Dragnea: „Am văzut o oarecare stare de nervozitate”

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a apreciat luni că este un lucru normal ca prim-ministrul și ministrul Finanțelor să prezinte conducerii PSD proiectul de ordonanță privind rectificarea bugetară, precizând că a văzut „o oarecare stare de nervozitate”.

„Vom avea subiecte importante, rectificarea bugetară. Am văzut o oarecare stare de nervozitate că în cadrul BPN al PSD, primul ministru, ministrul Finanţelor prezintă rectificarea. Ceea ce am convenit cu Victor Ponta este o stare de normalitate. PSD sprijină acţiunile Guvernului şi pentru asta este bine să fie informat, pentru că ordonanţa de rectificare este un act normativ care contribuie la dezvoltarea economică a acestei ţări, prin urmare este important ca PSD să fie informat şi în teritoriu, este firesc, este vorba de rectificare pozitivă, sunt mai mulţi bani care trebuie alocaţi pentru continuarea proiectelor de investiţii”, a spus Dragnea la începutul ședinței Biroului Permanent Național al PSD, prima pe care o conduce în calitate de lider interimar.

Acesta a mai precizat că luni după-amiază, în ședința coaliției de guvernare, se va discuta din nou despre acest proiect de rectificare, pentru că „există un parteneriat corect și firesc” între partidele care formează coaliția și Guvernul.

Dragnea a mai spus că în şedinţa BPN al PSD se va discuta şi despre legea salarizării, ministrul muncii Rovana Plumb urmând să prezinte calendarul pentru elaborarea şi dezbaterea legii salarizării.

La şedinţa BPN de luni participă, pe lângă liderii PSD, şi preşedintele UNPR Gabriel Oprea, şi ministrul Finanţelor Eugen Teodororvici.

Pus să comenteze afirmația lui Liviu Dragnea, potrivit căreia proiectele mari ale Executivului vor fi analizate și în cadrul partidul, premierul Victor Ponta a declarat, luni: „Normal. Este foarte bine, inclusiv rectificarea. E o lege care va merge în Parlament. Vă aduc aminte că miniștrii de Finanțe — și domnul Teodorovici și domnul Vâlcov — au mers la toate partidele. Și la PNL au fost. Le-au explicat Codul fiscal, l-au înțeles, l-au votat și după aia s-au răzgândit. Deci, nu e normal? Logic. Până la urmă, Parlamentul este cel care votează”.

Ce spune Ponta despre rectificarea bugetară

Victor Ponta a declarat, luni, în contextul în care mai multe instituții pierd bani la rectificarea bugetară, că rectificarea este una pozitivă, având în vedere că, pe primele 6 luni, România are un plus de 4 miliarde lei şi nu un deficit de 13 miliarde de lei, conform legii bugetului de stat.

„Ideea e următoarea, ca să înţeleagă toată lumea, că e cu cifre şi nimeni nu le înţelege. Conform legii bugetului de stat, aprobat de Parlamentul României, în consultare cu instituţiile internaţionale, pe primele 6 luni, România trebuia să aibă un deficit de 13 miliarde de lei, adică să cheltuiască mai mult decât să încaseze”, a spus Ponta, înainte de şedinţa PSD.

„Pe primele 6 luni, România are un plus de 4 miliarde de lei, deci nu a cheltuit mai mult decât a încasat, ci a încasat mai mult decât a cheltuit. Asta înseamnă că putem să dăm toţi banii pentru dublarea alocaţiilor pentru copii, care nu era prevăzută în buget, pentru celelate legi care, de asemenea, nu era prevăzut în buget, şi mă refer la diplomaţi, grefieri, personalul nedidactic şi tot rămânem cu bani. (…) Asta trebuie să înţeleagă oamenii”, a mai susținut premierul.

Victor Ponta a adăugat că acest lucru înseamnă că rectificarea bugetară este pozitivă. „Dacă sunt mai mulţi bani decât în legea bugetului de stat, asta înseamnă rectificare pozitivă, ce se taie la Transporturi, se taie acei bani care erau prevăzuţi ca şi cofinanţare pentru proiecte care şi aşa nu se mai fac până pe 31 decembrie din motive de suspiciuni, de anchetă, investigaţii. E în fiecare an din ce în ce mai rău”, a spus premierul.

„Trebuia să fim cu minus 13 miliarde, suntem cu plus 4 miliarde, deci în limba română şi în toate limbile din lume, asta însemabă rectificare pozitivă, că sunt mai mulţi bani decât sunt în bugetul de stat”, a mai explicat el.

Proiectul privind rectificarea bugetară urmează să fie discutat şi aprobat într-o şedinţă specială a Guvernului, programată pentru marţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.