Dragnea, „coordonatorul Programului naţional 2016-2020” al PSD

Liviu Dragnea a renunţat la funcţia de preşedinte executiv PSD, dar va coordona partidul, a anunţat liderul PSD, Victor Ponta miercuri seară.

„Dragnea va fi în continuare coordonatorul Programului nostru Naţional 2016-2020 şi, în această calitate, va îndeplini toate sarcinile pe care Comitetul Executiv Naţional le consideră necesare pe partea de organizare a partidului, de coerenţă între partid-guvern-grupuri parlamentare. În ceea ce mă priveşte, ca lider al PSD, va fi în continuare partenerul meu în ceea ce am început în 2010 şi ceea ce cred că vom continua cu succes şi în 2016”, a spus Ponta.

Liviu Dragnea a declarat la rândul său miercuri, după ședința Comitetului Executiv Național al PSD că nu pleacă din partid, ci rămâne în continuare la dispoziția PSD cu toată experiența sa, transmite b1TV.

”Am spus mai demult că demisia din funcția de președinte executiv este, în primul rând, un act de demnitate. Îmi asum declarația cu o mică formă de protest pentru că consider că decizia este nedreaptă. Nu am de gând nici să mă evapor, nici să fug din partid. Rămân îm continuare la dispoziția partidului, cu toată priceperea mea și cu toată expertiza mea, și cu toată autoritatea mea, lucru recunoscut și susținut de toți colegii”, a declarat Liviu Dragnea.

De asemenea, social-democratul a precizat că de acum înainte va coordona programul PSD pentru perioada 2016-2020 și că îl va sprijini pe Victor Ponta în acțiunile guvenamentale și în negocierile cu partenerii de coaliție.

”În CExN s-a hotărât că este nevoie de cineva care să facă această muncă, de a coordona realizarea ofertei politice a PSD pentru perioada 2016-2020. Îl voi sprijini pe primul ministru, domnul Victor Ponta în acțiunea guvernamentală, ca relaționare între partid și membrii PSD din Guvern. De asemenea, voi fi partener cu Victor Ponta în toate relațiile cu partenerii politici, respectiv la negocierile politice care au loc în coaliție”, a mai spus Dragnea.

Liviu Dragnea a declarat miercuri înainte de ședința Comitetului Executiv al PSD că povestea cu demisia sa s-a transformat într-o telenovelă „care trebuie să se încheie”.

„Este adevărat că nu am făcut nimic ilegal și nici nu am avut vreun folos cuvenit sau necuvenit. Eu am apreciat această solidaritate și susținere, numai că povestea asta s-a cam transformat într-o telenovelă care trebuie să se încheie astăzi. Am spus ce am avut de spus, acum trebuie să spună partidul”, a afirmat Dragnea înainte de începerea ședinței.

Chestionat dacă va accepta să rămână lider invitat permanent la ședințele conducerii PSD și să facă ceea ce făcea și până acum, Dragnea a spus: „E puțin probabil. Nu îmi prea convine să fiu muncitor necalificat la partid. Dincolo de glumă, am spus mereu că nu plec din acest sediu, nu plec din partid. Voi sprijini partidul din orice fel de poziție. Partidul o să hotărască în ce domeniu pot fi util eu. Astăzi o să închidem această discuție într-un fel sau altul. Concluziile le spun în Comitetul Executiv”.

Miercuri, mai mulți lideri județeni ai PSD au anunțat că își vor da demisia din funcții dacă Liviu Dragnea nu revine asupra deciziei anunțate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.