Dosarele Băsescu

Parchetul General a deschis şi redeschis câteva dosare de cercetare penală pe numele lui Traian Băsescu. Sunt prea multe ca să nu se întâmple, la sfârşitul proceselor, condamnări. Probabilistic vorbind, una din aceste condamnări va fi fiind cu executare. Vom avea un fost preşedinte al ţării în puşcărie. E vreo surpriză? Numai aşa-zişii băsişti inflexibili (între ei cei mai naivi fiind grupul numit de presa vremii “intelectualii lui Băsescu”) s-ar putea declara surprinşi de cursul voinţei judiciare a Parchetului General.

Cine a avut simţul realităţii încă din anii ’90 a putut intuit că, la noi, clasa politică se mafiotiza într-un fel care nu va permite dreptăţii să se realizeze decât atunci când mafioţii puterii de stat se vor război între ei.

Traian Băsescu a avut, în istoria recentă, meritul de a fi deschis acest război, deşi făcea parte dintre cei nenaivi care îşi dădeau seama că într-unul din episoadele luptelor anti-corupţie s-ar putea să cadă şi el victimă (deloc incentă) a justiţiei. Acest merit nu e de ici, decolo.

Arestarea lui Adrian Năstase a dat semnalul unui astfel de episod din viitorul imediat. Cum să judeci nepartizan un astfel de pesonaj? Oricât de exagerat ar părea, categoria din care face parte el, personajul, este aceea a unuia care, în urmă cu 2000 de ani, prigonea cetele de ucenici ai lui Hristos, fiind un fel de şef al poliţiei “politice” iudaice, pentru ca, mai apoi, să se convertească la credinţa acelor cete prigonite. “Convertirea” lui Traian Băsescu!!! Chiar cu ghilimele poate părea prea mult pentru vremurile noastre lipsite de impulsuri mari de credinţă.

Şi, totuşi… Păstrând proporţiile ce trebuie păstrate când e vorba de “credinţa” în statul naţional, eu, unul, cred (cu îndoială, fireşte) că Traian Băsescu a suferit “iluminarea” abia după ce a devenit preşedinte al ţării.

Să nu uităm că nu se pregătea să devină preşedinte în toamna lui 2004, ci premier, aşadar se pregătea să preia mafia lui Adrian Năstase din cea mai înaltă poziţie de sub cupola acestei mafii.

A devenit, în toamna aceea, preşedinte ca urmare a unor manevre rămase până azi incomplet elucidate. În 2007, România intra în UE. Moment istoric de mare anvergură. Eu, unul, cred că acest moment a avut forţă convertitoare. Nu pot explica cum a funcţionat forţa aceea, dar bănuiesc că intimitatea relaţiei cu alţi şefi de stat europeni şi cu înalţii reprezentanţi ai NATO poate schimba un om dacă acel om are în educaţia sa o sămânţă bună de patriotism.

Sămânţa aceea a putut determina în personalitatea noului preşedinte al României un cutremur: a înţeles că esenţa democratizării ţării era coruptă, realizând, abia acum, că esenţa aceea nu constă în pluralismul polititc, ci în funcţionarea independent de politic a justiţiei.

Nu e uşor să înţelegi chestia asta. Milioane de români doar cred că o înţeleg, dar când îi întrebi dacă şi-ar sacrifica propria libertate ca să pună pe picioare un stat de drept cu adevărat funcţional, vor da înapoi. Oh, da, noi iubim statul de drept, dar să nu înceapă facerea dreptăţii cu noi şi cu familiile noastre!

Ar putea exista încă o ipoteză: Băsescu nu ştia ce consecinţe vor decurge pentru libertatea sa din voluntarismul pe care l-a pus în joc ca să consolideze primii piloni ai statului de drept din România.

Credeţi ce vreţi.

Eu, unul, aleg ipoteza care se potriveşte cu caracterul unui comandant de navă pe vreme de mare furtună istorică. Furtunile istoriei i-au oferit lui Băsescu şi un bonus pe măsura voluntarismului său marinăresc: criza din 2008. Poate că abia acest bonus (în privinţa căruia el ştie că a greşit grav, în 2009, când nu a vrut să vadă criza ca să se poată realege preşedinte) l-a convertit pe Băsescu întru totul în sensul consolidării statului de drept, care – şi asta o ştie – nici acum nu este consolidat în chip ireversibil. Ireversibil consolidat va fi abia în generaţia de procurori şi judecători care va înţelege, prin graţia onorabilităţii lor profesionale, că ar avea mai multe de pierdut (în sens imaterial) decât de câştigat (în sens material) dacă ar face paşi înapoi spre statul corupţiei generalizate.

Dar adevăratul cutremur de conştiinţă patriotică nu poate avea loc în tagma magistraţilor, ci numai în trupul persoanei care, fiind şef al statului, are la dispoziţie toate informaţiile şi cele mai bune analize spre a înţelege ceea ce este cel mai greu de înţeles: ne vom transforma într-o populaţie, nemaifiind o naţiune, dacă nu vom şti să dăm Cezarului Justiţiei tot ceea ce are a fi dat acestui Cezar. Inclusiv propria noastră libertate, dacă aşa va dori naţiunea noastră la un moment dat.

Acest moment a sosit. Naţiunile nu sunt raţionalism întrupat. Dimpotrivă. Ele cer să fie pedepsit chiar şi noul Pavel pentru trecutul său de loc inocent.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.