Dr. Mihaela Grigorie: „Este important să comunici cu medicii“

În zilele noastre, deşi societatea a evoluat, domeniul psihiatriei a rămas un subiect tabu. Înainte de toate, trebuie menționat faptul că termenul „psihiatrie“, care provine din limba greacă, este alcătuit din cuvintele „psychè“ (spirit) şi „iatros“ (medic) – aşadar, psihiatrul este de fapt medicul care tratează spiritul. Iar spiritul formează împreună cu corpul şi cu mintea un tot unitar. În afară de tratarea afecțiunii în sine, psihiatria se ocupă şi cu prevenirea, diagnosticarea şi reabilitarea persoanelor cu afecțiuni mintale.

Despre cum pot fi prevenite bolile, am stat de vorbă cu doamna doctor Mihaela Grigorie, medic psihiatru la Centrul Medical Alfa din cartierul Berceni, care a împărtăşit, cu această ocazie, cititorilor ziarului Cotidianul, întâmplări din cei aproape 35 de ani din activitatea sa în domeniul medicinei, dar și sfaturi foarte utile pentru o viață sănătoasă.

Cotidianul: Mai întâi de toate, cum v-ați decis să alegeți această specializare?

Dr. Mihaela Grigorie: De când eram mică, holurile spitalului au fost locul meu de joacă – de când am mers în picioare am stat pe holuri, prin curte, pe la policlinică și pe la spital, tata fiind medic pediatru. Iar asupra specializării mele nu m-am decis eu – tata a decis. Eu am vrut să fac pediatrie, dar a zis că este foarte greu, că este foarte periculos. Iar când am fost la înscriere, era foarte mare înghesuială și erau niște geamuri mici la Facultatea de Medicină, erau unul lângă altul. Erau Medicină Generală, Pediatrie și Stomatologie și tata a zis: „Uite, ăla e geamul“. Am stat la geamul acela, m-am înscris și pe urmă mi-a spus tata că nu m-am înscris la Pediatrie (că de fapt nu era scris nimic pe ele). Nu a fost o întâmplare, așa a vrut tata, că a zis că e greu. Iar când am aflat, nu mai aveam ce face, pentru că era pe vremea lui Ceaușescu și nu se mai putea schimba absolut nimic.

„Institutul «Cantacuzino» l-au îngropat cu totul“

Comparativ cu perioada comunistă, cum este sistemul medical actual?

Era greu și atunci, pentru că lipseau foarte multe materiale sanitare în spitale, dar nu lipseau medicamente. Așa cum erau ele, erau ale noastre, făcute de noi, de fabricile noastre, cu ingredientele noastre, mult mai puțin alergizante față de cele care sunt acum – era mult mai bine. Pentru timpurile acelea, era foarte bine. Acum avem foarte multe medicamente care chiar nu știu dacă ne trebuie. Atunci aveam vaccinuri făcute de institutul nostru de vaccinuri, care studia exact virușii care vor veni să provoace viroze în anotimpul următor, pe când acum importăm din țări vestice, noi având viruși din țări estice. La noi vin din Rusia și noi, dacă ar fi să importăm, ar trebui să luăm din partea aceea vaccinurile. La „Cantacuzino“ se făceau vaccinuri speciale pentru copii care aveau probleme cu infecții repetate cu microbi rezistenți la tratament. Plecau de la Craiova, se duceau la Institutul „Cantacuzino“, le recoltau de acolo și pe urmă se duceau părinții și luau vaccinul pentru copil, ca să-i crească imunitatea – era un vaccin strict pentru afecțiunea de care suferea copilul. Nu era o linie tehnologică, să zic așa, ci era un vaccin special făcut. Iar acum, Institutul „Cantacuzino“ l-au îngropat cu totul. Și în cazul rujeolei, toate site-urile de socializare au permis foarte mult comunicarea. Problema este că nu știi totuși cu cine comunici și nu știi dacă cel cu care comunici și spune că nu e bine să faci copilului vaccinul este și în măsură să spună acest lucru. Iar atunci ajungem în situații dintr-astea. Nu am auzit decât în ultimii ani faza asta cu „nu ne facem vaccinul, nu ne vaccinăm“. Nu a fost până acum așa ceva. Și nu cred că de frica efectelor adverse, pentru că orice medicament are efect advers. Nu există nimic fără efect advers. Și plantele au efecte adverse. Deci toate au efecte adverse. Așa că nu este vorba despre efecte adverse. Eu așa văd lucrurile – este vorba despre teama că vor să ne omoare lent în timp. Cred că asta e ideea de bază pentru toți părinții care nu vor să facă vaccinul copilului. Dacă erau vaccinurile noastre, poate că era altceva, poate că și lumea avea mai multă încredere.

Dintre pacienții pe care i-ați avut de-a lungul timpului, vă amintiți vreun caz care v-a marcat în mod deosebit?

