Dosar penal în urma accidentului de pe DN 1

Anchetatorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul accidentului de pe DN 1.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, citat de Agerpres, în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.

Cele două mașini implicate în accidentul rutier vor fi supuse unor verificări specifice , iar cele șase trupuri neînsuflețite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală (SML) Prahova pentru necropsie.

Potrivit reprezentanților SML, urmează să se stabilească dacă cei doi șoferi au consumat băuturi alcoolice.

Sâmbătă seară, pe DN 1, în zona Bisericii Călătorului, în urma impactului violent dintre două autoturisme, şase persoane au decedat. Este vorba despre un tânăr de 28 de ani din București și alte cinci persoane din Câmpina, respectiv doi bărbați de 44 de ani, o femeie de 38 de ani, o tânără de 19 ani și un băiețel de 11 ani.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a precizat că, din cercetările efectuate la fața locului, a reieșit că un tânăr de 28 de ani aflat la volanul unui autoturism a pătruns pe contrasens, izbindu-se frontal de o altă mașină care venea din sens opus și în care se aflau cinci persoane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.