşu are o mare infirmitate. Îi lipseşte caracterul“, a scris Traian Băsescu într-o postare pe Facebook, despre fostul său consilier prezidențial.

„Cozmin Gușă este omul lui Plahotniuc, îi mânca din palmă pe la Chișinău cu alții“, a spus fostul preşedinte despre fostul său colaborator.

„Cel mai urât lucru este, după ce te-a luat cineva dintr-un purtător de cuvânt, te-a numit consilier prezidențial, ți-a poftit suflețelul să-ți fie soțul șef de serviciu secret, ți l-a făcut președintele șef de serviciu secret. Și când constați că e căciula mai mare decât poate să ducă capul domnului șef de serviciu secret, să te superi că ți l-a schimbat“, a afirmat în 2009 Traian Băsescu despre Adriana Săftoiu.

„Mă proslăveau când eram la Cotroceni. N-am avut niciun aranjament cu Tapalagă, Bot, Marian, Ciocăzanu sau Tolontan. Pozițiile mele de acum nu sunt împotriva instituțiilor, ci a unor oameni din instituții. Am atacat unele persoane, pentru nerespectarea drepturilor fundamentale. Kovesi a fost una dintre ele. Hoardele de propagandiști au reacționat“, a spus Băsescu. „Subiectul postării de azi nu e dna Kovesi, subiectul este legat de propagandiștii care nu înțeleg că un om nu înseamnă o instituție“.

Întrebat care sunt propagandiștii care îl proslăveau, Băsescu a adăugat: „Cartianu, Tapalagă, Ciocăzanu și Mircea Marian, dar mai sunt și alții“.

Teodor Baconschi: „Am trăit un sentiment de deja vu, pentru că exact așa cum la PDL intelectualii au fost, ca sa zic așa, puși în vitrină și apoi evacuați, s-a întâmplat un fenomen similar și în evolutia PMP. Președintele Băsescu, la capătul a zece ani de mandat, și-a ales urmașul, este vorba de doamna Elena Udrea și evident că partidul va merge acum pe această linie“.

De bine în 2012: Laura Codruța Kovesi este decorată cu Steaua României „Pentru merite deosebite în îndeplinirea actului de justiție în România“.

De rău în 2016: „Nu ai caracter când sacrifici oameni ca să fii renumită pe funcţie sau ca să te consolidezi pe funcţie sau să-ţi curgă lacrimile ca să te decoreze câte un ambasador“. (Mihai Boeru)


Justiţia prezidenţială

Traian Băsescu s-a lăudat mereu că nu este un „președinte spectator“, ci unul „jucător“. În privința raporturilor sale cu justiția, exact asta a și fost: un președinte care, de-a lungul celor două mandate, s-a „jucat“ cu justiția, exact după cum i-au dictat interesele personale ori ale apropiaților. Încă din vremea primei campanii prezidențiale, a lansat un semnal arțăgos la adresa adversarilor din PSD: „Ne vedem la țepe, în Piața Victoriei“. Bineînțeles că „țepele“ respective nu au existat niciodată. În schimb, au existat războaie cu adversarii politici, în cursul cărora el a jucat rolul de mare apărător al justiției. Rol în care s-a folosit de toți oamenii pe care i-a considerat utili. Iar atunci când nu a mai avut nevoie de ei, i-a aruncat peste bord, fără să clipească.

La începutul primului său mandat, a susținut-o pe Monica Macovei, pe care a prezentat-o ca pe omul de fier care va aduce face dreptate în România. Pe 29 decembrie 2004, atunci când noul cabinet rezultat în urma alegerilor a depus jurământul, Traian Băsescu i-a mulțumit personal Monicăi Macovei: „O mențiune specială fac pentru ministrul Justiției. Îi mulțumesc doamnei Monica Macovei că a acceptat să fie membră a Guvernului României, dânsa fiind un om neangajat politic. Am dorit ca prin desemnarea ei în funcția de ministru al Justiției să dăm Justiției un semnal de neangajare politică. Eu cred că Justiția trebuie să înțeleagă că, începând de astăzi, nu mai este o anexă a politicienilor, ci este în slujba legii“. Dar, 12 ani mai târziu, în martie 2016, aceeași Monica Macovei devenise pentru el un veritabil dușman al democrației: ,,Pe asemenea informație nu pot decât să remarc că a rămas procuror comunist. Un europarlamentar care pune sub semnul întrebării obligativitatea respectării drepturilor omului a rămas procuror comunist“.

Schimbător după cum bate vântul penal

Pe 11 mai 2014, luat de valul admirației pentru reușitele înregistrate de justiția care îl scăpase de mulți dintre adversarii lui politici, Traian Băsescu a ținut să menționeze, pe un ton triumfalist: „Astăzi, vedem o justiție care nu are niciun complex să ancheteze și să condamne un ministru, un prim-ministru, un președinte de Consiliu Județean, dar prin atribuțiunile prezidențiale am putut să mă implic, prin numirea la Înalta Curte de Casație și Justiție, la DNA, la DIICOT, la SRI, la SIE, oameni de calitate care au înțeles să-și facă treaba fără să fie membri ai partidului. Asta a însemnat continuitate, a permis și justiției să funcționeze, și SRI, și DNA, și DIICOT, iar astăzi, instituțiile cele mai respectate sunt exact aceste instituții, instituțiile în care românii încep să aibă tot mai multă încredere. Niciodată n-ați fi crezut că, în România, Serviciul Român de Informații va ajunge să beneficieze de încredere mai mare decât primăria, mai mare decât Președinția, mai mare decât Parlamentul. Iată că am ajuns aici pentru că au fost profesioniști“.

Un an mai târziu, după ce Inspecția Judiciară din CSM l-a acuzat de imixtiune în problemele justiției, fostul președinte a sărit la beregata celor care l-au pus la punct: „O să fiu foarte direct și pe înțelesul tuturor. În momentul de față, Inspecția Judiciară și CSM au devenit o măciucă care se aplică prin gură direct oricărui om care vrea să exprime ceva despre justiție. În spatele acestei agresivități a Inspecției Judiciare și a CSM se află o mare de corupție. Am susținut acest sistem al justiției, am susținut forța lui în raport cu politicienii, dar vreau să clarificăm niște lucruri. Sistemul este departe de a fi unul perfect, așa cum încearcă a fi prezentat de liderii justiției“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.