Da, au fost multe cazuri, dar cel care m-a marcat cel mai tare a fost atunci când m-au chemat la camera de gardă pentru un pacient în vârstă, care se agitase în cursul nopții și care venise cu soția. Am fost la el, am stat de vorbă și nu mi s-a părut nimic a fi în neregulă în afară de ce era specific pentru vârstă – nici să fie agitat, nici să fi distrus ceva, cum spunea soția. Era ceva care nu se lega. Era un domn în vârstă care vorbea absolut normal. Stătea așezat pe scaun, răspundea la întrebări, era totul absolut normal. Am rugat să i se facă un EKG, să vedem despre ce este vorba, și eu am făcut doi pași în holul mare al spitalului. Și în câteva secunde, a distrus totul în cabinet – a spart geamurile la dulapuri, a împins asistenta… M-am întors în cabinet și în decurs de o secundă, sub ochii mei, s-a așezat liniștit pe scaun, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dacă n-aș fi văzut cioburile, n-aș fi crezut că s-a întâmplat ceva într-un timp atât de scurt. Și am zis să i se facă niște analize, să vedem și noi despre ce este vorba, că nu e normal așa ceva. Toată lumea de la camera de gardă mi-a zis că eu nu văd că e bolnav psihic? Și să chemăm Salvarea, să îl trimitem la Spitalul 9 (actualul Spital Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia“, n.r.). Dar le-am spus că eu, până acum, n-am văzut un bolnav psihic care acum să fie bolnav psihic și în secunda următoare să fie un om absolut normal și să vorbești cu el absolut normal și că e ceva în neregulă acolo. Și nu au vrut să mă lase să îi fac analize acolo; era și diabetic, avea diabet zaharat. M-a chemat directorul la el, că era problema să facem economii, nu să facem analize la toată lumea. Și i-am zis că-i plătesc eu analizele, numai să îi văd glicemia. Avea glicemia 40. Am dat telefon medicului de la ATI și mi-a zis să sun la medicul de la Diabet și Boli de Nutriție. Am vorbit cu o doamnă doctor care mi-a spus că medicamentul respectiv poate să facă episoade din astea de scădere mare, de hipoglicemie, cu agitație psihomotorie mare de tot, și că efectul acesta al medicamentului poate să dureze mai mult de 24 de ore, că este foarte mare pericol și că este urgență de urgență.

„La un bolnav toate trebuie să funcționeze ca un tot unitar“

Și atunci ce ați făcut?

M-am întors și le-am zis că îmi trebuie și mie o Salvare, că am o urgență. Și toată lumea a zis că îl trimit la Spitalul 9. Nu, zic eu, ca să îl trimit la Diabet și Boli de Nutriție, la Spitalul „Cantacuzino“. Am așteptat apoi să vină Salvarea, să plătesc și să terminăm discuția. Nu cred că a durat 20 de minute până s-a întors Salvarea și doctorița care l-a însoțit pe pacient era complet uimită. S-a uitat la mine și a zis: „Mi-a oprit bolnavul acolo“. Am întrebat-o dacă mai plătesc Salvarea și mi-a zis că nu, dar mâine o să vină înapoi și o să ajungă la Spitalul 9. Și i-am spus: „Dacă iese din reanimare (pentru că acolo fusese băgat, la Terapie Intensivă) înainte de 48 de ore, eu îl duc cu mașina mea personală de la Diabet și Boli de Nutriție la Spitalul 9“. Evident că nu a ieșit decât după 3 zile, iar eu am sunat în fiecare zi la internare, să mă interesez cum se simte; la externare se simțea bine, i-au schimbat până la urmă formula de tratament, iar dacă ar fi ajuns la Spitalul 9, nu cred că supraviețuia.

Și mai sunt foarte multe alte cazuri… Pentru că la noi cred că nu se înțelege bine faptul că bolnavul este unul singur în cap și în corp – nu are numai ficat, sau rinichi, sau inimă și psihic. Toate sunt împreună și trebuie să funcționeze ca un tot unitar. Și atunci trebuie ca fiecare dintre noi, medicii, să ținem legătura și cu celălalt medic, chiar dacă nu-l cunoaștem, fiindcă nu poți să știi altfel de ce anume suferă pacientul. Repet: nu este important să-i cunoști pe medici, dar este important să comunici cu ei.

Pentru o viață sănătoasă

Ce sfaturi aveți pentru cititorii noștri? De ce anume ar trebui să țină cont?

Să facă tot ce trebuie: să-și suplimenteze dieta, să aibă grijă ce mănâncă pentru a nu ajunge să se îmbolnăvească. Cred că un regim de viață echilibrat ar fi foarte bun – o mâncare pe care să și-o gătească acasă și să nu și-o cumpere și, măcar de luni până vineri, cu pauză sâmbătă și duminică, să suplimenteze dieta. Noi nu avem o alimentație foarte bună și avem foarte multe lucruri care ne lipsesc, însă uleiul de pește este foarte bun la suplimentarea dietei, coenzima Q10 este bună, pentru că toți lucrăm în stres, în poluare, și atunci e bine să avem antioxidanți, e bine să avem complex de vitamine și multiminerale în sezonul rece, din toamnă până în primăvară, 10 zile pe lună. De asemenea, e bine să sprijinim ficatul măcar din când în când, dacă nu tot timpul, cu un hepatoprotector, de exemplu, silimarină. E bine să consumăm semințe de oricare – de in, de susan, de floarea-soarelui, de dovleac, de chia –, toate crude, nu prăjite, îndulcite sau sărate. Și cereale trebuie consumate, deoarece au fibre multe – orz, ovăz, grâu, secară, amaranth (care este o rudă cu știrul de la noi și care este foarte gustos și foarte ușor de pregătit, fiindcă se fierbe foarte repede), dar și proteine. De asemenea, trebuie să facem și un pic de sport. Și nu în ultimul rând, trebuie să ne asigurăm un somn bun: pe noapte sunt necesare 8 ore de somn pentru o bună sănătate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.