Dosar penal in rem pentru alegerile din 2009

Parchetul General deschide o anchetă cu privire la alegerile din 2009.

Parchetul General va face cercetări pentru abuz în serviciu şi falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale, ca urmare a dezvăluirilor lui Dan Andronic privind alegerile prezidenţiale din 2009.

Comisia parlamentară devine astfel inutilă.

„În cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2017, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic şi conform cărora există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege”, transmite Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Deputatul PSD Victor Ponta a reacționat rapid spunând că o eventuală anchetare de către Parchetul General a alegerilor prezidenţiale din 2009 ar fi un „abuz” al procurorului Augustin Lazăr, care ar dori să blocheze ancheta parlamentară demarată în acest caz.

„Mie asta mi se pare un abuz şi o şmecherie tipică pentru modul… Ştiţi, domnul Lazăr e un şmecher, aşa, că îl cunosc acum de mult timp. E o şmecherie ca să blocheze comisia”, a spus Ponta, cu privire la declaraţiile de luni ale lui Augustin Lazăr.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, luni, referitor la afirmaţiile lui Dan Andronic privind alegerile din 2009, că Ministerul Public a analizat cu atenţie discuţiile din spaţiul public şi va da în cursul aceleiași zile un punct de vedere în cazul acestora.

PSD şi ALDE au cerut anchetă parlamentară pentru clarificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009, dar şi de rezultatul scrutinului prezidenţial, după dezvăluirile făcute de Dan Andronic cu privire la noaptea alegerilor şi persoane aflate în anturajul lui Traian Băsescu.

Dan Andronic a scris pe 10 aprilie că în noaptea turului doi al alegerilor prezidențiale din 2009 s-a întâlnit acasă la Gabriel Oprea cu Laura Codruța Kovesi și Florian Coldea care erau „extrem de preocupați de victoria lui Băsescu”, iar aportul lor și al lui George Maior și Gabriel Oprea la victoria lui Traian Băsescu „a fost esențial”.

Ulterior, intr-o intervenție telefonică la TV, fostul președinte Traian Băsescu a declarat că Dan Andronic a fost pus sub urmărire penală pentru că ”a supărat sistemul”.

Șerban Nicolae: Comisia de anchetă parlamentară merge mai departe

Senatorul Șerban Nicolae susține că Parlamentul va merge mai departe cu comisia de anchetă privind alegerile din 2009, în ciuda deciziei Pachetului General de a deschide o achetă penală.

„Lucrurile nu sunt neclare. Pot să fac speculații, există o spaimă atât de mare încăt să ducă la aceste gesturi cu iz de disperare. Ancheta penală este anchetă penală, ancheta parlementară este specifică Parlamentului. Nu ne suprapune, dacă a făcut un gest disperat, nu înseamnă că vom bloca comisia de anchetă. Aceste comisii își pot adopta propriul regulment. Acest gest disperat mă face să cred că suntem pe drumul cel bun”, a adeclarat Șerban Nicolae la Antena 3.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.