Dosar penal pentru instigare la fals intelectual

Procurorii Parchetului General au început, joi, urmărirea penală in rem pentru instigare la fals intelectual în dosarul constituit ca urmare a autodenunțului deputatului Sebastian Ghiță.

Ghiță a ajuns joi la Parchetul General. La ieșire, acesta a spus că a dat o declarație de martor şi că săptămâna viitoare este chemat pentru a prezenta noi probe în cazul autodenunțului său.

Întrebat ce infracțiuni vizează cercetările din acest dosar, el a replicat că procurorul trebuie lăsat să facă încadrarea faptelor respective și să se raporteze la ele.

Marți, sebastian Ghiţă s-a prezentat la sediul Parchetului General pentru a depune un autodenunț în care arată că el și mai mulți demnitari ai statului român au falsificat și măsluit în 2012 raportul tehnic de expertiză prin care s-a stabilit că procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, nu a plagiat în teza de doctorat.

Este vorba despre teza de doctorat a lui Kovesi, susținută la Universitatea de Vest din Timișoara în urma cu mai mulți ani.

„Am venit să aduc un autodenunţ care vizeaza felul în care eu şi mai mulţi înalti demnitari ai statului român am participat la măsluirea, la falsificarea raportului tehnic de expertiză ce vizează teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi”, declara Sebastian Ghiţă, la Parchetul General.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.